Uneori merită să crezi în meseria de jurnalist

Acum patru ani, am primit un mesaj care până în ziua de azi mă face să nu îmi pierd busola (și să devin debusolat) atunci când mă gândesc la meseria de jurnalist. Acel mesaj mi-a arătat că mai există oameni pentru care jurnalismul e o pasiune nebună și o meserie pe care să o facă cu plăcere, dincolo de salarii, patroni, condiții de muncă sau plângeri legate de program.

Eram la Clujeanul și eram foarte obișnuiți să fim înjurați pentru lucruri pe care, între timp, le-a copiat toată presa. Am primit un mesaj de la o fată care voia să vină într-un internship și al cărei mesaj suna cam așa:

Nu vreau o slujbă, nu neapărat. Adică vreau, dar mi-ar plăcea dacă mi-aş putea petrece vara aducându-vă cafele,aruncandu-vă guma la coş şi furând experienţă. (…) Vreau să mă familiarizez cu tot ce doresc să-mi fie viaţa peste caţiva ani. Şi stagiatura din vară ar fi cel mai frumos lucru pe care mi l-ar putea oferi un străin care mi-a citit mailul până la sfârşit.

A fost un mesaj care mi-a arătat că uneori merită să crezi în meseria de jurnalist. Între timp, Clujeanul arată așa, cei care l-au închis  au fost promovați pentru că și-au făcut bine treaba de manageri, dar am rămas cu niște prieteni care și azi își amintesc chefurile din echipa aia și cu un mesaj care, atunci îl recitesc, mă convinge că am ales bine să petrec mai mult de 10 ani în presă, un domeniu pe care în continuare îl țin aproape.

Mesajul mi-a fost trimis de Miruna, care zilele trecute a zis toată povestea pe blogul ei – vă recomand să-l citiți, o să vedeți și ce i-am răspuns.

Uneori mai vrei să-ți crească inima și să lași cinismul deoparte, iar ăsta a fost un astfel de moment perfect, în care lucrurile sunt ca în final de Harry Potter: all was well.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *