S-a demonstrat ştiinţific: transportul în comun din Cluj e un campionat de melci-viteză, deşi există măsuri pe care Primăria le-ar putea lua chiar azi, fără să cheltuiască niciun leu, dacă ar avea un minim interes. Corina Brânduşan, de la Radio Cluj, a făcut un experiment în trafic care arată clar că în autobuze se urcă numai cine are timp de pierdut – şi ne mai mirăm că sunt pline de pensionari care circulă gratuit?
Conform cronometrului Corinei, din capătul cartierului Grigorescu până la Iulius Mall, un clujean face 19 minute cu bicicleta, 22 de minute cu taxiul, 47 de minute cu autobuzul.
Visez de mult la un Cluj mai bun, iar azi îmi permit să trec de la vis la obiectiv şi să vă zic cum cred că am putea rezolva măcar 30% din problemă rapid, fără eforturi mari. Trebuie doar să ne decidem cui dăm prioritate pe drumuri şi să creăm mai multe benzi destinate exclusiv RATUC – culmea e că avem loc pentru ele, dar parcă nu le vedem.
Verde – traseu existent, albastru – propuneri. Vezi harta mare
Azi, singurul traseu mai lung de genul ăsta pleacă de la Primărie şi se opreşte la început de Mărăşti. De ce să nu îl continuăm până la Piaţa IRA? Drumul e destul de larg pentru asta. Să mergem şi înapoi: lăsam două (şi pe alocuri chiar trei!) benzi pentru maşini între capătul Mărăştiului, trecând prin giratoriu şi până după Sora. Una o rezervăm RATUC.
Pe strada I.P. Voiteşti şi mai departe pe lângă Prefectură şi Teatrul Naţional oricum nu se bagă niciun şofer în spatele autobuzului! Hai să facem bandă doar pentru RATUC până la Baba Novac şi să ne minunăm că se circulă mai rapid – maşinile rămân cu două benzi. La fel în sens opus, din Cipariu spre Regionala CFR. Pe Calea Turzii, se poate face o bandă exclusivă numai la coborâre, când apucă şi 35-ul un pic de viteză. Astea sunt lucruri care se pot face azi – odată ce mai construim nişte parkinguri mici, pe lângă blocuri, poate s-ar putea elibera şi bulevardul Titulescu sau strada Observatorului.
Normal că nu e o soluţie perfectă, există intersecţii pe traseele astea, dar există şi soluţii pentru ele – dacă aţi fost prin Budapesta, ştiţi că se poate. Sunt convins că maşinile vor merge un pic mai greu, dar asta va fi un argument în plus pentru transportul în comun.
Am văzut un afiş în Viena: soţ şi soţie, stau la o masă evident aşezată pentru 4 persoane, cu figuri de “ni s-au lungit urechile aşteptând”. Ea întreabă: “Auzi, crezi că familia Meyer vine cu maşina?”. Era reclamă la transportul în comun, Wiener Linien, mai rapid decât turismul personal.
Ce am câştiga dacă ar fi şi la noi aşa?
[unordered_list style=”tick”]
- Transport public rapid
- Şoferi mai relaxaţi şi poate mai politicoşi
- Mai mulţi călători care plătesc bilet, deci încasări mai mari
[/unordered_list]
Ce ne trebuie? Minte şi voinţă. Să vedem dacă le-avem.

si cand te-ai trezit era dimineata
cam aşa. dar e doar primul dintr-o serie în care vreau să visez despre Cluj 🙂
Eu cand am spus ca sper sa ajung intr-o ora inapoi la radio, cu mijloacele de transport in comun, am vorbit serios! Si daca ne gandim ca nu era o zi aglomerata si nici ora de varf… A durat mult si pana au venit autobuzele – pe 24 l-am asteptat chiar mult – la 30 am avut noroc din punctul asta de vedere. Cele mai mari probleme: timpii de asteptare in statie si viteza mica.
Problemele-s altele care apartin de urmatoarea natura: le-a cumparat ma-sa strada la toti, asta e cea mai mare problema… a, si pe langa ca le-a cumparat ma-sa strada le-a cumparat si loc de parcare “unde vrea muschii lor” :>