Comentam acum câteva zile despre cât de tare a evoluat situaţia de la graniţele ţării în ultimii ani. Şi ce mult înseamnă, din perspectiva unui călător de rând, Uniunea Europeană, atât de blamată pentru tot felul de motive de dânşii inventate.
Azi am mai întâlnit un exemplu, via Mediafax: cardul european de asigurări de sănătate va fi gratuit pentru toţi românii, pentru că de fapt costul trebuie suportat de Casa de Asigurări, conform recomandărilor U.E. Sigur, ne-a trebuit un an întreg să ne prindem de asta, dar mai bine ca la noi, mai târziu, decât niciodată. Arborăm steaguri U.E. pe orice gard liber, dar mai avem până să pricepem partea aia cu birocraţia de stat care e în slujba cetăţenilor, nu invers.
Sunt curios cât le mai ia să se prindă şi cu taxa asta auto de primă înmatriculare, că îmi datorează vreo 200 de euro.