Uneori sunt fericit. Fericit pur şi simplu pentru că viaţa mea e foarte simplă. Sigur că mi se pare complicată, dar problemele de job, dragoste sau familie sunt zero. Văd oameni cu probleme mult mai grele, pe care eu nu le am. Deci, viaţa mea e simplă.

Am crescut pe o stradă pe care treceau tramvaie într-o vreme când nimeni nu avea termopane. Astăzi, nu mă deranjează zgomotele din jur şi pot dormi fără probleme într-un aeroport. Nu fac cu nervii când se bălăngănele jaluzelele. Nu mă enervează dacă se trânteşte ceva. Habar n-am ce sonerie au colegii şi prietenii la telefon, pentru că nu o aud.

Nu am rău de maşină, de tren, de avion, de mişcare sau de stat pe loc. Bine, aveam rău de înălţime, dar m-am urcat pe scaune şi scări până mi-a trecut.

Nu mă supără dacă cineva mănâncă usturoi împănat cu ceapă lângă mine. Mi-e indiferent dacă dorm la perete sau la geam.

Nu mă trage curentul. Aud zilnic oameni care vorbesc despre cum să stea geamul, dacă să fie deschis în sus sau la dreapta, dacă nu putem lega lanţul de la draperii să nu zăngăne, care geam şi care uşă să fie închise, în ce direcţie să fie îndreptat ventilatorul. Prefer să am aer cât de mult, tot timpul, deci din punctul meu de vedere există o singură variantă: deschis.

Nu am alergii la pisici, câini, dromaderi, praf, polen, coenzima Q10, căpşuni, lapte integral sau substanţele misterioase din soluţiile pentru curăţenie.

Să ai probleme la muncă, în dragoste sau de sănătate e îngrozitor. Sunt crize prin care, din păcate, trecem cu toţii. Dar să ai toată lista asta de probleme nu din când în când, ci în fiecare zi a vieţii tale, mi se pare groaznic. Din fericire, de astea am scăpat. Un nesimţit, dom’le!