Cluj Pub Crawl și experimentul Cap Limpede

Sâmbătă, la Cluj, părea a fi cel puțin finala campionatului mondial de blogging, după numărul enorm de evenimente care au strâns bloggeri din toată ţara. Povestea mea de azi e însă despre Cluj Pub Crawl: un prilej de a cunoaște orașul de noapte, de a-i cunoaște pe colegii de blogosferă și, evident, a cunoaște cele mai bune beri din oraș! Vă spun de pe acum: grea competiție. Nu mai știu câți am răspuns invitaţiei ClujLife (de fapt, am o cifră în cap, dar nu știu cum vedeam, adică dacă să o împart la 2 sau la 4).

Am început la Klausen Burger, un loc parcă gândit pentru amatorii de bere în cele mai mici detalii. Şi liftul merge-ncet, să n-ameţeşti! :)) Din start vă spun că berea de acolo diferă de tot ce am mai băut în restul serii, pentru că gustul pronunţat mi-a dat sentimentul că „nu se joacă”. E o bere tânără, abia lansată săptămâna asta, fabricată la faţa locului. Mergeţi, încercaţi şi povestim după. Şi locul în sine e foarte fain, iar meniul de mâncare văzut acolo mi-a făcut poftă pentru a doua zi.

La Republic am gustat un Pilsner Urquel, la draft, şi, pentru că Republic tocmai sărbăutoreşte reînceperea şcolii, am dat teză, încercând să răspundem la întrebări dificile, gen „câte barmaniţe avem?” şi „la ce oră se dă ultima comandă”? În general, am nimerit. Pe lângă. E un loc în care de mult îmi propun să mă reîntorc, pentru o nostalgie belgiană numită Chimay Blue.

Ne-am îndreptat cu cântec spre următoarea oprire, iar când spun cântec, e la propriu. Tot cântând pe stradă, i-am descoperit în Piaţa Muzeului pe Ioan Onişor, Roxana Zăpârţan, Ionuţ Mangu şi Cătălin Pop, explicând publicului că nu s-au născut la locul potrivit. Am acompaniat artiştii cale de o piesă şi i-am dat bătaie, pentru că urma Ludwig Bavarian Bierhaus, care ne-a tratat cu Paulaner nefiltrată, o prietenă veche şi, în acelaşi timp, berea oficială a Oktoberfest.

Incredibil de disciplinaţi şi la timp, îndemnaţi de Lorand cu „We’re on a schedule here, people!”, ne-am dus să savurăm o Ursus nefiltrată la Beraria Ursus din Unirii, care ne-a reamintit că berea şi popcornul sunt best friends. Nefiltrata URSUS, specialitatea casei, este deja o prezenţă bine cunoscută în Cluj. Până la următoarea bere, am fost un pic ocupaţi să ne oprim la Monumentul McDonald’s Bricheta lui Funar Ghilotina Monumentul Memorandiştilor şi să-i cântăm „la mulţi ani” lui Psaico, care intră astfel în Cartea Recordurilor Blogosferei cu cea mai cinste dată vreodată de ziua cuiva 🙂

Ar trebui acum să scriu că seara s-a încheiat în Le General, dar adevărul e că seara abia începea. Am intrat cu glasurile bine încălzite, în formaţia Trolilor de la Căpâlna – când primii au ajuns în capătul barului, coada era încă afară. Ce s-a declanşat mai apoi, după Cluj Pub Crawl, după fotbal, după concerte, după o sâmbătă ca în poveşti, au explicat alţii.

Bun, veţi spune, păi te tot lauzi cu atâta bere și deja scrii relativ coerent pe blog? Nu ar trebui să dormi până luni, mahmur de cap?

Și aici intră în joc ingredientul secret de aseară, pe numele lui ”Cap Limpede”. E un praf-minune (mă rog, teoretic e format din ”aminoacizi în formă de izomeri optici”, ceaa ce pentru umanistul din mine echivalează cu o minune) care se bea după ce bei, într-un pahar de apă sau de suc carbogazos. Reduce efectele consumului de alcool, sau cel puțin pe alea neplăcute, că ia uite ce citesc: ”Aminoacizii din componenţa produsului accelerează procesul de asimilare al alcoolului etilic consumat, reduc simptomele neplăcute ale mahmurelii, micşorează efectele nocive ale alcoolului ingerat, energizează organismul şi conferă un apetit sexual crescut”.

😀

Nu pot să vă zic decât că, viaţa fiind crudă, duminică dimineaţa a trebuit să mă trezesc la ora 8. Aveam „la bord” un Cap Limpede şi cel de pe umeri a fost la fel. Următorul pubcrawl îl aştept cu provizii. Cap Limpede ăsta e o invenție care mă face să mă bucur că trăim în secolul XXI. Aştept totuşi roboţii ăia personali care ne-au fost promişi în copilărie.

Cluj Pub Crawl este un proiect ClujLife sustinut de Cap Limpede. Sponsori: Klausen Burger, Republic Pub, Ludwig Bavarian Bierhaus, Beraria Ursus şi Le General.

 

Cum se va chema Cluj Arena? (.ro)

Cel mai modern stadion din România își va schimba numele după inaugurare, promiteau autoritățile, luând în calcul mai mulți sponsori posibili care să dea numele lor noului stadion: BT, Ursus sau Terapia erau printre variantele „fruntașe”. Dar noi am învățat zilele astea, din pățania unui blogger clujean, că nu e bine să dai nume publice înainte să le înregistrezi 😀

Să vedem așadar ce variante de nume are viitorul stadion:

btarena.ro și bt-arena.ro sunt deja înregistrate de Dragoș Alexa (the bloggerbrother, șef la Creatica). Dacă pentru el sau pentru client, nu se știe. Nu le recomand oricum varianta .org, că btarena.org e un tracker bulgăresc de mare popularitate românească.

URSUSarena.ro și UrsusArena.ro sunt libere. La fel și orice variante cu „stadion”, „arena” și „Terapia” la care vă puteți gândi. Aviz antreprenorilor.

Acestea fiind spUse, cum credeți că ar trebui să se numească stadionul Transilvania, ups, Cluj Arena?

 

URSUS: Câte deschideri compensează o închidere?

Fabrica de Bere Ursus s-a deschis ieri, la ora 12, cu oficialităţi şi invitaţi. Mai spre seară, la o oră mai potrivită degustărilor, s-a mai deschis odată, cu Aminda & Hazard şi Compact C pe scenă.  Azi, Fabrica de Bere se deschide iar, pentru publicul larg.

Pot atâtea deschideri să compenseze o singură, dar mare, închidere? Să punem lucrurile în balanţă.

Clujul a câştigat un loc special, o berărie cu marfă unică, produsă local. Berea URSUS nefiltrată şi nepasteurizată mi s-a părut mult peste produsul din sticlă. Locul în sine e amenajat după o idee excelentă, o recreere a câtorva camere din fabrică –  detalii despre cum arată Fabrica de Bere Ursus vedeţi la Dragoş. Nu este o premieră la Cluj, dar e un loc cu istorie şi personalitat.e

Înţeleg că vor mai fi demolate dintre clădirile vechi, dar că butoaiele plasate la stradă vor rămâne, chiar dacă doar ca instrument de marketing.

Clujul a pierdut renumele de producător de bere bună. Avem o bere pe care doar clujenii o pot gusta, dar asta nu e un avantaj – aş fi preferat ca oameni din toată România să ştie ce bun e lichidul din sticlele pe care scrie „Bere Cluj”. Dar de mult nu mai scria aşa, iar apoi grupul SAB Miller a închis şi fabrica. Clujul a pierdut 150 de locuri de muncă, a pierdut exporturi şi, mai mult, a pierdut investiţiile pe care SAB Miller le-a făcut, de-acum, în altă parte.

Întrebat aseară cum mi se pare locul şi berea, le-am spus oamenilor nişte lucruri frumoase. Chiar cred că berăria e exact ce trebuia să fie în acel loc, care nu mai are specific industrial, şi am văzut exemple de berării anexate unor fabrici care merg excelent. Bilanţul meu personal se completează însă aşa: odată cu deschiderea berăriei în oraş, aveam nevoie de fabrică în judeţ. E o dorinţă  lipsită de calcule business, pentru că ataşamentul unui clujean faţă de URSUS nu avea nimic business în el.

Mai ţineţi minte vremea când iubeam toţi URSUS pentru că au scos filmuleţul ăla genial despre „O lume fără România”? Mi-ar plăcea ca acele vremuri să se întoarcă, dar tare mă tem că adevărata Fabrică de Bere este deja o amintire – ca băieţii cei faini de la Compact C, pe muzica cărora, aseară, mulţi dansau, dar puţini ştiau versuri, să cânte…

Campanii pe bloguri.
Când şi cum le facem?


Bloggerii sunt tot mai asaltaţi de cereri de colaborare din partea firmelor, ai căror şefi înţeleg în număr tot mai mare că un website nu ajunge. Mulţi vor să „implice comunitatea” (folosesc aici termenul de bloggeri, dar putem vorbi de oameni cunoscuţi de pe Twitter sau foarte „conectaţi” pe orice alt mediu), puţini reuşesc. Pentru că online-ul poate fi un mediu destul de dur – şi cu siguranţă nu va ţine cont de manualul tău de identitate.

Cum să nu-ţi dai foc la valiză? E cam ca scrisul ştirilor (sau arta fotografică): esenţa o prinzi în cinci minute, iar detaliile într-o viaţă. Sugestiile de mai jos sunt importante pentru mine, nu le luaţi ca manual sau scriptură, vin doar din câtă experienţă am acumulat până acum. Continuă să citești Campanii pe bloguri.
Când şi cum le facem?

Parcă s-a acrit URSUS

fabrica pedavena

În Pedavena, o localitate micuţă din nordul Italiei, se produce de peste o sută de ani berea cu acelaşi nume. Am gustat în primăvară o ediţie specială, Bere Centenară, la aniversare. Chiar lângă fabrică, este un restaurant „tovărăşesc”, cu bănci de lemn şi un meniu cu fripturi excelente. La fiecare preparat, ţi se recomandă o bere care se potriveşte. În plus, sunt promovate ingredientele obţinute din apropiere: legumele, carnea sau lactatele provenind din ferme sau crescătorii din regiune sunt scoase în evidenţă în meniu.

Asta mi-ar fi plăcut să văd pe Calea Mănăştur. Un muzeu al berii, pentru că zona nu mai e demult potrivită pentru o fabrică. Pe care o vedeam în schimb tot în „zona metropolitană” şi în niciun caz în Buzău. Decizia SAB Miller de a pleca de la Cluj dă brandului o lovitură cu mai multe grade decât prevede eticheta. Nu cred că poate fi numită o supriză; acum un an, ZIUA de Cluj scria premonitoriu că „Ursus renunţă la Cluj„. Atunci, dispăreau cuvintele BERE CLUJ. Acum, toată fabrica.

Nu-i o tragedie, că bere mai găsim. Păcat, totuşi, de o istorie aruncată la gunoi şi de investiţii făcute de management fără un ochi în propria tradiţie. Cum pentru ce va rămâne la Cluj nu e necesar tot spaţiul fabricii, sunt curios să văd ce „ansamblu rezidenţial ultra-central” va răsări.

URSUS a fost un motiv de mândrie pentru iubitorii berii de aici – intrase în folclor. De când erau fabricate de aceeaşi companie, se zicea că Timişoreana e lichidul cu care se spală rezervorul de URSUS la finalul producţiei. Pentru clujeni, o întrebare: şi-acuma, noi ce bem?