Cum se face un muzeu adevărat

Știți că îmi plac muzeele, mai ales unul anume 🙂 Dar mă supără că în România muzeele colecţionează „nu”-uri: nu face poze, nu atinge nimic, nu te mișca. Nu e de mirare că mulți copii merg la muzeu doar duși cu sila de școală, iar ca adulți nu revin niciodată.

Ultima vizită la un muzeu (al cărui nume nu vi-l spun încă) a fost o dovadă că se poate altfel. Că într-un muzeu cu exponate de nepreţuit este posibil să atingi, să faci poze, să te joci, să experimentezi, să te simţi bine şi să pleci acasă fericit.

Ce am învăţat dintr-un muzeu adevărat:

1. Sunt atenţi la detalii

Ai zeci de vitrine identice cu exponate care pot deveni repetitive? Atenţia la detalii şi simţul umorului sunt cheia.

Un monstruleț care iese din vitrină poate face teoria mult mai interesantă.

 

2. Vă rugăm atingeți!

Vorbeam de atitudinea  din muzeele românești… Nu atinge! Nu fă poze! Nu călca iarba! Nu răsufla! Ce fain e însă când muzeul nu se aşteaptă ca vizitatorii să vină cu aprecierea abstractă şi rece a unui savant: „De obicei, oasele de dinozaur sunt prea fragile pentru a fi montate și expuse; aici însă puteți atinge un os vechi de 140 de milioane de ani” – ei, parcă sună mai bine decât „nu pune mânaaaa!”.

 

3. Reconstruiește, nu e un fals!

Aud printre „specialiștii” români că dacă s-ar reconstrui o casă, ar fi de fapt un fals, pentru că nu ar mai fi originalul. Să lăsăm atunci doar ruine?

Nu cred că surprinde pe nimeni că un neinițiat nu își poate da seama, din două cărămizi, cum arăta o locuință, și nu oricine știe să refacă tot dinozarul din două oase. Așa că un mulaj de dinozaur care mișcă și scoate sunete e interesant; nu științific, dar câtă vreme se spune clar ce e sigur şi ce e bănuială, nu e un fals.

Poate un puşti pasionat de dinozauri va deveni cercetătorul care va descoperi adevărata lor culoare!

 

 4. La joacă!

Vizitatorii vor să pună mâna, să simtă, să experimenteze… iar atunci când le dai aparate cu care să se joace aşa cum nu au avut ocazia la ora de fizică, ai câştigat lupta!

În imagine, un aparat de făcut ceață – o procedură interesantă în sine. În plus, vizitatorii au palete de texturi diferite, ca să vadă unde se acumulează mai mult condens. În funcţie de asta, îşi pot da seama de ce insectele au textura pe care o au, în funcţie de mediul în care trăiesc. Totul, explicat frumos!

 

5. Lăsaţi oamenii să facă poze!

Românii se plâng că tinerii nu merg la muzee. Aceiaşi tineri, când merg la concerte, stau 2 ore cu telefonul sus şi filmează. Nu zic că-i bine, dar aşa se întâmplă.

Prin urmare, dacă vrei public tânăr, cum poţi să interzici fotografierea sau să ceri bani în plus pentru poze?! Dimpotrivă, acest muzeu a creat condiţii prin care exponatele să fie protejate, iar vizitatorii liberi să fotografieze.

„Condiţii” înseamnă că şi cu obiectivul nepretenţios al telefonului meu am putut surprinde, fără blitz, această imagine bună de amintire cu Venus din Willendorf, o statuie veche de 24.000 de ani.

 

Să vă spun unde? Aceste imagini au fost suprinse la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, în care vă puteți pierde fără probleme vreo jumătate de zi pe puțin. La noi, în discuțiile pe care le-am avut cu oameni din sfera muzeistică, am simțit tot timpul din partea lor o reținere față de spectaculos: ceea ce e comercial e considerat din start superficial și nedemn de un savant adevărat.

E o capcană. Cei din Viena nu au nicio problemă să ia bani la intrare, iar în interior poți citi și despre programele de cercetare pe care le finanțează muzeul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *