Am rămas dator cu o poveste: cea a complexului Lac Luncani, unde am fost în weekend. În viaţa mea n-am scris miercuri despre ceva întâmplat în weekend, dar uite că uneori viaţa o ia înaintea condeiului, fie şi virtual.

Am rămas mască să văd că în sfârşit s-a făcut aşa ceva şi la(nga) Cluj: la 500 de metri de la ieşirea de pe mega-autostradă există o zonă de agrement de amploare, cu spaţiu suficient pentru activităţi dintre cele mai diverse. Oficial, i se spune “Bază aeronautică şi de pescuit sportiv” – şi, ce-i drept, am descoperit cum se pot speria peştii cu avionul, în timpul acrobaţiilor care au adus avioanele la 2 metri de lacuri!

Cei care au sărbătorit ziua de 1 mai (vreme de 3 zile) au avut parte de demonstraţii de paraşutism, concerte, petrecere câmpenească (da, da, trambuline, mici, bere şi magazin “Ionel Fashion”) şi zboruri de agrement cu avioane ultra-uşoare – da, chiar s-a putut urca în avion şi zbura! Existenţa unui asemenea spaţiu creează cadrul de care era nevoie pentru a şi avea unde invita parteneri – printre care trupa de la TAACT, care m-a transformat în tirist. Învăţându-mă tir, bineînţeles! (Apropo, îi găsiţi şi în Cluj, pe dealul Lomb).

Ideile astea foarte faine, în care e clar că s-a investit enorm (şi ştiu ce înseamnă doar să tai iarba pe două dealuri!) au fost din păcate stricate de organizarea care a fost românească în cel mai prost sens. Ca să apuci să urci, duminică, într-un avion de agremenent, aveai de aşteptat cel puţin o oră în care, dacă te mişcai din loc, piţivizitatoarele (sau să le zic paraşutele?) se băgau în faţă, pentru că niciun organizator nu ţinea o evidenţă! Iar pilotul, mă-nţelegi, avea altă treabă…

Modul de plată al mâncării, cu tichete, nu era explicat nicăieri – iar oaspeţii se prindeau când îi vedea pe cei aflaţi în faţa lor la coadă. Aşa că am stat frumos la coadă la fripturi, am mers după tichete, iar pe când m-am întors, cu banii daţi – se terminaseră fripturile.

A fost un prim weekend, aşa că lucrurile astea de organizare s-ar putea rezolva în timp. Dar dacă baza vrea să scape de aerul de bâlci şi să devină ceea ce o asemenea investiţie merită, mai e drum lung. Eu sper să-l facă. În alte condiţii, mi-ar plăcea să revin la Luncani.