O vorbă celebră a ultimilor ani spune că avem „două Românii”; dincolo de intenția originală a celui ce-a spus vorbele astea, ele au fost de atunci reinterpretate într-o mulțime de feluri. România are cele mai multe WC-uri în fundul curții și cele mai multe conexiuni la Internet de mare viteză. România are oameni care lucrează din greu peste tot în lume și un folclor imens legat de evitarea muncii.
Dar eu vă propun o interpretare pozitivă, pentru că Româniile cele două nu s-au născut azi. În țara în care agricultura se făcea cu mijloace demne de secolul XVII, s-a născut omul care a inventat avionul cu reacție. Într-o țară în care statisticile despre folosirea pastei de dinți sunt îngrijorătoare (iar acum câteva zeci de ani nu cred că situația era mai bună), s-a născut omul care a inventat insulina.
Prin urmare, stau să mă întreb dacă felul ăsta de contrast nu e, de fapt, un element autentic pe care să-l putem folosi în construcția mult-căutatului brand de țară.
Poate Arghezi ar trebui să fie poetul nostru național: „Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”. Un „Testament” care se confirmă și azi.
Pentru mine, contrast înseamnă potențial. Cum ați folosi ideea asta de contrast într-o dezbatere despre identitatea noastră? Fiindcă, până la urmă, întâi trebuie să ne căutăm identitatea, și apoi forma ei de exprimare ca brand.