Discuție în timp ce urcam în avion, între agentul de la sol și stewardesa-șefă: vedeți că ceva nu-i ok cu ăștia. Au bilet bun, dar ceva nu-i în regulă. Foarte încurajator, zic.
E absolut liniștitor să știi că lângă tine în avion sunt niște indivizi suspecți. În caz de ceva, e chiar simplu să deschizi ușa și să-i debarci, nu? Urmăresc întâmplarea, știind că agenții de sol au o metodă tradițională de a rezolva problemele: le lasă pe capul celor din avion. De aia vedeți tot felul de cocoane și coconozaure cu plase de rafie și geamantane pe care abia le târăsc după ele, d-apăi să le poată ridica la raft.
De fapt, suspecții noștri de serviciu de pe zbor erau o familie simpatică de italieni în vacanță. Stewardesa vine la ei după ce și-au ales locurile; le cere biletele și confirmă că e ok. Dar, de siguranță, îi întreabă unde vor să meargă.
– Polonia!, zice sigur pe el il capo di tutti capi di famiglia.
Foșnete-rumoare în timp ce pasagerii din jur, care au auzit replica, își verifică atenți biletele.
– Știți, Craiova e în România, lămurește stewardesa, acolo zburăm.
– Nono, Cracovia!
– Sisi, Craiova!
Și tot așa vreo 10 minute, până s-au lămurit și milanezii că Krakow nu este denumirea românească a Craiovei, cum credeau ei.
– Șiiii… e ceva frumos de văzut în Craiova?, zice italiano vero al nostru.
Uite așa am putea noi relansa turismul românesc cu adevărat. Dăm o campanie din asta la confuzie: Krakow = Craiova, Luxemburg = Klausenburg, Paris = Periș (numa’ să-i facem aeroport), Madrid = Medgidia, iar Bucharest, bineînțeles, e Not Budapest.
Trackbacks/Pingbacks