Oameni de care nu vrei să-ți amintești

V-ați trezit vreodată, după două luni într-o relație, să vă gândiți că timpul petrecut alături de persoana aia a fost complet irosit? Vi s-a întâmplat vreodată să plecați de lângă cineva cu dorința de a da timpul înapoi, de a șterge experiența aia din „cv”-ul personal?

Pentru că „relație” nu înseamnă doar povești de iubire, același principiu e valabil și când vorbim de serviciu. Am mai auzit oameni care, plecând de la o firmă, au refuzat să o treacă în CV – cel  real, de data asta!

Ieri eram în mașină cu un coleg, pe care cineva l-a sunat să-i dea vestea în prima clipă: Băsescu se întoarce la Cotroceni. Am aflat așadar cu viteză de breaking news personal despre rezultatul previzibil, care aruncă în derizoriu ultimele două luni pentru România – sunt două luni care nu au folosit la nimic. Dacă de la Văcăroiu, alt președinte interimar pe când unii se jucau de-a suspendarea, n-aveam pretenții, de la Crin Antonescu așteptam mai mult. În fond, în perioada în care a condus el România, imnul de facto al țării a devenit Eu vara nu dorm.

Spuneți-mi un subiect de interes național asupra căruia s-a pronunțat președintele Antonescu. Un  mesaj de politică externă, o problemă curentă și adevărată, fără legătură cu Băsescu, asupra căruia Crin să aibă vreo părere.

Mulțumim, domnule președinte. A venit toamna, puteți merge înapoi la culcare. Crin Antonescu, un politician promițător odinioară, a reușit să devină amanta aruncată la coșul de gunoi al istoriei personale. Omul pe care altădată l-aș fi votat cu două ștampile a devenit, prin propriile alegeri, fufa de care nu vrei să-ți amintești după o noapte de beție.

Toti au invins, toti am pierdut

Asa arata spatele buletinului meu, emis in 2007:

Locale, parlamentare, prezidentiale si referendumuri, am votat la toate. Pentru prima data de cand am drept de vot, azi am ales sa nu merg. Am simtit ca ma cheama la vot un om care, acuzat ca fura, desfiinteaza Politia in loc sa aiba onoarea de a-si apara pozitia. Un alt „lider” s-a facut remarcat doar prin absente din Parlament.

Poate nu sunteti de acord cu mine si asta e motivul pentru care, in ultimele 30 de zile, nu am scris despre referendum. Nu imi doream o discutie despre cine e mai prost, pentru ca sunt convins de un lucru: daca oamenii astia ar fi pusi unul in locul altuia, ar avea comportamentul pe care il acuza acum.

Scriu asta cu cateva minute inainte sa aflam o noua raportare de la BEC si mi-am facut propria prognoza: seara a adus doar racoare, dar nu si destui votanti ca sa valideze referendumul.

Insa ceea ce am vazut la ora 21 m-a lamurit. Toti au strigat „victorie!” pentru tabara lor, in timp ce eu raman cu impresia ca, pana cand nu vom fi mai uniti in jurul unor valori simple precum munca, cinstea si responsabilitatea pentru propriile fapte, vom continua sa fim uniti, cu de-a sila, doar de un esec comun.

Când i-ai ales,dar ei nu îți mai vorbesc

A simțit cineva lipsa discursului de Anul Nou al președintelui Traian Băsescu? Boc, tu stai jos, vorbeam cu ceilalți copii. Probabil nici nu știați că, de doi ani încoace, președintele tace de Anul Nou. C-așa-i la noi: o tradiție veche de zeci de ani dispare în ceață fără ca nimeni să zică ceva.

De la regii României la Nicolae Ceaușescu, Iliescu & co, toți ne gratulau cu un discurs – fiecare după putință și stil. Nu avea nimeni grija discursului în noaptea dintre ani, dar un președinte adevărat ar fi folosit ocazia pentru a da niște direcții pentru anul care vine, pentru a spune mai mult decât „la mulți ani” și a vorbi generic despre puterea de a trece peste „dificultăți”. Băsescu a început în stilul lui, cu discursuri informale în piețe, dar tot în stilul lui a băgat capul în nisip (sau în zăpada din Predeal) de când nu mai are vești bune să ne dea.

Tăcerea lui Băsescu e un simbol al atitudinii multor politicieni de la noi. Vi-l reamintesc pe primarul ales cu 66% din voturile clujenilor, Sorin Apostu, care, în ziua în care a fost reținut de procurori, a fugit de presă, a evitat activ contactul cu jurnaliștii, în loc să se oprească pentru o declarație de 30 de secunde în intervalul în care mai avea încă de ales.

Ce aș fi zis în locul lui Apostu? Că voi colabora cu procurorii pentru că îmi doresc ca această situație să se clarifice, din moment ce știu că nu am făcut nimic rău, că am încredere în justiție, care va demonstra că nu am făcut nimic rău, și că le mulțumesc clujenilor pentru încredere și pentru susținerea lor – poate amintind procentul cu care am fost ales.

Ce aș fi zis în locul lui Traian Băsescu? Eh, este tot mai greu să zici ceva în locul lui Traian Băsescu…

 

P.S. Discursul lui Băsescu nu a dispărut – s-a transformat într-o notiță publicată online. O fi vrând să spună că e președintele tuturor românilor cu Internet? Cred că știu vreo 2-3 care nu l-ar recunoaște!

Din nou: mulţumesc, UE!

Momentul în care n-am mai putut fi penalizaţi de Uniunea Europeană s-a văzut clar. Odată ce clauza de salvgardare a „expirat”, parlamentarii de noi aleşi au crezut că pot să-şi facă de cap. Şi-uite aşa a fost dezintegrată Agenţia Naţională de Integritate. A fost nevoie de un nou raport al Uniunii Europene despre România ca Băsescu să-şi scoată capul din pupa şi să îşi dea seama că nu e în regulă ce se întâmplă la el pe punte.

„Raportul constată că noua Lege ANI ‘submineaza grav procesul verificării, sancţionării şi confiscării bunurilor nejustificate’. Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de dură dar pe bună dreptate”, a spus Băsescu acum câteva minute.

Pe el, pot doar să-l felicit că a descoperit apa caldă. Pentru Uniunea Europeană – din nou, mulţumiri. Pentru că dacă nu trebuia să le supunem regulilor ei idioate care reglementează curbura castraveţilor, nu aveam nicio şansă ca ai noştri să facă, de capul lor, umbra de reformă care s-a făcut.

Sistemul de justiţie din România a fost ocolit, temeinic, de toate încercările de schimbare radicală. Nu mai cred nicio clipă, luând în calcul şi ultimele decizii ale Curţii Constituţionale, că se mai poate schimba ceva din interior. Cel puţin, nu fără mai multe şi mai dure atenţionări din afară. Prin urmare, din nou, să mulţumim Uniunii Europene, în simpla calitate de organism care poate pune presiune pe politicienii noştri aşa cum, din păcate, societatea civilă nu poate.

Breaking news

O informaţie de ultimă oră ne spune că în Islanda n-a erupt niciun vulcan. E doar Chuck Norris în vacanţă, îşi face un grătar.

 

În altă ordine de idei, sâmbătă am scris textul de mai jos, după care nu l-am publicat din motive. Între timp, au scris alţii pe tema asta, vă recomand De ce s-a întors Băsescu cu avionul şi Băsescu sinucigaş. Prin urmare, dacă doriţi să revedeţi ce n-aţi citit vreodată, here goes:

A fost nevoie de erupţia unui vulcan pentru ca Traian Băsescu să se trezească la realitate şi, într-un gest de o onestitate involuntară, să tragă o palmă nu doar Guvernului actual, pe care îl păstoreşte, dar şi celor din care a făcut parte de-a lungul anilor.

Preşedintele Traian Băsescu a recunoscut neputinţa administraţiei pe care o conduce în momentul în care a aprobat traseul către funeraliile preşedintelui polonez, în lipsă de avion. Via Hotnews: Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, seful statului roman se va deplasa cu elicopterul pana la Oradea, de unde isi va continua drumul cu masina, pe traseul Ungaria – Slovacia – Polonia.

România lui Traian Băsescu este ţara peste care trebuie trecut în zbor, dacă nu cu avionul, atunci cu elicopterul. Nici măcar preşedintele ei nu se încumetă să-i străbată drumurile naţionale, nişte poteci cu serpentine, căruţe, treceri de pietoni, gropi şi vaci. De altfel, mesajul a fost înţeles, iar companii precum Mercedes au zburat deja peste noi când a fost vorba de investiţii.

Între timp, noi, ceilalţi, care nu avem poliţia unei întregi ţări să ne deschidă calea, n-avem decât să rămânem prizonieri în România, cu 10-12 ore de condus pe 450 de kilometri între Cluj şi Bucureşti. Preşedintele zboară pe deasupra noastră, cam ca atunci când ne conduce.

Fost ministru al Transporturilor, Traian Băsescu este cel pe care astăzi trebuie să îl întrebăm, cu precădere: „Unde sunt banii noştri?”. Unde încape atâta incompetenţă încât nici până azi capitala şi Clujul nu sunt legate de patru benzi?

P.S. Dedicaţie specială pentru premierul Emil Boc, care, venit la Săvădisla să vorbească despre măreţele realizări în infrastructură, dădea fuga tot cu elicopterul.

De la „ţigancă împuţită” la Bercea Mondialu’

Voiam să scriu despre altele, dar ceva nu-mi dădea pace şi nu puteam abandona subiectul anterior, botezul Băsescu – Bercea. Nu mă consider deloc rasist, aşa că încerc de vreo două zile să-mi dau seama ce mă deranja de fapt în toată schema.

Până la urmă, care e diferenţa între “ţiganca împuţită” a domnului preşedinte Băsescu şi prezenţa fratelui său la botezul Renatei, fiica Formaţiei, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu’? Cum s-a ajuns de la scandaluri de discriminare etnică la botez şi cumetrie?

Explicaţia mea porneşte de la o convingere personală: n-am crezut niciodată că Traian Băsescu ar fi rasist de vreun fel sau că ar discrimina în funcţie de vârstă, sex, etnie sau religie. Realitatea e mult mai simplă: sunt convins că, precum mare parte a politicienilor români „ajunşi”, preşedintele discriminează în funcţie de bani.

Există, la nivelul clasei politice, un dispreţ profund pentru „amărăşteni”. Oamenii de rând sunt tâmpiţii ăia care „nu s-au descurcat”, n-au învârtit ce trebuie şi când trebuie, care poate or fi având principii şi pentru care contează când şi cu cine dau mâna. „Eu sunt mai deştept”, îşi spune politicianul care n-a luat şpagă, dar a rezolvat un contract pentru o firmă prietenă. Îşi aminteşte că şi el a pornit de jos, că a luptat mult şi a trebuit să tragă din greu ca să ajungă acolo unde e acuma. Adică sus, pe piscuri, de unde şi permite o flegmă democratică înspre alegători, o masă de oameni ideali pentru fraierit, fără de care, de altfel, nici afacerile lui n-ar exista.

Ţiganca virtuală din înjurătura lui Băsescu avea un singur atribut: era împuţită. Adică săracă, pentru că apa caldă costă. Bercea Mondialu’ şi clanul sunt bogaţi, deci utili, deci prieteni. Atât, asta e toată ecuaţia, asta e toată mintea politicianului român, care de mult ori e un bişniţar intrat în politichie ca într-un club select de ai cărui membri e bine să ţii aproape.

Atunci când ajută cu adevărat în cadrul vreunui proiect social sau ca să dea bine în faţa camerelor, politicienii o fac cu aerul boierului care aruncă o pită şi slugilor, să guste şi gura lor altceva decât mămăligă. Aşteaptă apoi pupat de mână şi recunoştinţă eternă pentru un gest simplu de omenie şi se miră când unii-alţii mai sesizează falsul. Au un talent: chiar şi când te ajută, te scuipă în faţă.

La colecţionat de triste figuri

Permiteţi-mi să întrerup această pauză de blog cu un regret: probabil că, la fel ca mine, aţi ratat evenimentul monden al lui 2010. A fost botezată o fetiţă, care n-are nicio vină în povestea noastră, dar a cărei viaţă va fi determinată de faptul că e fiica doamnei Formaţia, care e fiica lui Bercea Mondialu’, care mai are un băiat pe nume Televizor, care are un frate botezat Judecător…

Într-o ţară normală, acest eveniment ar fi avut parte de o amplă mediatizare cel mult la ei în curte. Cum însă la eveniment a fost prezent, printre Rozalinde, Mercedese şi Paravioane, domnul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui în exerciţiu, botezul a fost împroşcat în toată presa şi a făcut băltoace de comentarii.

Mondialu’ în chestiune are, de altfel, colecţie de politicieni. S-a mai cumetrit şi cu Meleşcanu, şi cu o doamnă magistrat pe nume Huza (naşa lui Judecător, dacă bine-nţeleg!). Din păcate, nici nu ne mai miră prea tare că personaje ale căror funcţii presupun o demnitate publică se transformă într-un fel de „spălătoria Nufărul pentru dubioşi”. Orice borfaş şi-ar dori de partea lui un judecător mare şi vreo doi politicieni, că ăştia se mai schimbă.

Englezii au o expresie perfectă, care să descrie relaţia între omul cu bani şi personajele pe care le acaparează în acest fel: he’s my bitch. Când posesorul unui buzunar încăpător bagă mâna în pantaloni după portofel, politicianul român începe să dea din coadă cu faţa lăţită de fericire. Bercea şi alde interlopus rex colecţionează politicieni pur şi simplu pentru că ăştia din urmă sunt de vânzare, iar el şi-i permite. E doar o chestiune de „cât”, nu de „dacă”. Iar ţinuta, eleganţa şi demnitatea (măcar cea personală) n-au fost până acum marea problemă a aleşilor noştri.

Ultima porcărie electorală: Reporter special de Cluj

Reporter Special de Cluj

Reporter Special de Cluj este o nouă fiţuică electorală care se distribuie gratis în cutiile poştale ale clujenilor.

  • „Alin Tişe, stăpânul judeţului. Deturnare de fonduri şi abuz în serviciu la Consiliul Judeţean” – aţi auzit de fomfleu?
  • „Pe Băsescu îl aşteaptă un dosar penal” – păcat că nu se vor întâlni
  • „Atenţie! Băsescu vrea toată puterea pentru el” – dăăăăă
  • „Demagogie – numele tău este Băsescu”
  • „Băsescu, şeful găştii asfaltului”

Super-publicaţia este realizată de Erka Media Consulting, o firmă care se laudă cu „servicii complete şi profesionale de consultanţă media, politică şi PR”. I-auzi ce fac: „Deoarece ne ocupăm de probleme serioase, nu de false probleme; ele nu se bazează pe fabricarea unor realităţi fictive, ci pe folosirea faptelor concrete în crearea unor programe care au ca scop principal servirea interesului public”.

Pe ultima pagină din Reporter Special e reclamă pentru Mircea Geoană. Dacă PSD a dat bani pe aşa ceva, e clar de unde vine noţiunea „prostănacul”.

Totuşi, nu înţeleg la ce e bună hârtia asta nouă, Reporter Special. Ce, în campania asta n-au găsit destule ziare care să se vândă ieftin, sau pur şi simplu toate erau gata vândute pedeleilor?

MUNCA ALTORA :))  –  Cine e in spatele Reporterului special

Emil Boc se pricepe la căzături. Ce facem cu România?

La cald, după exilarea celui ce-a fost prim-ministru de la Cluj

În Răchiţele, satul părinţilor lui Emil Boc, sătenii au o glumă atunci când îi întrebi unde stă familia liderului PDL. Te trimit spre uliţa potrivită, dar îţi spun că familia Boc stă la casa unde este pe uşă un semn cu „atenţie, câine rău!”. Câte case de la ţară aţi văzut să aibă un asemenea semn? Bineînţeles, niciuna. Pe poarta părinţilor lui Emil Boc e un poster electoral portocaliu cu Emil Boc.

Câinii pot fi dresaţi, dacă procesul începe de timpuriu; iar faptul că Emil Boc a fost perceput ca răspunzând perfect la comenzile de la Cotroceni îi va dăuna mai mult decât faptul că tocmai ce-a devenit primul şef de guvern post-revoluţionar mazilit printr-o moţiune de cenzură. Ghinionul lui Boc de astăzi a fost că niciun partid aşa-zis de opoziţie nu mai putea găsi vreo scuză pentru a-l susţine, după evenimentele şi declaraţiile din ultimele zile. În mai puţin de 30 de minute de când scriu acest text, Traian Băsescu este aşteptat să facă o declaraţie de presă. Sunt convins că parlamentarii care au votat moţiunea vor fi acuzaţi că aruncă ţara în haos în plină criză.

Şi Traian Băsescu are ghinion: pentru că e în ultimele şase luni de mandat, nu poate dizolva Parlamentul. Altfel spus, e simplu: dacă nu reuşeşte numirea unui premier capabil să formeze Guvernul, vom fi în plin blocaj. Rămâne de căzut văzut dacă îşi va abandona căţelul de pluş, lăsându-l să devină vagabond. În locul lui, aş anunţa că noul Guvern trebuie format de Emil Boc. Ar fi în stilul încăpăţânării cotroceniste…

P.S. Emil Boc se descurcă foarte bine să-şi revină după ce trage câte o trântă. La nivel naţional, aşa a devenit cunoscut – plonjând pe lângă podea în emisiunea lui Andrei Gheorghe. Tot PSD a fost de vină pentru căzătura lui Boc: Ecaterina Andronescu s-a plasat prea la dreapta, el a încercat să o ocolească şi s-a trezit cu vreo doi metri mai jos.

După publicitate, Emil Boc a continuat senin emisiunea, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Credeţi că şi-a pierdut harul?