Dacă ne-ar păsa de politică măcar cât de iPhone

1908079_10152755796885850_3255091630529829905_n

Aseară, mi-am întrebat cei 4.247 de prieteni și 444 de urmăritori de pe Facebook care este diferența între Victor Ponta și Klaus Iohannis. Într-o oră, 8 persoane au comentat. Le mulțumesc și le cer scuze public că i-am folosit într-un experiment. Nu am întrebat pentru a afla răspunsul: eu cred că există o diferență foarte mare între cei doi candidați, iar opțiunea îmi este cât se poate de clară.

 

 

Am întrebat asta ca să fac o comparație. Când, în 12 septembrie, am întrebat care este rezultatul calculului 48÷2(9+3), au curs 67 de comentarii. Inclusiv polemici, inclusiv persoane cărora li s-a spus că au făcut Politehnica învățând de la portar, fiindcă nu știu nimic. Când, în 10 septembrie, am postat o imagine care compara noul iPhone6 și Nexus 4, au curs 29 de comentarii și 21 (!) de shares. Cel mai lung comentariu a fost o diatribă, iar un comentator mai concis a decis că expresia „curvă virgină” are vocabularul potrivit pentru a transmite intensitatea sentimentelor sale față de subiect.

Iar asta se întâmplă în an electoral, înaintea turului II al prezidenţialelor. Dacă vă mai întrebați de ce românii lipsesc masiv de la vot, aici aveți răspunsul. 

Pentru că în continuare calităţile noului iPhone ne interesează, ne motivează şi ne dezbină mai mult decât alegerea preşedintelui pentru următorii cinci ani. Ne apărăm operatorul de telefonie mobilă – Orange e mult mai bun decât Vodafone (aţi tresărit?) – mai mult decât ne asumăm şi ne apărăm opţiunile politice. Suntem mai interesaţi de faptul că pe iPhone nu poţi da copy/paste şi că a copiat cu nesimţire sistemul de notificări de pe Android (v-aţi enervat un pic?) decât de alegerea omului care ne va reprezenta ţara sau care ne va face colectiv de râs un cincinal întreg.

Iar ultima propoziţie e posibil să vi se fi părut sforăitoare, pentru că aşa am ajuns să vedem dezbaterile politice şi, ca acum 7 ani, cred că asta este o victorie pentru politicienii corupţi. Nu uitați că, în toată povestea asta, vorbim de oameni care au telefoane deștepte și care ar putea foarte ușor să se informeze, nu de bătrâni uitați de guvern în vârful muntelui, cu un singur post TV.

O generație tânără, care consumă informație pe pâine, NU consumă informație politică fiindcă nu li se pare interesantă. Am căzut și eu în această capcană: am renunţat la a mai scrie (mult) despre politică, aşa cum făceam în 2007, când scriam la ziar și am pornit acest blog. A fost o greşeală.

O altă greşeală e faptul că 40% din România nu se informează înainte de a-şi exercita dreptul la vot, ceea ce practic înseamnă că se îmbată, se leagă la ochi şi se urcă la volan, iar apoi conduc pe lângă o grădiniţă la ora de vârf, pe baza dreptului conferit de permisul de conducere. Faptul că nu comentăm, nu ne contrazicem şi nu ne înjurăm pe motive de politică este o pierdere mai mare decât prezenţa slabă la urne. Nu ne pasă nici măcar atât de puțin încât să exprimăm o părere de orice fel și pe orice ton despre asta. Nu e conversația noastră.

Înseamnă că, fără să o ştim, nu ne mai vedem viitorul aici în România. Când nu te mai interesează soarta tribului, nu mai faci parte din trib.

În realitate, este conversația noastră. Vorbiți despre politică, fiindcă nu e despre ei – corupții, hoții sau mincinoșii. E despre noi. E despre ce ni se va întâmpla nouă în următorii 5 ani. Vorbiți despre politică cu taximetriști, mătuși, rude de la țară, colegi de birou sau necunoscuți pe Facebook. Aprindeți-vă pe tema asta și certați-vă despre politică, pentru că e despre voi, înjurați dacă trebuie, pentru că înseamnă că simțiți ceva despre viitorul vostru în țară.

Când politica nu mai este un subiect de conversație publică, democrația moare. Mai rău, devine un mort viu, pus la geam în așteptarea poștașului cu pensia.

După 25 ani de la Revoluţie, după josnicul moment în care l-am votat pe Iliescu ca să nu fie Vadim, în această campanie electorală am văzut semne ale unei democraţii adevărate în rândul unei generații tinere. Avem nevoie ca simpla conversație politică să devină mainstream în rândurile acestei generații. Trupa noastră preferată poate deveni celebră şi, dacă va face muzică prea comercială, tot noi o vom aduce cu picioarele pe pământ. Sau ne vom alege un nou playlist.

Câtă vreme nu facem acest lucru, vom dansa după muzica lor.

Vot plăcut în 16 noiembrie!

O declarație rușinoasă despre pista aeroportului

Când avioanele aterizează la Cluj, însoțitorii de bord ar putea face următorul anunț: „Doamnelor și domnilor, am aterizat pe Aeroportul Consiliul Județean Cluj, destinația noastră!”. Pe clădirea aeroportului, de ambele părți, denumirea „Consiliul Județean Cluj” este scrisă la fel de mare ca denumirea aeroportului, să știm al cui e meritul că avem terminale noi.

Îmi amintesc și de o reclamă, un billboard gigantic, cu fața domnului președinte CJ Alin Tișe, în timpul ultimei campanii electorale – o plasare plătită, probabil, dar deloc întâmplătoare. Fața lui Alin Tișe decora, la lansare, și site-ul noului muzeu stadion Cluj Arena.

Dacă nu știați, până și muzeele reale din subordinea CJ Cluj sunt obligate să menționeze această subordonare în toate materialele și comunicatele pe care le dau: „Muzeul X, instituţie aflată în subordinea administrativă a Consiliului Judeţean Cluj…”.

Din nou, este important să știm cine dă banul. Dar răspunderea cine o poartă, după atâta laudă?

Zilele astea e vorbă să mai dăm 10 milioane de euro din bani publici, pentru că pista prelungită a aeroportului se va ciocni de centura Clujului. O problemă semnalată la vremea ei. Ce zice acum domnul Alin Tișe?

Text din Monitorul de Cluj de azi (sublinierile îmi aparțin):

[quote style=”bigquote”]Potrivit lui Tișe, traseul pistei de 3.500 de metri a fost aprobat înainte de anul 2008, înainte ca el să fie președintele Consiliului Județean Cluj, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și restul documentațiilor necesare pistei au fost contractate, urmărite și gestionate în mod direct de către Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, iar gestionarea centurii de ocolire (…) s-a făcut de către Ministerul Transporturilor.[/quote]

Acum că avem o problemă, brusc, Alin Tișe nu a fost implicat! Pasează răspunderea cu o naturalețe născută din experiența politică.

Credeți că uităm cine s-a lăudat cu super-proiectul aeroportului? Credeți că uităm ce partid era la Guvernare, cine trebuia să decidă la Ministerul Transporturilor?

Nice try, mr. Tișe. Dar nu suntem toți la fel de păliți în aripă.

Doamnelor și domnilor, bun-venit la destinația noastră, aeroportul Consiliul Județean. Temperatura locală este minus 10 milioane de euro. Sperăm că veți mai vota cu noi!

 

Medici, polițiști, bunici și alți cerșetori

habitat-chinteni

Întotdeauna m-a scos din sărite să văd că bugetarii și pensionarii, alături de asistații sociali, sunt făcuți în fel și chip, de parcă ei sunt de vină pentru lipsa banilor de la buget. Azi, într-un articol despre cum FMI a refuzat un nou acord cu România (nu are rost să vă dau link, mai ales că informația de bază nu e confirmată de presă – care vorbește de prelungirea acordului actual), am regăsit următoarele vorbe:

[quote author=”” style=”white”]Marele socialist Victor Ponta știe si el ca fără FMI e mort. La propriu: adică nu mai sunt bani de pensii si salarii si îl linșează oamenii. Si culmea, exact aia care l-au votat: pensionarii, bugetarii, asistații social. Adică cerșetorii.[/quote]

Cum, cum, adică cum?!

Bunicii mei, care au lucrat zeci de ani, au fost cerșetori în ultimii lor ani de viață? Ei sunt cei care și-au plătit contribuțiile la bugetul ăsta al nimănui mai mult ca generația noastră, că pe atunci nu se practica să fii plătit, ca tinichigiu, pe drepturi de autor pentru tinichele. Existau contracte de muncă.

Medicul care ți-a salvat copilul în spital e tot cerșetor? Aș aresta medicii care dezvoltă începuturi de plic, fiindcă sărăcia nu dă dreptul la corupție. Dar, prin grija statului, dacă sunt cinstiți ei sunt săraci – nu cerșetori.

Polițiștii care au făcut ca Clujul să fie relativ sigur sunt cerșetori? Aș da afara jumătate din șefi, despre care v-am scris ce cred, dar polițiștii care vor să își amendeze șefii, pentru că așa e corect, sunt tot cerșetori din aceeași oală? Dacă credeți că Poliția n-a făcut nimic în Cluj, amintiți-vă de peisajul „de după blocuri” din Mănășturul anilor ’90, de vremea când Gore nu era umflat cu pompa, ci făcea legea, sau întrebați-vă prietenii din Borșa, Maramureș, cum se dă acolo cu bâtele pe stradă. Merge și Sighetul.

Asistații sociali sunt cerșetori? Sau ajung cerșetori dacă nu mai primesc asistență socială? Și copiii cu handicap sunt asistați sociali, și oamenii dați afară când firmele la care lucrau s-au dus pe apa sâmbetei, și oamenii cărora religia le interzice prezervativele și nu s-au știut opri până la copilul cu nr. 17 sunt asistați sociali. Pe unii aș vrea să-i ajut și de aia sunt liber să fac voluntariat și donații unde vreau eu.

Casierița de la Primărie e cerșetoare? Ar trebui înlocuită complet cu un sistem online, care dă bună ziua mai politicos, că așa e scrie în codul paginii web? Eventual, pentru suportul aplicației, să facem outsourcing în India?

Da, sunt de acord: sunt mult prea mulți bugetari. Nesănătos de mulți.

Știți cine sunt puțini? Șefii lor.

Ăia s-au îmbogățit din bugetul nostru, dar noi ne certăm cu casierița și apoi, vorba umoristului, mergem la urne să alegem alții, indiferent cine ar fi aceiași.

Toti au invins, toti am pierdut

Asa arata spatele buletinului meu, emis in 2007:

Locale, parlamentare, prezidentiale si referendumuri, am votat la toate. Pentru prima data de cand am drept de vot, azi am ales sa nu merg. Am simtit ca ma cheama la vot un om care, acuzat ca fura, desfiinteaza Politia in loc sa aiba onoarea de a-si apara pozitia. Un alt „lider” s-a facut remarcat doar prin absente din Parlament.

Poate nu sunteti de acord cu mine si asta e motivul pentru care, in ultimele 30 de zile, nu am scris despre referendum. Nu imi doream o discutie despre cine e mai prost, pentru ca sunt convins de un lucru: daca oamenii astia ar fi pusi unul in locul altuia, ar avea comportamentul pe care il acuza acum.

Scriu asta cu cateva minute inainte sa aflam o noua raportare de la BEC si mi-am facut propria prognoza: seara a adus doar racoare, dar nu si destui votanti ca sa valideze referendumul.

Insa ceea ce am vazut la ora 21 m-a lamurit. Toti au strigat „victorie!” pentru tabara lor, in timp ce eu raman cu impresia ca, pana cand nu vom fi mai uniti in jurul unor valori simple precum munca, cinstea si responsabilitatea pentru propriile fapte, vom continua sa fim uniti, cu de-a sila, doar de un esec comun.

Puterea numerelor. Sunt relevante protestele online?

E oficial: cea mai mare mișcare politică online din toate timpurile este comunitatea AVAAZ, care sărbătorește astăzi atingerea pragului de 15 milioane de membri.

Am aflat recent de AVAAZ, din timpul protestelor împotriva ACTA, când petiția lor pentru Parlamentul European a strâns milioane de voturi și a avut un rol important în respingerea tratatului la Bruxelles. Ce nu știam este că grupul ăsta reprezintă „protestatarii de serviciu” care acționează ca un centru de strângere de semnături, de realizare de petiții, pe care le duc apoi la cel mai înalt nivel pentru a schimba politicile existente.

Ce îi interesează? „Any issue of public concern” – orice chestiune de interes public. Întrebarea mea este cât de informați sunt cei 15 milioane de membri în privința tuturor chestiunilor de interes public față de care protestează.

În cazul ACTA, lucrurile au funcționat superb – știam despre ce este vorba, am semnat petiția lor, mi-am îndemnat prietenii să o facă. Dar nu aș putea spune că știu de ce aș semna o petiție pentru Palestina (o chestiune atât de complexă încât 5 minute de documentare online nu mă ajută):

… cine ar vrea să omoare albinele în primul rând…

…și respectiv de ce nu ar trebuie să ne mai luptăm cu traficanții de droguri:

După cum vedeți, cifrele sunt foarte importante pentru ei. De fiecare dată, se spune câți oameni au semnat o petiție anume. Eu sunt însă tare curios câți dintre cei 600.267 de oameni de mai sus înțeleg consecințele legalizării drogurilor. Câți din cei 913.000 de oameni sunt cu adevărat informați despre situația din Palestina.

Nu spun că doar cei informați ar trebui să aibă dreptul de a vota, pentru că baza democrației e că oricine care nu a citit în viața lui decât coperta cărții de bucate are același drept de a alege ca mine. Dar știu și de la protestele anti-ACTA câtă lumea înțelegea de fapt ce presupune tratatul și câtă lume venise că voia liber la torrents.

AVAAZ are în România, conform propriului site, 210.000 de membri. Atenție, domnilor politicieni: avem un nou partid de care voi nu știți nimic.

Ce nu știu nici eu este cât de relevante ar trebui considerate aceste numere: sunt o nouă eră de activism politic online, sau vorbim despre o numărătoare de capete-de-protestatar-furajat?

Campania electorală în social media

Contează cu adevărat folosirea canalelor ăstora „sociale” într-o campanie electorală? Putem trece de etapa de postaci ai partidelor când vine vorba de promovarea unor platforme sau candidați?

Duminică seara, vreme de două ore, am avut ocazia să discut în direct la Transilvania Live câteva idei pe tema asta, în paralel cu comentariile la cald despre primele rezultate, alături de Adrian Ardelean (mulțumesc pentru invitație!) și Sabin Gherman. M-a bucurat mult că social media ca subiect a fost prezentă în prim-planul dezbaterilor, atunci când s-au anunțat rezultatele finale de exit poll-uri, și nu doar ca o pată de culoare, a doua sau a treia zi.

Pregătindu-mi vorbele pentru emisiune, mi-am ordonat și eu câteva gânduri:

  • Am avut la început bloggeri care au scris constant și coerent pe asemenea teme. O perioadă confuză, ce-i drept, pentru publicul care încă nu făcea diferența între editorialistul de la ziar și bloggerul independent;
  • Am avut postaci,  oameni plătiți să comenteze pentru a crea impresia că opinia populară merge în direcția susținută de șefii lor. Lucrurile astea se întâmplă în continuare, la scară industrială, în campanie, pentru că au efect puternic: pot crea acea „spirală a tăcerii” (definiţie – EN) despre care am învăţat de la Vasile Dâncu în facultate (şi care a rămas unul din subiectele lui preferate);
  • A existat și moda blogurilor de politician și încurajarea oamenilor politici să scrie pe bloguri. Unii şi-au creat bloguri, altora li s-au creat – multe pornind de la Cluj, prin Darius Groza; cel mai bun exemplu e Adrian Năstase, al cărui blog inițiat de Darius a fost actualizat ultima dată chiar azi;
  • Am avut oameni politici care au învăţat să comunice online, chiar dacă o fac numai pe un canal anume, şi care au luat puncte pentru asta;
  • La Bucureşti, un candidat susţinut puternic online, Nicuşor Dan, a ajuns consilier local (comparaţi site-ul lui cu emilboc.ro şi o să vedeţi clar diferenţa)

Ce am avut la Cluj în campanie?

  • Nu am avut un candidat susţinut de online;
  • Din partea candidaţilor, multă tăcere. Niciun candidat nu a folosit coerent şi organizat social media;
  • Eckstein Kovacs Peter a trimis un mail invitând bloggerii la o discuție. Din câte știu, niciun blogger nu a mers la acea dezbatere (o nouă lecție din seria „bloggerii nu sunt jurnaliști, nu îi apela la fel”);
  • USL a fost cea mai activă organizaţie – de la tentative de virale pe Facebook, de la reamintirea constantă a ideii că Boc = Apostu; rata de replici politice din partea activiștilor USL a fost mult peste ce au făcut PDLiștii;
  • Tot USL cred că a fost responsabilă pentru ceea ce cred că e la noi prima campanie pe Foursquare – am găsit toate secţiile de votare definite ca venues dinainte de alegeri, iar la cele la care m-am uitat exista deja un „sfat”: votează USL şi numele candidaţilor;
  • Altfel spus, de la avantajul dinaintea campaniei, pe parcursul ei Emil Boc a pierdut constant.

Ca o concluzie?

Profu’ de film Dov Siemens mi-a spus într-un interviu din timpul TIFF că filmele cu buget mare, ale studiourilor celebre, vor face întotdeauna bani. Filmele cu micro-buget trebuie să fie brici pe social media. Sunt convins că asta se poate aplica în politică! Eckstein trecea de 15% dacă făcea asta; Mircia Giurgiu, alt om ale cărui teme sindicaliste erau perfecte pentru promovare online, nu se făcea de râs cu sub 2% dacă învăţa lecţia online-ului.

Cred că…

  • Social media încurajează un dialog real și în care e foarte greu să te ascunzi sau să nu dai un răspuns real la întrebările care ți se pun;
  • Dacă nu ești un cameleon desăvârșit, prezența autentică în social media presupune să te dezvălui ca personalitate umană, nu doar ca persoană publică. Da, social media poate fi mai superficială și uneori mai ușor de manipulat, dar e greu să nu fii acelaşi om pe termen lung.

Voi ce credeţi? Lista asta e o înşiruire de idei la cald, care aşteaptă completări – inclusiv pe ale voastre.

Când i-ai ales,dar ei nu îți mai vorbesc

A simțit cineva lipsa discursului de Anul Nou al președintelui Traian Băsescu? Boc, tu stai jos, vorbeam cu ceilalți copii. Probabil nici nu știați că, de doi ani încoace, președintele tace de Anul Nou. C-așa-i la noi: o tradiție veche de zeci de ani dispare în ceață fără ca nimeni să zică ceva.

De la regii României la Nicolae Ceaușescu, Iliescu & co, toți ne gratulau cu un discurs – fiecare după putință și stil. Nu avea nimeni grija discursului în noaptea dintre ani, dar un președinte adevărat ar fi folosit ocazia pentru a da niște direcții pentru anul care vine, pentru a spune mai mult decât „la mulți ani” și a vorbi generic despre puterea de a trece peste „dificultăți”. Băsescu a început în stilul lui, cu discursuri informale în piețe, dar tot în stilul lui a băgat capul în nisip (sau în zăpada din Predeal) de când nu mai are vești bune să ne dea.

Tăcerea lui Băsescu e un simbol al atitudinii multor politicieni de la noi. Vi-l reamintesc pe primarul ales cu 66% din voturile clujenilor, Sorin Apostu, care, în ziua în care a fost reținut de procurori, a fugit de presă, a evitat activ contactul cu jurnaliștii, în loc să se oprească pentru o declarație de 30 de secunde în intervalul în care mai avea încă de ales.

Ce aș fi zis în locul lui Apostu? Că voi colabora cu procurorii pentru că îmi doresc ca această situație să se clarifice, din moment ce știu că nu am făcut nimic rău, că am încredere în justiție, care va demonstra că nu am făcut nimic rău, și că le mulțumesc clujenilor pentru încredere și pentru susținerea lor – poate amintind procentul cu care am fost ales.

Ce aș fi zis în locul lui Traian Băsescu? Eh, este tot mai greu să zici ceva în locul lui Traian Băsescu…

 

P.S. Discursul lui Băsescu nu a dispărut – s-a transformat într-o notiță publicată online. O fi vrând să spună că e președintele tuturor românilor cu Internet? Cred că știu vreo 2-3 care nu l-ar recunoaște!

Discursul Regelui Mihai: un minut pentru demnitatea noastră

„Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne acopere viaţa”, a spus astăzi Regele Mihai. O singură replică dintr-un discurs perfect despre identitatea şi demnitatea românilor.

Un discurs perfect tocmai datorită omului care l-a rostit. Indiferent de părerile fiecăruia despre monarhie, Regele Mihai I este un simbol – şi probabil singurul om de la care asemenea replici mai au vreo valoare. Atunci când le-a spus Mihai I, vorbele despre ţară au avut altă greutate decât în campaniile electorale ale politicienilor români.

Astăzi, regele nu a făcut decât să ne arate în oglindă lucruri pe care le ştiam. A vorbit despre sacrificiile trecutului; dar a vorbit şi despre respectul datorat unor instituţii ale statului. Mulţi politicieni pot veni şi face promisiuni legate de infrastructură, dar numai regele poate da substanţă legăturii între aceasta şi forţa noastră de stat independent, cu atât mai mult un rege care a trăit vremuri în care această independenţă a fost ameninţată.

Parlamentarii români l-au aplaudat, deşi nu ştiu dacă au înţeles ceva. La încheierea discursului regelui, s-a auzit vocea lui Mircea Geoană, şi dintr-o dată mundanul a revenit în actualitate. Dar astăzi nu vreau să mă gândesc la cât de profund este sau nu omagiul adus Regelui Mihai, nu comentez calitatea comentatorilor care au transmis ceremonia, vreau doar să rămân cu impresia că, pentru un minut, am trăit într-o ţară normală.

Aşa cum mulţimea de zemflemişti s-a grăbit să observe, regele vorbeşte mai greu. Dar, cel puţin – spre deosebire de alţii -, gândeşte limpede şi moral.

[quote style=”boxed”]

  • A venit momentul ca, după 20 de ani, să avem un comportament public rupt de năravurile trecutului
  • Agăţarea de putere, disimularea şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti din 2011
  • Nu trebuie uitate pământurile care ne-au fost luate în urma împărţirii Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastra sau să rămână separaţi. În Europa de azi, pământurile nu se schimbă ca urmare a gâlcevilor politicienilor.
  • Jurământul meu a fost făcut şi rămâne valabil în faţa tuturor românilor.
  • Nu văd România de astăzi ca o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

[/quote]

[box type=”note” style=”rounded”]Citește aici discursul integral al Regelui.[/box]

Obiectiv: nivelul zero (posibilă explicație pentru fluierăTișe)

Multă mirare și dispută pe tema că președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a fost fluierat la inagurarea Cluj Arena. Nu știu dacă el, personal, și-a imaginat că va fi întâmpinat cu aplauze. Dar am fost acolo în seara aceea și mi s-a părut normal să fie huiduit.

Motive:

1. Era taman înainte de Scorpions, moment gândit ca având audienţă maximă. Numai că lumea venea să asculte Scorpions, nu să asculte Alin Tișe, şi aștepta deja de ore bune. Nerăbdarea a fost clară. Plus faptul că muzica s-a auzit cum s-a auzit în tribune, că intrările au fost marcate și nu prea, că pe site-ul evenimentului nu găseai nici o indicație despre ora de începere – când ieşi pe o scenă, îţi asumi tot ce nu merge bine la acel eveniment. Tu eşti văzut ca vinovat.

2. Domnul preşedinte Alin Tişe e de fapt băiatul ăla care şi-a luat amicii la o miuţă pe noul gazon. Care a jucat acolo înaintea fotbaliştilor Universităţii.

3. Nici până în ziua de azi Alin Tișe nu a avut nivelul de testosteron necesar ca să zică răspicat a cui e Cluj Arena. Pentru fanii Universității, e casa lor, stadionul lor, leagănul lor. Pentru ei există ”numai U”. Pentru fanii CFR, dar și pentru clujenii care au treabă cu fotbalul cât am eu cu amplasarea stabilopozilor în zonele montane din Alpii Saharieni, stadionul este un obiectiv construit din bani publici, din banii tuturor, în folosul întregului oraș, iar faptul că nu e prezentat ca atare e din nou deranjant. Din cauza stadionului au fost bani mai puțini pentru reparat drumuri județene.

Tișe a dat-o întoarsă. A vrut să împace şi capra și varza, dar a supărat pe toată lumea, care i-a arătat supărarea aşa cum doar mulţimile pot.

5. Pentru că nu aţi observat că lista asta nu are punctul 4. Mulțimile au și ele memoria scurtă.  Alin Tișe s-a prezentat ca ctitor de stadion permanent. Și-a scris mare numele pe şantier în timpul construcţiei şi a tipărit mii de pliante cu poze şi mesajul lui către clujeni. Poate urcarea lui pe scenă a fost un pic prea mult, pentru unii.

6. Pentru că politicienii români nu înţeleg că măreţele lor realizări sunt lucruri NORMALE şi atât, că vorbim de Consiliul Județean, Primărie sau Prefectură.

Iar asta necesită o explicaţie scoasă din listă.

Este NORMAL ca acest oraş să aibă un stadion nou, modern. Şi ăsta e construit cu pistă de atletism ca-n secolul trecut, nu are parcări şi e înghesuit în peisaj, deci am ajuns la un nivel de normalitate românească cu o doză de „mere şi-aşa”.

Este NORMAL ca acest oraş să aibă un aeroport internaţional ca lumea, pentru că suntem un oraş al turismului de tranzit.

Este NORMAL ca acest oraş să aibă o linie de tramvai reparată, pe care tramvaiele să nu se clatine, clădirile să nu vibreze pe margini iar maşinile să nu își înţepe gumele.

Este NORMAL şi nimic mai mult ca municipiul Cluj-Napoca, capitală culturală sau nu, să aibă sediu pentru Filarmonică.

Aceste „aduceri la linia de plutire”, la un ipotetic „nivel zero” de la care pleacă dezvoltarea viitoare, nu sunt realizări măreţe, nu sunt ieşite din comun, nu sunt de aplaudat. Le putem saluta doar, cu o înclinare din cap şi cu vorbele: „Aşa e normal”. Ca să aplaud un politician/ administrator public e nevoie de mult, mult, mult, mult mai mult.