De pe vremea când o tragedie pornea de un bileţel roz cu textul “Sevastiţo, te las, fă!” şi până azi a trecut mult. S-au schimbat generaţii, munţii s-au măcinat un pic  şi, colac peste pupăză, s-a inventat Twitter. Poate să te lase gagica, să-ţi moară caii la căruţă şi să te plouă în drum spre casă, nu e la fel de tragic ca atunci când îţi iei unfollow.

Cuuuum?! Omul ăla pe care abia îl cunosc nu vrea să mai afle la ce oră fac eu duşuleţ şi anunţ pe toată lumea?!

Oţ fi crezând că fac mişto, dar mă giur pe limba de la ceas că-i aşa cum zic: am o prietenă ce a făcut greşeală să anfă… anfolă… anfolăueze nişte oameni pe Twitter şi de vreo două săptămâni îmi spune zilnic cine i-a mai făcut scandal pe tema asta. Că ea voia să citească pe timeline-ul ei personal doar oameni care dau informaţii profesionale dintr-un domeniu anume, nu mai contează.

[discurs]

Îi înţeleg pe ăştia care s-au supărat: pe măsură ce ne obişnuim cu Internetul, comunicarea online devine tot mai personală. Dacă la început era un experiment, sau o activitate haioasă care nu ne implica sufleteşte prea tare, acuma semnele de dezprietenire ne ating. Poate nu vrem să recunoaştem, dar ne pasă. Un tip care a dat unfollow la 131.000 de oameni a scris despre acest experiment.

Nu îi înţeleg însă pe oamenii care dau follow pe Twitter numai ca să-i urmăreşti tu. Dacă nu le dai follow înapoi rapid, în câteva zile, se supără – şi nu te mai urmăresc nici ei. Nici nu apuci să te lămureşti cine e omul şi ce scrie că pac-pac, te-a ciuruit! Am unul din ăsta în listă – în ultima săptămână mi-a dat follow – unfollow de două ori!

[/discurs]

Concluzie: s-a schimbat epoca, fraţilor! Astăzi dramoletele, rezbelurile şi aruncatul cu vitriol au fost înlocuite cu unfriend, block şi report as spam. Hai cu dedicaţie, un dric la poartă şi cai mascaţi, de la un Ilariant retro: