Cum te va blestema un jurnalist

si de tine om scrie

Cu câțiva ani în urmă, pe când lucram la gazetă, aveam dese drumuri de București alături de redactorul-șef, pentru a convinge onor conducerea trustului că provincia face treabă și merită să nu moară. Fail.

Dar cel puțin, drumurile erau faine. Colegul îmi explicase foarte clar: pe traseul Cluj-București, voi pune cel puțin trei frâne bruște ca să salvez viața câte unui dobitoc care intră cu 200 la oră în depășire fără vizibilitate. În schimb, ori de câte ori trecea pe lângă noi câte un nebun din categoria „pisica lui Schumacher”, omul avea o vorbă. Până în ziua de azi mi-o amintesc drept cea mai mare înjurătură – nu, blestem! – pe care-l poți primi de la un ziarist. Adică de la un om care zilnic scrie despre accidente, tragedii, „cum vă simțiți acolo prins în mașină?” etc.

Cum treceau vitezomanii pe lângă noi, al meu le ura printre dinți:

– Du-te, du-te… că și de tine om scrie!

Cum am trecut printr-un nor (vă era dor de zăpadă?!)

Austriecii au un cuvânt foarte bun pentru ambuteiajul de pe autostradă: „stau”. Pentru că, evident, asta faci. Azi, între Graz și Viena, pe A2, am trecut printr-un nor foarte jos, care s-a coborât să-și scuture povara de ghețuri. Au fost minute în șir de bombardament și un strat între 5 și 10 cm de gheață pe tot drumul; munții din jur arătau ca și când pârtiile abia s-ar fi deschis la începutul unui nou sezon.

În aproape o oră de circulat cu avariile puse, cu 5 la oră și staționări frecvente, știți ce făceau austriecii?

Bine, or fi fost câțiva nervoși în toată coloana – dar am văzut și un tip care s-a dat jos din mașină (în pantaloni scurți, cum eram cam toți) și a început o bulgăreală cu cei dintr-o altă mașină.

 

Șapte sfaturi pentru a repara strada corect

niste-gauri

Clujul, milenară vatră de civilizație și înțelegere între popoare, spațiu binecuvântat de o influență occcidentală și confluență de vechi drumuri neguțătorești medievale, în fine, ligheanul ăsta dintre dealuri, a perfectat în timp o tehnică neegalată de reparare a străzilor – că nu se poate oricum!

Și nu oricând, că nu iese calitate.

Pentru cei lipsiți de mintea ardeleanului de pe urmă, pentru cei care grăbesc lucrările și le fac fără rost, pentru cei care nu pricep că doar la Cluj e izvorul înțelepciunii infrastructuriene (bine, cu cuvântul ăsta poate am exagerat), vă ofer așadar un drob de povață despre cum se repară corect un drum.

1. Închideți traficul trei zile pe cel puțin o bandă, fără să faceți nimic. Asta se cheamă pregătire de șantier.

2. Dați niște găuri în carosabil, din loc în loc, apoi lăsați mașinile înapoi pe stradă. Asta se cheamă „decopertare străzi”.

Opțional, puteți marca acele găuri cu ramuri de măslin, în semn de pace pentru șoferii care vă înjură. Dacă nu găsiți ramuri de măslin, rupeți și voi ceva din curtea oamenilor din zonă, că doar pentru ei lucrați.

DOAR PENTRU AVANSAȚI: În mod ideal, plasați craterele ținând cont de poziția capacelor de canal existente, în așa fel încât să fie imposibil să nu dea cu cel puțin o roată în ceva, indiferent de cum se deplasează!

3. Montați o cameră ascunsă și distrați-vă de cum își strică fraierii mașinile. Dacă vă simțiți extra-sadici, luați și un echipaj de poliție cu voi, să le ia carnetul celor care au intrat pe contrasens, încălcând linia continuă, în efortul lor de a nu rămâne fără roți, pivoți, chiloți.

4. Plasați utilajele grele pe stradă, blocând cel puțin o bandă, și mergeți la o pauză de țigară. Reveniți în 3-4 zile. Lucrătoare.

5. Începeți să turnați asfalt în primele „carii”, dar opriți-vă după 20 de minute. Plouă. Nu iese bine.

6. Mai reparați trei cratere și mergeți de urgență la alt șantier deschis.

7. Reparați și restul străzii. Nu e musai să fie în același an.

Știu că, atunci când terminați, veți simți o puternică anxietate, poate chiar o senzație de abandon. Nu disperați: dacă v-ați făcut treaba ca lumea, în maxim 6 luni trebuie să o luați de la capăt!

Eu nu mai dau prioritate pietonilor!

Pentru a treia oară de când am carnet, o să-mi repar mașina pe banii altora. Ce să le fac, dacă nu se pot abține?

 

Prima dată am învățat ce bune sunt Daciile. Un taximetrist, mare vitezoman cu Matiz, a vrut să depășească tramvaiul pe dreapta. Fiind însă pe o porțiune mai îngustă de stradă, nu a reușit și s-a înfipt în portbagajul primei mele mașini, o Dacie Break model 1996, care avea probabil bara spate din titaniu.

El s-a ales cu motorul înfipt în radiator. Eu, care aveam în portbagaj toată băutura pentru revelion, m-am ales cu bara spate un pic înfundată și șampania intactă. Bara s-a rezolvat cu ciocanul, șampania cu tot clanul.

 

A doua oară am învățat că ai probleme dacă nu ești atent la femei. Făceam stânga în Mărăști pe lângă biserica Sf. Petru și Pavel. Eu am oprit să las o domniță să traverseze pe zebră, dar șoferul din spate a crezut probabil că poate trece cu mașina lui prin a mea.

Nu a putut, deci am trecut cu RCA-ul pe la Poliție.

 

A treia oară m-am prins că orașul ăsta e un sat. Trecere de pietoni în Mărăști. O cucoană grăbită se aruncă pe trecere. Frânez și o las să meargă, spre nemulțumirea celui din spate, care se înfige cu entuziasm în mult încercatul meu portbagaj.

Mă dau jos din mașină, mă uit ce-a pățit a mea, mă uit ce-a pățit al lui, mă uit la șofer să văd cu ce specie am de-a face. Se dă omul jos din mașină, se scarmănă un pic la creștet și mă întreabă:

– Auzi, tu nu ești cumva băiatul lui Sanda?

 

Azi avem întâlnire la constatări, să mai schimbăm povești de familie. Până atunci, recomand pietonilor să stea naibii acasă. M-am săturat să le dau prioritate!

E o primăvară de dăm în gropi

Nesimţire şi jaf ordinar: sunt singurele atribute pe care le pot lipi de fruntea celor responsabili de întreținerea drumurilor din Cluj. Norocul meu că nu sunt moderator TV și îmi permit să le spun „în direct” aici, ca blogger.

La începutul anului, viceprimarul cu atribuții delegate de primar Radu Moisin ne-a trimis tuturor o scrisoare, să ne explice cât de bine au fost cheltuiți banii publici. Faptul că sumele alocate pe reparații de străzi au fost aruncate pe geam e evident pentru oricine are nefericirea de a merge cu mașina prin orașul ăsta. Fiecare primăvară la Cluj e o nouă dovadă că impozitele noastre locale sunt furate cu acte-n regulă de firmele care se fac că lucrează, cu complicitatea Primăriei.

E aberant că în România kilometrul de autostradă costă mai mult ca-n munți? Nu, câtă vreme se fură ca-n codru. E ciudat că plătim sume imense pentru reparații de străzi? Nu, pentru că administrația locală nu vrea străzi bune, ci străzi la care tot timpul să fie ceva de reparat. Procurorii ne-au arătat clar sub al cui șifonier mergeau banii ăia.

Strada Republicii se repara la -20 de grade, oare cât va ține? Circulația în zona Mihai Viteazu – Astoria e pusă în pericol de capace de table aruncate peste gropi lăsate de izbeliște (faptul că urmează reparații la linia de tramvai nu e o scuză. Mănășturul știe).

Zăpada a lăsat în urmă niște cratere greu de numit. Acum câțiva ani, vorbind de drumul spre Făget, spuneam că alea nu sunt gropi – pentru că în unele dintre ele Emil Boc ar încăpea deampicioarelea. Sorin Apostu, care ne-a păstorit între timp, o fi vrut să îi depășească realizările. În adâncime!

Scurt ghid de decongestionare a traficului

Ce faci dacă ți se blochează mașina în centru, dar în centru-centru, într-un loc în care încurci așa de mult când oprești, încât nici Poliția nu-și permite să stea acolo cu avariile?

A pățit-o ieri o colegă care s-a trezit că, din motive deocamdată neelucidate, nu i se mai învârt toate roțile la mașină. Și au mașinile obiceiul ăsta prost: cu o roată blocată nu pornesc din loc orice le-ai face. Așa că a fost nevoită să aștepte o platformă în timp ce bloca o bandă, iar restul șoferilor o priveau cu ochi în care se citeau claxoane.

Toate bune și frumoase până la apariția primului rutierist. Teoretic, putea ajuta – să direcționeze un pic traficul în zonă, de exemplu; dar domnul polițist a văzut o domnișoară la ananghie și a abordat situația cu tactul și diplomația unui manelist de clasă:

– Ce face domnișoara? A tras pe dreapta să vorbească la telefon? 

Colega mea, nefiind blondă de felul ei, a oftat scurt, și-a dat seama la ce se înhamă și a început să-i explice:

– Apoi, domnule dragă, în primul rând că asta-i stânga…

Nu mai vreau să memorez linii drepte

Cum vii de la Oradea, la urcare spre Bucea, sunt două benzi. După, se îngustează drumul şi trebuie să ai răbdare, dar nu-i nimic: mai sunt nişte linii drepte foarte ok înainte de Huedin. Când mergi de la Cluj la Zalău, sunt câteva linii drepte pe care e uşor să depăşeşti (spre exemplu, după podul peste Nadăş, dar şi mult mai încolo, atunci când ai ajuns deja în Sălaj, după Sânmihai). Iar apoi când urci Topa, sunt kilometri buni cu două benzi.

Numai că m-am săturat să trăiesc într-o ţară în care trebuie să memorez liniile drepte. De ce orice depăşire trebuie să fie un stres?

Combustibilul ieftin şi drumurile bune sunt pentru mine un indicator al libertăţii şi antreprenoriatului într-o ţară: atunci când e UŞOR să ajungi dintr-un loc în altul, când şoselele nu sunt o barieră, e simplu să fii turist în ţara ta, e simplu ca  furnizorii să ajungă la timp.

Deocamdată însă, avem taxe record pe combustibil, dar construim centuri care se prăbuşesc repetat şi autostrăzi care duc doar în sate (sau, mai nou, autostrăzi „în regim de drum judeţean”).

Până când mai memorăm liniile drepte?

Singura regulă valabilă în trafic

Tot Codul Rutier ar putea fi înlocuit cu o regulă unică; de fapt, dacă citim cu atenţie toate poveştile despre benzi de circulaţie, priorităţi şi când e depăşirea permisă, e clar că în fond tot Codul Rutier urmăreşte respectarea unei singure reguli capitale, chiar dacă niciodată formulată ca atare.

Ar suna cam aşa: două corpuri aflate în trafic nu trebuie să încerce să ocupe acelaşi spaţiu în acelaşi interval de timp.

Restul sunt detalii.

Câteva ore într-un trafic altfel

Zecile de ore de condus de săptămâna asta m-au făcut să descopăr şi o altă Românie, una pe care rar o regăsesc pe bloguri, unde de obicei abundă plângerile la adresa animalelor din trafic.

Da, am dat din nou de o turmă de oi pe drumurile naţionale, ba chiar şi vreo doi-trei porci, dar am fost uimit de numărul mare de oameni care circulă Altfel. Am descoperit în număr mare şoferi care te lasă să-i depăşeşti dacă văd că vii mai tare, conducători de dube şi TIR-uri care se lipesc de marginea şoselei ca să poţi trece şi îţi fac semn dacă eşti în siguranţă. Existau şi până acum, dar parcă numărul lor a crescut faţă de ultima dată când a mai fost nevoie să fac drumuri lungi. Sau or fi sibienii mai civilizaţii decât media?

Da, drumurile sunt în continuare proaste (adică două benzi, marcaje care abia se văd şi care nu se văd deloc dacă plouă, semne de depăşirea interzisă în linie dreaptă sau curbe cu largă vizibilitate). Dar chiar dacă statul nu a schimbat nimic din modul de operare, şoferii pe care i-am întâlnit în ultimele zile în Ardeal păreau coechipieri în lupta cu un sistem (în acest caz, de drumuri) idiot, nu concurenţi în a se încurca unul pe altul, în încercarea de a fi cu doi metri mai breji.

Sau poate visez eu frumos, că vremea predispune.