Ics şi zero printre ziare

x-o
Până apuc şi eu să scanez ziarul,
Citiţi cu mare atenţie Făclia de astăzi, ultima pagină. Vom reveni cu informaţii de la faţa locului, vorba ştiriştilor rămaşi fără prompter. Ca să vedeţi că s-a introdus rubrica "XXX" într-un ziar cunoscut pentru audienţa lui, hm, adultă şi foarte adultă.


Până atunci, să facem aerobic cu Dorinel Munteanu. În calitate de cititor neprofesionist de presă sportivă, am o problemă cu deschiderea din Gazeta Sporturilor… "neamţul" e pe locul 6 la selecţii în echipa naţională conform Gazetei şi creşte brusc în clasamentul ProSport, unde ajunge pe locul 4. Motivul: jucătorii cu acelaşi număr de selecţii se numără diferit, iar alt neamţ, Mathäus, are 152 de selecţii în Gazeta şi 150 în ProSport.

 

Site-ul Clujeanul.ro, duminica de la ora 17: "Accident de
proportii, duminica, cu putin dupa ora 15, pe drumul european 60…".
Monitorul de Cluj, astazi: "Un accident de propoportii s-a produs
ieri…". Deh, plăcerea online-ului.

 

Pe de altă parte, super-deschidere azi, 10 septembrie, în Monitorul de Cluj: răfuială politică la Facultatea de Ştiinţe (fireşte!) Politice. Pentru detalii, citiţi pe clujeanul.ro articolul publicat în 5 septembrie. N-ar fi o problemă, dacă ar scrie şi cineva nou, dar se prezintă fix acelaşi raport publicat săptămâna trecută. Lectură faină!


actualizare: Din link în link ajung la Baghy's blog
(unde-mi plac posturile despre dinamovişti :D) – se pare că am ratat
mega-bomba din Cancan (fără link), din 6 septembrie, despre cine e
câştigătorul de la 6 din 49. Ziariştii lu' Papură Vodă au hăituit trei
zile un cetăţean oarecare, căruia i-au publicat moaca şi identitatea
completă, să ştie prietenii lui Cami de unde să fure. Bleah, amanta lui Emil Boc era, totuşi, relevantă faţă de aşa ceva.

Un comentariu la “Ics şi zero printre ziare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *