Termini facultatea cu titlul elegant de “licenţiat în jurnalism”. Nu discut acum de cei care au diploma, dar nu ştiu la ce foloseşte predicatul în propoziţie şi terenul în presă. Eşti un om care a studiat, a făcut practică, vrea să lucreze în domeniul care îi place şi pe care l-a ales.
Primul salariu e cam al unui operator de case de marcat la supermarket, cu studii liceale. Începi să lucrezi, ca om cu studii superioare, pe 7-8 milioane (10, dacă eşti bun, cu ceva experienţă, convingător şi la ziarul care trebuie) – oricum, sunt bani care nu îţi ajung nici măcar de chirie, ce să mai vorbim de întreţinere. În plus, presa e un domeniu în care timpul liber nu e preţuit, aşa că nu poţi să îţi completezi veniturile în alte feluri – nu ai când.
Media de vârstă din majoritatea redacţiilor clujene este înfiorător de scăzută – ziarele pe care le citiţi sunt scrise de oameni abia trecuţi de 20 de ani, dintre care cei mai mulţi îşi dau silinţa, dar care nu au întotdeauna de la cine învăţa şi, pentru câţi bani iau, nu sunt întotdeauna motivaţi să o facă. Unora dintre ei (celor mai buni) le şopteşte ceva că ei nu lucrează de fapt pentru acei bani, ci pentru ei înşişi, aşa cum tot pentru ei trebuie să devină mai buni, nu pentru editor, redactor-şef sau patron. Dar sunt puţini şi nu ei dau tonul.
Am avut privilegiul de a nu fi niciodată nevoit să dau salarii şi să calculez bugete. Dar, chiar din postura asta naivă de neexperimentat, nu înţeleg de ce se angajează oameni pe bani foarte puţini, în loc de a le da din start o sumă cu care să poată trăi, iar apoi a-i ţine doar pe cei care ştiu şi pot să facă presă.
În cele din urmă, bilanţul e trist: fără ajutor de la părinţi, sunt convins că nu ar putea lucra în presă o mulţime dintre angajaţii CityNews, Cluj Expres, Clujeanul, Foaia Transilvană sau Ziua de Cluj. Iar când părinţii nu vor mai trimite bani, iar aceşti copii vor trebui să se descurce singuri, câte din “super-proiectele” clujene vor mai rezista?
La asa conditii, asa presa. Lucram in 4 – 5 locuri ca sa imi castig existenta, ca ziarist, sa nu apelez la buzunarul parintilor. Si tot nu era de ajuns. Niste banuti de aici, niste banuti de dincolo … In curand, vom ajunge sa facem jurnalism ca hobby, dupa ora 17, cand se termina programul de lucru la jobul care ne ajuta sa platim facturi. Si nici macar nu e o idee asa deplasata, cata vreme presa noastra cea de toate zilele s-a transformat in reproducator de comunicate si declaratii, si asta de cativa ani. Subiectele frumoase si interesante au devenit rara avis. Pacat. Candva visam frumos despre a fi jurnalist. Acum am ajuns sa ma bucur ca am schimbat macazul.
Eu cred ca odata ce au pasit in redactii multi dintre tinerii jurnalisti devin niste functionari si reproduc din cate s-a precizat si mai sus niste comunicate, le semneaza si sunt mandri ca le-a aparut numele in ziar. Problema izvoraste nu numai din leafa prea mica si impulsionare zero ci si din felul de a aborda aceasta meserie. Nu poti sa te multumesti cu faptul ca ti se publica materialele, trebuie sa vrei mult mai mult, sa abordezi ceva dintr-un unghi neabordat de altii, sa vezi dincolo de o poveste simpla…prin asta creste automat valoarea semnaturii si implicit banii cu care vei fi rasplatit. Inca privind idealistic, chiar utopic, sunt convinsa ca poti trai din meseria asta si te poti simti chiar si implinit.
eu ma aflu in situatia asta si cunosc pe altii care se afla in situatia asta:) toata munca pe care am depus-o la inceput si o depun si acum e pentru glorie. prima data cand calca un ziarist intr-o redactie nu vrea sa primeasca bani, dar cu timpul realizeaza ca au si nevoi materiale.
@ariana: tu asa faci? 🙂 crezi ca la inceput nu te pun toti sefii sa faci comunicate? daca ai idei senzationale, normal ca ti se publica dar trebuie sa stii prima data ce inseamna un “subiect”
povestea cameliei a fost si a mea. dar chiar si cu 5 joburi in media tot nu castigam suficient cat sa ma intretin pe mine in cluj, nu mai pun la socoteala familia…
nasol e ca pentru 1-2 milioane in plus, unii patroni de media cred ca pot sa faca afaceri cu multe zerouri dupa cifre grasute pe mana ta. si ca nici macar n-ai dreptul sa spui ceva. unii dintre patronii astia te santajeaza si pe tine atunci cand nu mai poti, nu mai vrei si iti rup demisiile dispretuitor in nas doar n-ai dreptul la alegere, esti sclavul lor… asta a fost experienta mea… de aparat nu m-a aparat nimeni. nici macar asociatia presei, drept e ca pe atunci inca nu exista. dar nici dupa in tot felul de mizerii nu mi-a mers mai bine…
de ce raman? de pasionat nebun dupa o meserie superba dar folosita de ingrati.
si da, camelia are dreptate… nu mi se pare deplasat sa o practic dupa orele 17 cand imi termin munca de unde imi platesc facturile, cu conditia sa fac subiectele adevarate… nu tampeniile ridicate la rang de articole cu care ni se spala creierul mereu pe motiv ca “aduc publicitate”. pe aia n-o mai aduce nici drakul lui Creanga…
n-am avut mama si tata sa ma tina nici in facultate, nici “in servici”… am muncit oriunde am gasit ceva de facut pentru ca sa pot face media… si am fost acuzata de comoditate pentru ca n-am stat in redactii sa ma frece la melodie vreun sef schizonoid si cu fundul mutilat de scaunele pe care s-a tras intre doua vacante in Malibu…
cine vrea presa sa se pregateasca pentru asa ceva… de rezistat rezista doar cei care chiar o iubesc…
o sa schimb macazul, dar nu de tot… ma incapatzanez sa sting lumina …. dar nu acum
din pacate ai dreptate.
Asa a fost si pe vremea Facliei, si a Mesagerului Caritasian…
E pacat ca urbea lui Blaga nu are parte de presa.
Probabil ca ziaristii clujeni se vor retrage pe bloguri, sau vor migra la Bucuresti, sau in busines etc.
Mihnea si Fumi sunt modele.
Nimeni nu e profet in tara lui. Cu atat mai putin la Cluj.
Mihnea si Fumi sunt modele.
Nimeni nu e profet in tara lui. Cu atat mai putin la Cluj.
este adevarat SAMANU