În martie – mai anul ăsta, am răspuns la nenumărate telefoane sau mailuri care au început cu “salut, sunt X, nu ne ştim, m-ai putea ajuta 5 minute cu nişte răspunsuri la un chestionar pentru lucrarea mea de diplomă”?
Am zis “da” de fiecare dată, că viaţa e greu la facultate, dracu’ te bagă în seamă când chiar vrei să faci ceva, ştiu cum e, şi am fost prin urmare cocoşat cu chestionare prelungi (5 minute cred că era timpul de încărcare a paginii, eventual) pe teme gen “care consideraţi că sunt regulile de bază ale relaţiei unui PR cu jurnaliştii”, sau “daţi-ne exemple de conflicte între ce a dat un jurnalist pe blog şi în ziar (cu link)” de parcă s-ar fi aşteptat domnişoarele să le scriu manualul.
De fiecare dată, după ce am completat / răspuns / bifat / compus după măsura posibilităţilor, le-am rugat pe respective ca atunci când lucrarea e gata să-mi dea şi mie un mail cu textul, sau măcar cu bucata în care sunt genialele mele consideraţiuni, ca să văd la ce-am fost bun.
Bănuiţi deja câte am primit, nu? Zero.
Azi primesc un mail: “Bună, mă poţi ajuta cu lucrarea de dizertaţie completând un scurt chestionar….”.
No, voi i-aţi răspunde?
Nu i-as raspunde. Pe mine nu asta ma deranjeaza, ci ca nici macar nu se mai chinuie sa multumeasca.
“sint plecat in vacanta, ma intorc la anul”
sunt un norocos, doi mi-au multumit pentru ajutor, mircea cozma si fix pink!
Andrei, pornind de la aceleasi motive si eu mi-am pierdut (si cand zic pierdut, chiar cred ca asta e cuvantul) timpul cu vreo cativa studenti anii trecuti raspunzandu-le la intrebari, intalnindu-ma cu ei sa le dau interviuri etc. Aceeasi cerinta o aveam si eu: sa vad lucrarea. Ei bine n-am vazut niciuna si prin urmare de anul asta n-am mai raspuns la nicio solicitare.
Nu mai zic ca exemplele date de tine de intrebari sunt doar o mica parte din ce aberatii de intrebari am vazut prin astfel de “chestionare”.
Oare noi cum ne-am facut lucrarile de diploma?