Dacă e vreun salut pe care mă enervează, apăi ăla-i “bună“. Bună ce?
E universal “bună” ăsta, şi pare imposibil de înlocuit cu “salut” pentru prieteni şi “bună ziua” pentru tot restul lumii. “Bună” spun toate pisile cărora le e lene să-şi mai mişte botoxul două silabe. “Bunăăăă” cu ă prelung, cu subînţeles şi rânjet tâmp le spun prinţii de Dorobanţi şi Someş, în timp ce le evaluează balansul, masa şi densitatea din decolteu, de nu ştii dacă e un salut sau adjectiv. Da, ştiu, e greu să saluţi omul în faţă dacă eşti obişnuit doar cu “asl pls”.
“Bună” e pentru beţivii care nu ştiu exact cât e ceasul şi dacă e bună seara sau între timp s-a făcut dimineaţă. “Bună” e o politeţe de formă neterminată şi nedeterminată, este doar o scuză pentru un salut.
Cel mai tare mă enervează la “bună” că îl folosesc tot mai des.