Bine, domnule Ghişe. Vreţi ca orice muncitor într-o redacţie să aibă “carte de jurnalist”? Bună idee. Carte îţi dăm, dar din aia adevărată, de care ştim noi!
Uite, de exemplu o carte importantă pentru mine a fost acel celebru Jurnalist universal al lui David Randall, pe care l-am devorat imediat ce a apărut, pe vremea când era printre primele cărţi de specialitate din România. M-au ajutat ghidurile practice, deşi cu parfum desuet, despre jurnalismul TV şi radio care existau pe atunci (ajung acasă şi vă zic autorul), iar după câteva cursuri cu Vasile Dâncu am început să pricep şi ce vor să zică autorii din Limbajul ştirilor despre modul în care ne trădăm prejudecăţile şi încadrăm oamenii chiar şi atunci când ne dăm obiectivi.
Iar la capitolul literatură, Patul lui Procust mi-a lămurit tot ceea ce trebuia despre mulţi dintre patronii din presă, în timp ce trilogia Bărbaţi care urăsc femeile a lui Stieg Larsson mi-a arătat cum ar trebui să arate munca noastră, dacă…
Aşa că… mulţumim pentru ideea cărţilor de jurnalist. Vă propun să facem o colecţie – sunt curios ce cărţi cu şi despre ziarişti sunt importante pentru Mihai Goţiu, Doru Pop, Mihnea Măruţă, Ioana Avădani, Nadia Dincovici, Radu Neag, Vasile Racoviţan, Adrian M. Popa, Bianca Felseghi, Cristina Pârvu şi orice alt jurnalist din România care vrea să ne împărtăşească din biblioteca lui mai mult decât vor citi unii parlamentari într-o viaţă.
Noi ştim că avem carte. Hai să le-o spunem şi lor! 😀
“Mihai Goţiu, Doru Pop, Mihnea Măruţă, Ioana Avădani, Nadia Dincovici, Radu Neag, Vasile Racoviţan, Adrian M. Popa, Bianca Felseghi, Cristina Pârvu”
bla bla bla
“Pe Romaneste”, de Ionut Tene si George Bara, colectie de editoriale. Unii mai si scriu, nu numai citesc. Iar altii prefera sa piarda vremea la crasme si pe Hi5 in loc sa isi cultive statutul de jurnalisti. Ce oras e ala, cu 400.000 de locuitori, care are doar vreo 5 editorialisti si din astia doar vreo 3 au publicat ceva? Iti spun pe litere p-r-o-v-i-n-c-i-a-l
Vreau ca politicieni sa aiba carte, nu doar CI. ok? vreau sa fie testati psihologic in fiecare an, vreau sa fie trasi la raspundere pentru orice prejudiciu material, moral etc…adus populatiei care i-a votat. vreau ca si ei sa se supuna legii.!!! ok, nu am licenta in jurnalism, o am in arte…si nu cred ca asta ma impiedica sa scriu, mai ales in acest domeniu. nu cred ca la angajare trebuie sa dau un test de specialitate, nu trebuie sa fac rasturnari de acorduri cu septima de dominanta (asta e la capitolul muzica domnule G, dar pot vorbi si de teatru, film…etc) ca sa demonstrez angajatorului ca mai stiu si eu pe unde e popa cu slujba. ei ce naiba pot demonstra? care e calificarea lor ca sa fie totusi intr-o armonie relativa cu “profesia” de politician? indiferent ca suntem sau nu buni in domeniile in care lucram…nu suntem atat de orbi pe cat ei vor sa ne faca. Domnule G, daca tot vreti sa ne atrageti atentia de la “agenda zilei”, macar faceti-o cu cap!!! daca aveti.
d-nului G ii recomand cu tot dragul “Decaderea minciunii” de Oscar Wilde…o incursiune în poetica decadenţei, o pledoarie despre condiţia artistului şi a omului de litere la trecerea de la puritanismul victorian la modernitate. poate, daca ii permite umila cultura generala, sa arunce o privire spre mitologia greaca…si sa-mi spuna ce asemanare exista intre Medeea si Romania anului 2010? promit sa fac o lista de carti pe post de “indrumar de civilizatie si morala” pentru politicienii de azi. oare ei citesc????
“Jurnalist universal” ar fi de ajuns nu doar pentru domnul Ghise, ci pentru toti cei care lucreaza in media si care – spun ei – sunt jurnalisti sau pentru cei care nu pricep sau nu vor sa priceapa ce inseamna a fi jurnalist. E doar inceputul. Si cred ca pentru inceput e ok sa nu exageram 😉
Cred ca prima carte de jurnalism pe care am citit-o a fost manualul lui Mihai Coman si asta se intampla in urma cu vreo cinci-sase ani in timpul liceului. Pe mine m-au format nu doar cartile de jurnalism, ci si volume ca si Foamea a lui Knut Hamsun sau cartile scrise de Marquez. Una dintre cartile mele preferate scrise de Marquez este “A trai pentru a ti povesti viata” care e autobiografia lui. (Marquez a fost si ziarist) Cred ca astea sunt doar doua dintre exemplele multiple pe care ti le-as putea da. Pe mine nu neaparat facultatea m-a format, cat practica si lucrul cu cei care sunt cu adevarat jurnalisti si care au in spate mai multi ani de presa decat mine. Am avut multe de invatat de la Bianca Felseghi, de la Calin Poenaru, Titus Craciun, Vasile Racovitan, Laura Laurentiu, Romeo Popescu, Magda Tolea – adica acei oameni care mi-au editat textele, mi le-au criticat si, cand am facut ceva bine, m-au laudat. Ei sunt cu adevarat “cartea mea de jurnalist”.
Apocalipsa Sfantului Ioan (versiunea soft, ca nu aparea dl. G in ea).
The Truth de Terry Pratchett
si, evident, cum te asteptai
Constitutia Romaniei 🙂
Dificila tema. Nu am o carte de jurnalism, am mai multe. In toate sensurile – si carte de capatai (la plural), si legitimatii primite pe baza unor afilieri. Cum am lucrat o perioada lunga in afara tarii, ultimele mi-au fost si obligatorii, si necesare. Doar ca presupun cu totul altceva, un alt regim-un statut al jurnalistului mult diferit de cel pe care incearca sa-l impuna o parte a clasei noastre politice (asta ca sa ma exprim diplomatic). Sunt mai degraba un gest de recunoastere decat un act de constrangere.
Cat despre lecturile care m-au marcat… am fost de la inceput (inceputul in presa, acum vreo 20 de ani) fan Vladimir Volkoff, mai ales [b]Tratat de dezinformare[/b]. Probabil, asta se datoreaza formatiei de jurnalist de investigatii (chiar daca am schimbat domeniul, obiceiurile -bune sau nu- raman).
Poate tot de asta, pe Randall l-am citit atat, incat anumite capitole aproape le stiu pe de rost. Il citesc inca, din cand in cand, cand mai vreau sa-mi amintesc cum ar trebui sa arate meseria noastra.
Urmeaza [b]Viata ca o lupta[/b] a fostului meu coleg [i]Gabi Dobre[/i]. Printre randuri poti citi multe, poate mai valabile azi decat la momentul publicarii. Despre conditia jurnalistului, despre politica… as numi-o un ghid despre arta compromisului, in care Gabi a scris si povestea lui, si pe cea a vremurilor noastre.
Cartile lui Coman mi-au provocat frisoane de la inceput. Nu spun de ce…
Dincolo de carte si carti, am crezut intotdeauna ca un jurnalist se naste cu harul asta, sau nu. Unii isi fac meseria ca niste contabili. Altii au inspiratia de cand au tinut prima oara pixul sau mouse ul in mana. Lecturile ii ajuta enorm sa evolueze, doar daca au acel ceva. Multe as avea de spus. Mai bine le pastrez pentru cand imi voi scrie memoriile, daca asta se va intampla vreodata.
Intre timp am mai pulicat o carte. Pac pac