Pentru cei mai harnici decât mine (e încă vară, nu…), un subiect care ar trebui dezvoltat şi altfel decât pe un blog: investiţia-fantomă din fostul viitor cartier Lomb. Sunt tot mai convins că vorbim de un proiect care nu îşi va respecta nici ultimele termene anunţate, dacă va mai exista vreodată.
În primăvara 2010, constructorul trebuie să predea zeci de hectare viabilizate (adică pe care să existe utilităţile trase) către Primărie. Ca să se întâmple aşa ceva, munca ar trebui să înceapă în septembrie. Cred că “vremea nu va permite”. Iar cei care vor citi şi ultimele rapoarte ale Impact Developer & Contractor depuse la bursă se vor cruci de câteva ori, gândindu-se cum ar putea compania să ridice un întreg cartier, având în vedere cum stă cu banii. Să nu uităm că, de când cu criza, vânzările de apartamente în fază de proiect au devenit imposibile.
Iar cireaşa de pe tort e povestea PR-ului Impact Lomb. Compania clujeană, creată în parteneriat public-privat, a organizat un concurs, acum câteva luni, dar nici până astăzi nu a început să lucreze cineva pe acel post. Ştiam că a fost selectată o persoană, dar ultimul comunicat al firmei era semnat de jurist. Lipsesc, oare, chiar şi banii de un salariu?
“Noi nu vom oferi blocuri, balcoane sau acoperişuri, ci un loc unde să îţi facă plăcere să trăieşti. Va fi un cartier verde în proporţie de 22%: acolo vor fi lacuri, canale navigabile pe care vor pluti gondole, crânguri. Vor fi şi spaţii de promenadă, alei, locuri de joacă şi diverse terenuri de sport. Pădurea care mărgineşte cartierul vine ca bonus, pentru că oamenii o vor simţi ca pe ceva al lor” – Dan Ioan Popp în Ziua de Cluj. Simte cineva că povestea asta mai devine realitate?
“Mâine la miezul nopţii, despre o mare investiţie care dă toate semnele să rămână o iluzie”
“Investitia-fantoma din fostul viitor cartier Lomb” (te-am citat, deci existi!) iaca ca a inceput sa fie REALA inca din 16 iulie 2009, ora 08:00.
La acel ceas de vara sa dat prima lopata pentru REALUL si VIITORUL cartier (mai degraba oras!) de pe dealul Lomb.
“În primăvara 2010, constructorul trebuie să predea zeci de hectare viabilizate (adică pe care să existe utilităţile trase) către Primărie. Ca să se întâmple aşa ceva, munca ar trebui să înceapă în septembrie.”
Asa cum spuneam , Nene Iancule, …totul este DEVANSAT ..asta inseamna ca ESTE REAL si CA VA FI.
Cit priveste vremea din septembrie, nu sint Mafalda, dar in conformitate cu INMH , “vom avea o toamna lunga si calda”
Povestea PR-ului [s] Impact [/s] Lomb.
Corect ar fi “PR-istului S.C. Lomb S.A”, compania care dezvolta prima parte a proiectului, care va da “zeci de hectare viabilizate (adică pe care să existe utilităţile trase) către Primărie.” …DA!! pina in primavara lui 2010.
…so
..sa ne intoarcem la PR-ist!.
Iar nu esti informat , Nene Iancule. CINEVA chiar lucreaza pe acel post.
Daca insa CONFUNZI PR-ul cu Relatiile cu Publicul, este de la sine inteles de ce tragi CONCLUZII PRIPITE.
Sinte cineva ca povestea ta este “de poveste” ?
Stimate domnule Lombard,
Va inteleg ingrijorarea, probabil aveti multe actiuni la IMPACT. In alta ordine de idei, faptul ca s-a dat prima lopata (sau, asa cum scrieti dv., “sa dat prima lopata”) este absolut neimportant, din punctul meu de vedere. Dupa cum poate stiti, un alt mare cartier, Tineretului, are piatra de temelie pusa de o vreme buna. Asta nu inseamna ca intr-adevar se face acolo ceva.
Sa faci organizarea de santier, sa muti niste scule, nu inseamna ca lucrezi. Sper ca va fi, spre binele celor care isi cauta case la Cluj, dar sper si ca am voie, in continuare, sa-mi exprim dubiile.
Cat despre PR, sunteti prea subtil pentru mine. As vrea sa stiti, totusi, ca intre timp “PR-istul” Impact SA mi-a confirmat ca persoana selectata la Cluj NU a fost inca angajata pe acel post, de catre SC Lomb SA.
Va multumesc pentru interes si pentru mesaj.
am sa postez povestea asa cum s-a derulat ea cronologic, pentru e evita orice dubii ….
prea multe coincidente, prea multe “sincronizari” si prea multe ambiguitati de toate partile… tipic provincialului Cluj si lipsei sale de profesionalism pe care din pacate o regasim si in preaslavitul Bucuresti.
Stimate Domn,
Apreciez faptul ca tineti atit de mult ca actiunile mele la IMPACT sa nu se devalorizeze. Continuind pe acelasi fir, va informez ca nu am si nici nu am avut vreodata actiuni la IMPACT, sau la oricare alt jucator de pe piata …mondiala.
De altfel mi-ar fi foarte greu sa intru intr-un joc ca acesta, din moment ce nu ii cunosc regulile ..si (sincer!?) nici nu ma intereseaza. ;D
Singurul interes la cele expuse de domnia voastra, era corecta informare. Stiu ca exista o regula, universal valabila pe mapamond, ca in momentul cind lansezi (public) o afirmatie, sa ai cel putin trei surse credibile.
Nu contest analiza – pe care fiecare avem dreptul de a o face – ci modul in care domnia voastra “a pus-o pe tapet”: fara sa va documentati si fara sa cercetati la locul “faptei”.
Pe de alta parte, aroganta domniei voastre (vezi afirmatia ” [i] Sa faci organizarea de santier, sa muti niste scule, [/i] [b] nu inseamna ca lucrezi.[/b]” vine sa intareasca afirmatia mea de mai sus.
Daca a “muta scule”, a face drumuri, a organiza un santier “nu inseamna ca lucrezi” va intreb, cu tot respectul, atunci ce inseamna ?
Ati fost vreodata pe Dealul Lomb ??
Ati intrebat vreun om -care muta “sculele” pe acolo- ce face acolo?
Ati incercat sa aflati direct de la sursa care este stadiul lucrarilor ?
Ati incercat sa dialogati -nu cu sefii, ca poate ziceti ca va “aburesc”!- ci cu cei care manevreaza/muta acele “scule”, toarna betoane, pun asfalt, sapa …etc ?
Va propun sa faceti acest exercitiu si sa va raspundeti la intrebari.
Cu siguranta analiza dumneavoastra va deveni [u][b] credibila[/b][/u].
Astept cu interes – cred ca nu numai eu!- [u][b] o analiza credibila [/b][u], insotita de fotografii si marturii (de la amici, rude, prieteni, angajati – muncitori, sefi ..etc) de la locul “faptei” (adica de pe Dealul Lomb).
PS: SA inteleg ca nu raspunsul meu a fost deranjant pentru domnia voastra, ci liniuta dintre “s” si “a” ? 😀 Imi fac mea culpa.
Stimate domn,
Nu inteleg de ce va ascundeti numele dupa pseudonim fara sa va ascundeti si IP-ul dupa proxy, dar va apartine alegerea.
In privinta celor trei surse, va rog sa intrebati trei jurnalisti cat de des le au atunci cand scriu in ziar. Iar acesta, va reamintesc, este un blog al unei persoane private, care nu a facut o analiza, ar fi prea pretentios, ci a explicat de ce nu crede ceva.
Faptul ca reactiile la aceasta opinie au fost atat de (din punctul meu de vedere) disproportionate, e de-a dreptul magulitor.
Va asigur ca voi mai scrie despre Lomb, fara nicio rautate. Sper ca muncitorii, cand voi vorbi cu ei, sa nu ma trimita la PR 🙂