De ce vă supărați când presa vă preia bancurile?

Protestele din ultimele zile au fost tratate de interneți cu cinismul și sarcasmul specifice. Dintre zecile de glume apărute, preferatele mele sunt:

  • Pancartele cu „Jos Comic Sans”, „Țara arde / Voi filmați petarde” și celebra „Vă rugăm să ne scuzați / Nu producem cât furați
  • Bancul cu „Merem, mă, la miting să-l dăm jos pe Băsescu? – Merem. Da’ câte grade îs afară? – Minus 7. – No, lasă, că nu-i om rău…”

Habar n-am cine le-a creat; dar e o diferență majoră între cele două de mai sus. La primul punct sunt pancarte ale unor oameni din mulțime – chiar dacă au fost fotografiați, nu se știe cine sunt autorii. Deși, prin universalizarea Facebook, s-ar putea să aflăm. Cel de la punctul doi are sursă. Nu știu cine e autorul, a fost deja copiat destul de mult încât să-l încurce pe Gogu, dar a pornit pe un blog sau ca update de Twitter. Și după cum sună, cred c-o fo p-aci, la Cluuuj.

Dar foarte mulți bloggeri sunt supărăți zilele astea pentru că au scris bancuri, pe site-urile lor sau pe Twitter, iar presa i-a copiat.

Părerea mea – și vă invit să mă contraziceți mai jos – e că în majoritatea cazurilor nu e vorba nicio clipă de rea intenție; pur și simplu de neadaptare la o schimbare fundamentală care se petrece în lumea noastră. Pentru orice om, a repeta o glumă bună e cel mai natural lucru din lume. Cu toate astea, acum 10 ani nu puteam să zic că știu vreun autor de bancuri. Acum știu zeci.

Pentru prima dată în istorie, ajutat de permanența informației pe internet, folclorul are sursă. Vorbele de duh sunt cu copyright și poți fi dat în judecată pentru că repeți o glumă la radio, după ce ai citit-o pe un blog.

Iar ziariști cu experiență, care nu ar ezita în a cita sursa unei informații serioase, pur și simplu nu-și închipuie că noi ne luăm umorul așa în serios.

Dreptul de a râde

În faţa primejdiei, un animal are trei răspunsuri posibile: atacă la rândul lui, fuge sau se blochează. Lipsite de raţiune, animalele se pot ghida doar după instinct şi trec prin existenţă cu un set de reguli fixe, codate în materia cenuşie pe care o au la dispoziţie.

Omul, când dă de necaz, mai are un răspuns posibil. Râsul. Nu cel nervos, isteric, tremurat, care trădează o panică instalată în straturile animalice ale fiinţei. Ci râsul sănătos, eliberator, care exorcizează frica şi activează raţiunea. Pentru a râde e nevoie de intelect, de o pauză în care instinctele să cedeze în faţa cortexului.

De aceea, în faţa tragediilor, avem nevoie de compasiune, de înţelegere, dar şi de puterea de a ne aduna şi a merge mai departe.

Continuă să citești Dreptul de a râde

Daţi la pompă

Până îmi scot apa din apartament (cod verde, a zis cineva cod verde?!) vă propun emisiunea "Să râdem cu Banca Transilvania".


Afişul e la intrarea în parcarea subterană a clădirii din Mihai Viteazu, de lângă Poştă. Bănuiesc că nu a fost aprobat de echipa de comunicare corporativă şi nu l-a văzut nici agenţia de PR a băncii. Ei dau la pompă numai pe hârtie lucioasă, în broşurile oficiale…

 pompa-peisaj  pompa-afis