Select Page

Dacă televiziunile ar fi titrat, ieri, că „150 de habotnici și fanatici au protestat ieri împotriva crematoriului uman de la Cluj-Napoca”, toată lumea ar fi urlat că vai, ce urât, e discriminare. S-a întâmplat exact invers: presa a prezentat subiectul de parcă ziariștii l-ar fi scris direct sub sutana popii, plângându-le de milă bieților creștini prigoniți (la Transilvania L!ve, jumătate din emisiunea pe tema crematoriu a fost predica unui dom’ părinte despre ritualul înmormântării). Dar asta nu revoltă pe nimeni, că să comentezi nu ar fi creștinește.

Înțeleg să se supere mănășturenii că o să le ardă oameni sub geamuri și fumul o să le condimenteze roșiile de pe balcon. „Nu ne place mirosul de carne arsă”, zice în manifestul lor, chit că nu o să fie așa și nu e așa nicăieri în lume, pentru că pur și simplu nu e cazul. Asta nu arată decât ignoranță de-aia nevinovată, tehnică.

 Știți filmele alea americane în care țin nebunii cenușa bunicii în urnă? Singurul motiv pentru care le dă cineva dreptul să facă asta e că cenușa aceea umană, pe cât de sinistră, nu e deloc dăunătoare sau toxică. Se pot incinera toate victimele ciumei înainte ca nori negri de ceață să sugrume Mănășturul, iar în Cluj – pentru cine vrea să afle – sunt vreo 6 cereri de incinerare pe an. Poate or ajunge să fie 60, după ce mai vin și din alte orașe. 

NU înțeleg să vă revoltați pentru că incinerarea nu e creștină. Reformații, care n-au probleme cu incinerarea, sunt creștini. Unitarienii sunt creștini. Iar ateii, iertat să îmi fie, sunt exact la fel de mult cetățeni români ca și ușile protestatare de biserică, au dreptul să aleagă modul în care o iau spre cele veșnice și niciun pupător de moaște nu ar trebui să le poată interzice asta. Pentru că așa se pune acum problema. Nimeni nu va obliga un ortodox să apeleze la incinerare, el va alege înmormântarea, din credință. Ceilalți de ce nu au dreptul de a alege să facă ce vor?

De ce diversitatea și libertatea sunt o asemenea amenințare pentru Biserică?

Iar Biserica Ortodoxă nu are o tradiție anti-incinerare. Decizia că incinerarea nu e ok a fost luată de Sfântul Sinod fix în 1928, ca răspuns la construirea primului crematoriu din București. Deci niște popi interbelici s-au gândit, s-au sfătuit și au zis nu, pur și simplu pentru că erau obișnuiți altfel și pentru că legau incinerarea de vremurile progresiste de după Revoluția Franceză. Prin urmare, învățătura asta anti-incinerare nu vine de fapt din adevărata „tradiție”, din simplul motiv că pe vremea în care Biserica își definea canoanele, nu exista pe la noi practica arsului.

Până una-alta, sunt curios ce va zice Direcția de Sănătate Publică despre viitorul crematoriu din Mănăștur. E cam singura opinie relevantă în tot circul ăsta macabru. Bisericii nu îi pot dori decât să se gândească mai mult la suflete.