Am devenit foarte gelos. Nu aşa, în general, pentru că gelozia mea are o ţintă specifică: timpul meu şi cei care simt nevoia să mi-l irosească. Întotdeauna m-au scos din pepeni oamenii care tândălesc ideile şi se învârt în jurul cozii; poate că programul meu din ultimul an m-a făcut şi mai posesiv cu propriul timp. După 2 ore de TV, 8 ore de PR şi încă vreo 2-3 în proiecte personale, fără să numărăm depăşirile, tind să devin de-a dreptul agresiv cu oamenii care nu pricep regula aia de bază: get to the point!
Mulţi dintre binladenii timpului meu sunt pe messenger, motiv pentru care evit tot mai mult scula asta:
– esti?
– da
– salut
– serus
– ce mai faci?
– [ăsta e momentul în care rişti să explodez şi să te trezeşti cu schije]
Cât o fi de greu să zici din prima: “Salut, când intri, îmi spui te rog [insert query here]”. E messenger, nu scrisoare de secolul XIX. Get to the point!
Urăsc conversaţiile telefonice care chiar încep cu “ce faci?”. În primul rând, probabil nu-ţi pasă. În al doilea, mă obligă să mă gândesc la ceva mai interesant decât “bine, şi tu?”. Get to the point!
Urăsc furnizorii de servicii care mă întreabă cum să-şi rezolve probleme cu furnizorii lor. Dacă voiam să le rezolv eu, nu îi plăteam pe ei.
Deşi cred că se poate vorbi oricât despre orice, nu pot înţelege cum doi oameni deştepţi pot discuta un sfert de oră unde să se întâlnească şi la ce oră. Nici de ce e nevoie de trei-patru telefoane pe acelaşi subiect în decurs de 30 de minute.
Iar unii oameni din jurul meu, obişnuiţi cu varianta paşnică şi iubitoare de câmpuri verzi, nu pricep de unde a ieşit Aroneţ ăsta zburlit şi care brusc s-a aricit.
Ştiţi care e culmea? Că deşi sunt agitat şi mă implic într-o mulţime de cauze mai bune sau mai proaste, lucrez mai cu rost, mai fără, la finalul zilei, fac acelaşi lucru pe care îl fac oamenii din lumea întreagă: mă grăbesc să ajung undeva, unde să STAU.
Şi ăla e momentul în care respir uşurat, mă relaxez şi mă gândesc oare unde o să ALERG mâine…
Trackbacks/Pingbacks