Ştiţi sentimentul ăla de dimineaţă, din chiar clipa în care începi să devii treaz, când ai certitudinea că de îndată ce faci o mişcare o să te pălească o durere de cap semnificativă şi persistentă? Înainte de a deschide măcar ochii, încep să îţi aminteşti halbele cu o claritate pe care cu siguranţă nu o aveai în momentul în care le deversai în fiinţă.
Cel mai tare e ca, în clipa următoare, să faci prima mişcare a zilei şi să îţi dai seama că eşti bine-mersi.
Cam aşa m-am trezit dimineaţă, luptând cu un scurt moment de panică: în fond, am “degustat” aseară vreo 7 sortimente de bere, la Ludwig Bavarian Bierhaus. Un loc care dovedeşte că într-o ţară în care consumul de bere e majoritar la PET, există şi alternative de calitate. După care, vorba aia, nu te doare capul – chiar dacă “degustarea” a devenit “gustare” şi “iar-gustare”!
Exact ce bunătăţi s-au degustat acolo puteţi afla pe larg la TVDece sau la Chinezu (care ar trebui să-şi facă, dacă nu buletin, măcar flotant de Cluj :D). Eu vă fac doar o recomandare, aşa pentru început, să prindeţi gustul: vechea mea preferinţă Paulaner Heffe-Weissbier, în combinaţie cu cârnaţii cu caş ai casei. De senzaţie!
A fost primul eveniment Urban Gourmet şi Alexandra merită felicitări pentru că i-a ieşit de minune, ca şi Ariadna, gazda noastră. De altfel, evenimentul de vineri seara ar putea să fie difuzat şi pe Descoperii, în emisiunea băieţilor ălora de demontează mituri. E o veche vorbă românească: “Berea fără de alune e ca ţuica fără prune”.
Tot cu o vorbă românească i-aş răspunde: “Meri, mă, d-aci!”. În traducere liberă: “myth busted!”
Textul tau ma ajuta sa continui un poem vechi si adanc, cu mesaj social:
Gagica fara gagic
E ca graul fara spic,
Gagicul fara gagica
E ca geamu fara sticla”
Simteam, de ani buni incoace, ca mai lipseste ceva. Ma chinuia acest gand. Gratie tie, am aflat ce.
PS- Mica stangacie a rimelor dubleaza filosofia mesajului!