Nu dau bani cerşetorilor pe stradă. M-au înduioşat, pe vremuri, bunicile cu ochi lăcrămoşi care se prefăceau că vând seminţe, cumpăram umeraşe de la ambulanţi şi ghiocei doar de la bătrânele, nu din florării, dar m-am potolit. Acum, le văd ca afaceri în care tranzacţia se face cu o singură monedă: împăcarea conştiinţei celui care “ajută”.
Regula se păstrează online. De când stau mult pe Facebook, am descoperit şi acolo aceleaşi mecanisme. Primesc zilnic zeci de invitaţii să salvez copiii din Haiti. Să ajut la reconstrucţia din Chile. Să fac imagine României. Ştiţi cum funcţionează? Dai nişte clickuri şi apoi îţi inviţi toţi prietenii să facă acelaşi lucru.
Copiii din Chile şi Haiti rămân la fel de flămânzi, pentru că nu le dă nimeni de mâncare clickuri pe Facebook. În acelaşi timp, mii de “internauţi” se mândresc, în sinea lor, cu faptul că au ajutat! De fapt, n-au făcut decât să-şi liniştească conştiinţa. Impulsul de a ajuta e de bună credinţă, e unul din motivele pentru care cred că oamenii sunt în esenţă buni, dar se pierde pe programe sau în direcţii complet inutile sau irelevante.
În 13 martie, la Cluj, Teodora Enache va concerta în sprijinul Fundaţiei de Caritate Herald. Cei 35 de lei pe care îi daţi pe bilet vor merge spre mamele din Cluj care îşi cresc singure copiii.
Prin urmare, consideraţi-mă fără suflet, dar în continuare nu voi sprijini prea multe cauze pe Facebook, nu voi deveni fanul mişcărilor de “raising awareness” şi atât, nu voi da click pe tot felul de linkuri care nu schimbă lumea. Dar pe cei care vor să ridice case pentru familii muncitoare, dar sărace, îi aştept şi anul ăsta pe şantierul Habitat.