19th Ave New York, NY 95822, USA

Vrăjitori şi canibali

N-am vorbit de mult despre perlele de presă, aşa că e timpul să recuperăm. Azi, meniu combinat: şi cele mai haioase formulări pe care le-am văzut în ultima vreme prin textele venite la editare, şi altele gata publicate prin ziare.


"Clujenii prezenţi în Făget au mâncat mici pesedişti şi au primit cărbuni democraţi"


Cuuuuum? Fără să li se aplece?! Tare n-aş vrea să aflu ce gust au micii pesedişti! Oare sunt mai acri decât membrii tineretului liberal?


"Un motociclist s-a accidentat, după ce a pierdut controlul volanului din cauza vitezei"


Absolut. Noul model de motocicletă cu volan este o inovaţie concepută de Călin Popescu Tăriceanu, într-o şedinţă mai veche de Guvern, în timp ce o lăsa pe Monica Macovei să se vorbească singură, ca de obicei. Aştept cu interes redactorul de presă cu ghidon.



"Curăţenia de lângă pădure a fost realizată cu sprijnul persoanelor asistate social şi transportate la rampa de gunoi de firmele de salubritate ale Clujului"


De obicei nu dau autorul, dar aici recunosc: îmi aparţine. E o ştire scrisă la radio, din care lipsea un punct şi lipsea şi logica. Mai fain a fost că m-am trezit cu ea în faţă în direct, pe post, chiar în timp ce citeam. Şi cum ochii îţi merg mereu cu vreo 4-5 cuvinte înaintea gurii, am avut ceva de genul jumătate de secundă s-o corectez din mers. Din fericire, de data asta mi-a ieşit şi nu s-a auzit nimic Cool.

 

vrajitoare identiceSă trecem la capitolul vrăjitoare. Dacă măriţi imaginea alăturată, veţi constata că prezicătoarea Lovenţa pare a fi şi mama Ceraselei, care de fapt e fiica Melissei. Prin urmare, Cerasela are două mame identice, posibil gemene, sau una singură care e metamorf (pentru fani Harry Potter, care o să priceapă ce-i aia). Sau pur şi simplu or fi diferite, dar peste măsură de asemănătoare şi mai îşi cumpără şi cărţi de la acelaşi distribuitor.


ghiseegoaleIar în final, categoria "amintiri din vacanţa mare". Dom'le, program de lucru precum în imaginea din dreapta mi-aş dori şi eu cââât de des posibil, şi dup-aia pensie. Sau nu, că m-aş plicitisi groaznic, dar aşa, din când în când, mi-ar plăcea o agendă cât mai albă.

Related Posts

Leave a comment