“Twitter dezvăluie un secret: jurnaliştii au opinii“, “Dacă eşti o fiinţă umană, nu trebuie să te arăţi ca atare online” – sunt două reacţii după ce Washington Post i-a cerut unui angajat să îşi şteargă contul personal de Twitter şi a emis noi reguli cu privire la ceea ce jurnaliştii pot publica online. Practic, conform noilor reguli WaPo, tot ceea ce un jurnalist publică online, chiar şi pe site-uri de socializare, se echivalează cu articolele cu semnătura acelei persoane, care apar în ziar.
Furtuna a pornit după ce Raju Narisetti, managing editor, a publicat pe contul de Twitter opinii cu privire la subiectele zilei (de exemplu: “Senatorul Byrd (91) în spital după ce a căzut pentru că ‘s-a ridicat prea repede’. Ce ziceţi ce vârstă de pensionare? Sau limite ale mandatului? Sau bun simţ?”). Conducerea Washington Post a considerat că, deşi editorul se adresa unei audienţe formate din vreo 90 de prieteni pe Twitter, publicarea acestui gen de constatări dăunează integrităţii editoriale a ziarului. Imediat, publicaţia a anunţat şi un nou set de reguli, prin care le interzice, practic, angajaţilor, să publice opinii pe internet, chiar şi în conturi private, pentru a nu afecta credibilitatea ziarului.
La Cluj, suntem la capătul opus al spectrului: jurnaliştii comentează la liber pe blogurile proprii, ba unii chiar recunosc că fac asta pentru a scrie ceea ce nu pot să dea în ziar. Au existat însă şi cazuri de posturi de blog care au dispărut – sau nu au fost niciodată scrise – pentru că jurnalistului în cauză i s-a interzis de către conducerea ziarului la care lucrează să le mai publice.
Argumente valabile au ambele tabere:
- Pro – libertate: jurnalistul are clar opinii, chiar dacă le ascundem sub preş. În mediul online, succesul şi audienţa înseamnă o legătură directă între jurnalist şi publicul lui, câştigă vocile puternice şi individuale; ziarul nu mai e unicul mijloc de transmitere a informaţiei.
- Pro – control: jurnalistul e jurnalist non-stop, nu se ridică de la birou şi devine altul; dacă acea persoană îşi face publice opiniile online, ziarul la care lucrează nu va mai fi perceput ca independent sau obiectiv; credibilitatea ziarului este cel mai de preţ bun al acestuia.
Unde e limita între cele două? De ce parte a baricadei vă aflaţi? Are dreptul conducerea unui ziar să controleze ceea ce scriu pe Facebook, pe Twitter sau pozele pe care le urc pe Hi5? Pot cititorii face diferenţa între persoana privată şi jurnalist?
Linkuri spre documentare: anunţul de pe un blog al WaPo, reacţia TechCrunch, textul complet al noilor reguli
Cum sa cred io ca omul care injura PSD pe blog de mama o sa modereze corect rubrica politica din ziar?
Uite la voi la Cluj ce iese din faptul ca toti ziaristii sportivi is pe fata fanii Universitatii. A se vedea titlurile entuziaste despre echipa de suflet si alea “obiectiv-reci” despre CFR. Ca asa e meserie…
Felicitări, ai deschis un subiect cu potenţial care mi-e frică că o să eşueze tocmai din motivul discuţiei pe care vrei să o deschizi. Sau va avea succes 🙂
Am trăit, ca spectator, la astfel de discuţii la care face referire subiectul. Este unul dintre motivele letargiei din bloggerimea clujeana… sau a unei părţi din bloggerimea jurnalistică.
Am trăi într-o lume ideală dacă cititorul ar avea încredere în jurnalist, că atunci când publică sub titlul unui ziar, el şi-a luat cojocul de obiectivitate în spate. Dar dacă la un ziar adevărat, orice subiect de articol scris trece printr-un fel de brainstorming cu editori, respectiv redactor-şefi, atunci se poate spune că un reporter este forţat să fie obiectiv.
Dar întotdeauna apar subiecte sensibile, pe care pe internet jurnalistul va fi o ţintă vie pentru şefii de la locul de muncă, şi asta nu cred că e valabil doar pentru breasla noastră.
oare n-au voie sa-si faca nici cont de flickr sa le arate prietenilor poze cu nevasta din Caraibe, ca sa nu incurajeze turismul la o oarecare destinatie?
am citit ghidul acela, nu e formulat rau, dar cred ca se aplica excesiv. a nu da niciodata cu parerea pe niciun subiect, oriunde in lumea asta? e moartea individului. o faceau si pana acuma jurnalistii, dar nu era internetul care se le duca mai departe opiniile.
@Moni, la capitolul sportiv au fost cateva situatii extreme in care una din echipele Clujului a fost clar favorizata. Dar tocmai asta e – eu prefer sa STIU ca acel jurnalist e subiectiv, eventual de pe blogul lui, decat sa citesc doar in ziar si sa cred ca aia e obiectivitate.
@Tudor – Da, pai de asta am lansat discutia, ca ma astept sa taca o multime de oameni care au muste pe clop. Intrebarea e totusi daca omul ala chiar poate sa isi ia obiectivitatea ca pe o haina si sa scape de ea cand iese de la job. Eu unul cred ca nu, si tocmai de aia prefer sa cunosc personajul si din afara, nu doar din ziar. Mecanismul acela de control prin editor si redactor-sef… l-am vazut dand gres de multe ori, mai ales ca si sefii astia sunt oameni.
@WG – Exagerezi cu pozele (sper!) Tocmai faptul ca internetul ne expune public cu totul schimba modelul jurnalistic. Nu mai avem jurnalist -> ziar -> public, avem jurnalist -> public in paralel, si atunci, logic, ziarul se apara.
Cata forta ii dai insa sefului in a-ti cenzura mesajul public?
da, e foarte interesanta discutia. Raportul libertate de exprimare in cadrul unei redactii / libertate de exprimare pe blogul propriu e un subiect de discutie tare.
E clar ca daca practici jurnalismul angajat la ziar tre sa respecti deontologia jurnalistica si ai niste filtre,editor de texte, redactor sef adjunct, redactor sef etc. Pe blog ai o mare responsabilitate, tocmai pentru ca NU e reglementat. Dar totusi gradul de exprimare e mai larg….
Eu cred ca cei de la WP au gresit, au fost prea radicali…
Pana la urma, nu te obliga nimeni sa lucrezi la un ziar daca nu esti de acord cu politica lui, nu? Totusi, foamea nu scuza chiar orice!
cenzura exista peste tot: de la prieteni, la sefi, la prietene sau chiar propria cenzura. nu o putem opri niciodata si nici nu mai am speranta asta. asa ca incerc sa scriu pe blog cat pot, cat prind si ce vreau…ce nu, tin pentru mine:) e intr-un fel bine si asa:) ca nu scriu toate prostiile;))