Am destui prieteni care văd viaţa în alb-negru (şi mă refer la fotbal, nu la vreo misterioasă incapacitate de a desluşi nuanţe) şi care sunt oameni rezonabili, deştepţi şi perfect capabili să ducă o conversaţie la capăt cu argumente, nu cu "ba pe-a mă-tii". Pasionaţi şi ultra-fanatici nu înseamnă musai creşterea unei mândreţi de perechi de ochelari de cal.

Prin urmare, cine-s, dom'le, ăştia de se inflamează ca negii la articolul despre antrenamentul lui "U" pe terenul CFR sau la un editorial pe aceeaşi temă? N-ar fi problemă că înjură sau că menţionează practici potenţial plăcute, dar nepoliticos de pomenit, ci faptul că nu mai bagă (vai, mă iertaţi) şi altceva pe lângă, acolo, o idee, o dovadă a unei oarecare activităţi sinaptice, care să justifice robusteţea de limbaj. Mai ales că, în tot duelul verbal, e o lipsă stupefiantă de replici pe acelaşi calapod din partea adversă.

De la câteva cazuri de-astea, tentanţia ar fi să tragem concluzii asupra tuturor, băgându-i în oala omului nou al regretatului de unii Pruteanu. Dar ar fi păcat şi, până la urmă, lucrurile nu sunt chiar aşa de monocrome.