(a se citi cu “spiritul Craciunului” la purtator)

Se spune ca o carte buna te face sa vrei sa scrii. Dar o carte cu adevarat buna te face sa descoperi cate ceva si despre tine; am redescoperit azi adevarul asta. Intr-o carte deschisa si terminata in aceeasi zi (da, o carte pe care nu am putut-o lasa din mana), am descoperit marturisirea de mai jos, in vorbele unui ucigas de profesie:

Poate suna destul de SF, dar pentru mine a mers direct la tinta: cu cat cunosc mai bine un om, cu cat stiu mai multe despre cineva, cu atat mai putin il judec si cu atat mai mult il accept asa cum e. Paradoxal – se intampla asta si daca aflu lucruri care nu imi plac. Si, cum nu sunt ucigas profesionist si nici macar amator, cam ala e si momentul in care renunt sa-l mai consider “dusman”.

Din pacate, asta nu prea rimeaza cu definitia succesului de secol XXI. De multe ori, ca sa ajungi “undeva” sau “cineva”, ti se spune ca trebuie sa “invingi” pe cineva pentru asta. Iar mie intotdeauna mi s-a parut ca imi lipseste o parte din motivatia, din inversunarea pe care le regaseam in altii. Sau dimpotriva – am gustat succese neasteptat de amare.

Tarziu am realizat de ce: erau lucruri pe care incepusem sa le consider mai importante decat “succesul” asa cum e el definit uzual. Nu am calcat pe cadavre, dar am ramas cu prieteni. Nu am facut avere pana la varsta asta si nici nu am incercat sa conduc imperii cu orice pret, dar imi place ce mi s-a intamplat pana acum.

Si uite-asa, dupa un an plin, dupa 3 zile de pace, dupa o carte foarte buna, cu putin inainte de o aniversare, am avut din nou sa timp sa ma gandesc. Nu la cine sunt, ci la cine vreau sa fiu. Ceea ce va doresc si voua – ca de azi, nu doar din 2012, sa fiti asa cum vreti sa fiti, iar cineva sa va iubeasca pentru asta.

Dar asta se va intampla cu siguranta.