Sa presupunem, pe durata lecturii acestui text, ca esti credincios. Unul adevarat, vreau sa spun, nu cineva care face zgomot cand pleaca spre biserica, sa il auda vecinii.
Sa mai presupunem si ca, intr-o zi, in oras sosesc moastele Sfantului Oareşcarenie. Fiind un credincios sincer, te hotarasti sa mergi sa saruti sfintele, sa freci naframa de lada sa se transmita protectia data de sfant si sa atingi banii de relicvariu, ca sa se inmulteasca.
Ce vei gasi acolo, in biserica, dupa cozi de kilometri ? Ce vei gasi in momentul in care ajungi fata in fata cu simbolul credintei tale, adica atunci cand esti in sfarsit in locul in care atingi cu sufletul o parte din imparatia in care vrei sa ajungi?
In acel moment care, pentru un credincios adevarat, ar putea fi clipe de intima reflectare si liniste sufleteasca, te va astepta o camera de televiziune, gata sa inregistreze spre beneficiul populatiei zisele trairi sufletesti.
Asa ca, vazand ca te filmeaza, o sa ai grija sa faci tot ce trebuie, nu ce simti, sa respecti perfect ritualul si sa fii un model de credinta televizata.
Iar cand te intorci acasa, o sa faci un pic de zgomot, sa vada si vecinii la stiri ca esti credincios adevarat.