Recomandările zilei la TIFF 2013: între Basarabia și „Love building”

love buildingTIFF 2013 înseamnă și șansa de a vedea un premieră un film care va reapărea în cinematografe abia la toamnă: „Love building”, lung-metraj regizat de Iulia Rugină (care a contribuit și la scenariu, și la montaj). Proiecția are loc azi (vineri, 7 iunie), ora 18:15, la Republica.

„Love building” e o tabără de reconstruit relații – „fără trădare, fără lacrimi, fără suferințe” – pentru cuplurile cu probleme. Cel puțin, asta-și propune. Pe Iulia Rugină am cunoscut-o la dezbaterea despre filme și internet organizată de echipa de comunicare TIFF săptămâna asta; nu știu dacă ați avut vreodată impresia că ați citi o carte scrisă de un om, datorită modului în care povestește, dar cu siguranță am plecat de acolo cu impresia că vreau să îi văd filmul.

Dacă nu ajungeți așa repede, faceți-vă program de la ora 19: în Casa TIFF „La perne” e programată o selecție de filme scurte din Basarabia.

[lists style=”style_ul_2″]

  • « Ana », regia Natalia Schaufert, 25 min. (câștigător al premiului de regie la festivalul de scurtmetraj Gulf Film Festival, Dubai)
  • « Între Edison și Tesla », regia Mircea Bobînă, 8 min
  • « 11:30 », regia Nicolae Negară, 18 min.
  • “Ioana”, regia Iulia Puică, 19 min.
  • « Chișinău – oraș greu de pronunțat”(documentar), regia Pavel Braila, 58 min.

[/lists]

Din toate filmele astea, am văzut unul singur – și am petrecut minute bune întrebându-mă dacă îl omoară sau nu. Aflați diseară 😀

Dakha Brakha, un energizant cazac la #Tiff2013 – cu subtitrare!

dakhabrakha1

Dakha Brakha. Am scris de ei pentru că mi-a plăcut cum au acompaniat proiecția specială EARTH. Când i-am auzit însă cântând propriile melodii la Casa TIFF, i-am iubit. Mai ales pe Nina 😉

Într-un concert de o oră și jumătate în care doar cinci oameni din public înțelegeau ucraineană, oamenii ăștia au comunicat cu sala într-un mod în care puțini artiști știu să o facă. Cu gesturi, râzând, discutând „în surdină” între ei și făcând semne pe care, evident, și publicul le-a surprins, ne-au spus în primul rând că le place să cânte, că urcă pe scenă cu o bucurie nedisimulată și au făcut oamenii de pe terasă să uite de frigul neașteptat pentru o lună de iunie.

Dalha Brakha au început tradițional, cu cântece în care se simțea originea trupei. Au început apoi să ne surprindă cu jazz – pentru un moment, mă gândeam că Ucraina și New Orleans-ul nu au fost niciodată atât de aproape. Ritmurile din următoarea melodie păreau desprinse de pe continentul african – iar apoi un motiv folcloric ne readucea cu gândul la Dunăre. Totul cu multă percuție, contrabas, uneori la clapă și uneori cu instrumente bizare.

Eu am avut însă bucuria de a le înțelege vorbele, măcar indirect, stând lângă vorbitori de ucraineană (mulțumesc, Maria, Maria și Patricia- în primul rând pentru traducerea de la concert, apoi pentru că mi-ați reamintit că e corect „ucraineni” și nu „ucrainieni”).

Nina Garenetska a trecut de la contrabas la rap, ca să ne explice cât de frumos e Andrei. Sentimentele sunt reciproce, domnișoară!
Nina Garenetska a trecut de la contrabas la rap, ca să ne explice cât de frumos e cu Andrei. Sentimentele sunt reciproce, domnișoară!

Despre ce cântă Dakha Brakha? Despre lanuri de grâu, despre broasca urcată pe piciorul unei băiat și pasărea care a zburat spre un copac, dar și despre viața cazacilor la Dunăre și istoria acestui neam. Au cântat „rap carpatic”, versuri populare puse pe ritmuri hip-hop, în care Nina Garenetska, de la contrabas, ne-a povestit că, de-ar ști mama cum iese ea cu Ivan la horă… și ce frumos e Vasile… dar dacă nu îl vede pe Andrei, se pierde!

Și bine că n-a aflat ce s-a întâmplat într-o seară, când pe un băiat l-a chemat, iar celălat o aștepta deja… (cum ce? sunt convins că Andrei a avut câștig de cauză!).

Dakha Brakha a însemnat, în primul rând, ritm, viață, energie. Finalul a venit brusc („this was our last song, pardon!”), publicul a aplaudat în picioare, sperând la un bis care nu mai putea să vină, pentru că urma o proiecție.

Da’ ce-i aici, festival de film sau ceva?!

Tovarăși, să facem pipi pe tractor!

earth2
Băieți, ziceți repede: cine a băut vodcă mai multă aseară?

Recunosc că m-am dus cu oareșcare rețineri la proiecția specială EARTH de la TIFF 2013: știam că e un film mut, vechi, ucrainean – adică nu ceea ce s-ar numi azi un „succes de casă”. M-am dus, însă, pentru că tocmai ăsta e farmecul unui festival: să îmi propună lucruri la care altfel nu aș avea acces și, mai important, de care nu aș ști.

Acum că am văzut filmul: e genial. Mergând la Earth, mă așteptam la cadre lungi cu lanuri de grâu sau mere în copaci.

Nu mă așteptam la un film uneori sarcastic, cu un umor fin în replicile afișate pe celebrul ecran negru al filmelor mute, cu învățături-de-minte care, deși aplicate la colectivizare, se aplică la fel de bine aproape un secol mai târziu, în plin capitalism. „Pentru boi nu se dau medalii”, ne spune prin titraj unul din personaje. Aparent, cu referire la bătrânul care a arat 75 de ani ogorul cu boii.

Așa că în sat sosește Tractorul și toți îi fug în întâmpinare. Doar că, pe drum, tractorul se oprește – nu mai este apă în radiator. Vajnicii muncitori găsesc soluția și la asta: cu fețe concentrate și viguroase, parcă luate direct de pe afișele de propagandă sovietică, fac pipi în tractor. Care pornește și, iată, odată cu el a început mecanizarea și în sătucul ăsta izolat!

Muncitori ucrainieni într-o binemeritată pauză de propagandă

Restul vă las să-l descoperiți.

Proiecția a fost acompaniantă live de DakhaBrakha, o trupă care pornește din folclorul ucrainean și te trece printr-o experiență sonoră completă, în care când crezi că e o formă specială de jazz, când îți dai seama că asculți trance, când realizezi că ai fost transportat în folclorul altor continente.

Dacă vreți să-i reauziți, DakhaBrakha cântă astăzi (5 iunie), ora 20:30, la Casa TIFF. Doar pentru cei care vor ceva complet diferit de orice stil muzical „clasic” pe care l-au auzit până acum!

 

La mulți ani, TIFF!

tiff-editia-1-2002

[quote author=”Liternet, 2002″ style=”red”]Important e că un astfel de festival a fost iniţiat şi că zidul inhibiţiilor a fost dărâmat. E lucrul cel mai dificil; de-acum încolo, nu-i vorba decât de rodaj şi intrare în ritm.[/quote]

În 3 iunie 2002, pe când românii se întrebau dacă vor accede vreodată în Uniunea Europeană, a început la Cluj prima ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF. Iar restul, cum se spune în cărți și discursurile oamenilor care le-au citit, e istorie!

La prima ediție, TIFF avea proiecții în două săli de cinema, Republica și Arta, și la Casa Tranzit. S-au oferit cinci premii, iar faptul că premiul juriului a mers spre Cristian Mungiu pentru „Occident” lega festivalul de „noul val” de care, de atunci, au auzit și românii fără cinema în oraș. Întâi la știrile de la televizor, iar apoi când trecea Caravana TIFF pe acolo. Câteva luni mai târziu și fără legătură cu Mungiu, drumul României spre Occident (de data asta fără ghilimele) era deschis de decizia care aproba formal intrarea noastră în NATO.

Doi ani mai târziu, în 2004, România devenea membră a Alianței Nord-Atlantice, iar Observatorul Cultural scria deja că TIFF-ul aflat la a treia ediţie devenise „un mare festival într-o cinematografie existentă”. Niciun film românesc nu trecuse de ştacheta preselecţiei, semn că noul val avea încă nevoie să strângă rândurile în lupta cu „mediocrația revenșardă” promovată de dinozaurii din sistem.

Pe când puteam merge în Ungaria doar cu buletinul, în 2007, TIFF avea 160 de filme în program, proiecții în aer liber la „Echinox” și se extinsese în TOATE cele trei cinematografe din orașul care, pe vremea respectivă, nu se bucura de prezența vreunul mall (primul, Iulius Mall, şi-a deschis porţile câteva luni mai târziu, în noiembrie). Filmele românești din program dovedea că și forma – TIFF – ajutase la crearea fondului – cinematografie românească. Pe listă: „4 luni, 3 săptămâni și două zile”, „California Dreamin'”, „Cocoşul decapitat”, „Hârtia va fi albastră” și „Legături bolnăvicioase”, ultimul realizat de Tudor Giurgiu care cred că de pe vremea aceea spunea că singurul premiu pe care nu îl va câștiga niciodată va fi un premiu la TIFF.

De atunci, invitaţii internaţionali sunt cu sutele, iar numele mari s-au obişnuit cu destinaţia Cluj. TIFF-ul nu s-a mutat la Sibiu, nu s-a dus la București, iar cineaştii atraşi de numele Transilvania au descoperit că, dincolo de poveştile cu Dracula, au de ce să vină.

Suntem în 3 iunie 2013. Ultimele țări europene se luptă să ridice ultimele restricții de muncă pentru români. La Cluj, cu puţin înainte de TIFF.12, s-a anunţat că oraşul va avea un centrul pentru industrii creative. Festivalul are casa lui, aduce în oraş pelicule în premieră, concerte de talie mondială şi dezbateri precum „Internetul și filmele” (ce viteză de download aveați în 2002?).

Încă mai e mult până să ajungem acolo unde eram cu o sută de ani în urmă, când turnarea de filme la Cluj era ceva normal. Din fericire, ultimii 12 ani din această sută sunt cei mai mari paşi pe care i-am făcut în direcţia respectivă. De fapt, nu i-am făcut: i-au făcut, persoana a treia, un grup de oameni hotărâţi să își găsească propriul drum.

La mulți ani, TIFF – și mulțumim că ne-ai luat cu tine la drum!

[quote style=”red”]But in life, not everything is perfect. Sometimes, you have to make your own history. Give destiny a little boost, you know?[/quote]

TIFF 2013: corectitudinea care contează

deschidere tiff

Deschiderea TIFF 2013 de vineri seara a fost o lecţie. O festivitate mai puţin spectaculoasă, în ritm cu bugetul de anul ăsta, dar la care aplauzele au fost pentru lucrurile care contează.

De pe scena festivalului, Tudor Giurgiu i-a invitat pe primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Județean, Horea Uioreanu, să țină câte un discurs. Iar apoi, printre filmulețe de prezentare care au mai urmat, le-a spus și el două vorbe.

Lui Horea Uioreanu i-a transmis că TIFF îi susține pe ziariștii revistei Tribuna în protestele lor față de noul „manager” numit de Consiliul Județean Cluj, care cred că poți face cultura din birou, opt ore pe zi, ieșind cu bilete de voie. Oricât de dreptate ar avea cei care spun că, înainte, Tribuna sifona fonduri, situația curentă e absolut absurdă.

boc la tiffLui Emil Boc i-a transmis că administrația ar putea trata cu mai multă „gentilețe” evenimentele consacrate, care consolidează brandul unui oraș. Și că nu e normal ca o cântăreață, oricare ar fi ea, să primească un onorariu cât 40% din bugetul TIFF. Că mesajul a ajuns drept la țintă o dovedește faptul că a doua zi dimineața Primăria s-a grăbit să emită un comunicat de presă în care să-și găsească scuze. Cu emoţii – că primul mail pe această temă a venit fără ataşament.

Am organizat destule evenimente ca să ştiu cât de greu e să te încadrezi în bugete, dar şi destule ca să mă satur de discursurile de complezenţă pe care diverşi oficiali şi oficioşi le ţin în aceste ocazii. Mă bucur că, înainte de orice, Tudor Giurgiu ne-a arătat că e mai importantă corectitudinea morală decât corectitudinea politică.

Weeekend la castel. Bonțida, scenă pentru TIFF 2013

castel

Palatul Banffy din Bonțida e unul din locurile mele preferate, deși niciodată nu am simțit că i-am explorat toate cotloanele. Poate tocmai ăsta e motivul, își păstrează o frumoasă aură de mister. Transformarea lui dintr-o ruină bătută de istorie într-o scenă pentru evenimente e tot mai vizibilă în ultimii ani. Palatul e locul în care, anul trecut, Melies m-a fermecat la TIFF cu poveștile lui mute, iar 2013 înseamnă un weekend întreg de evenimente cărora nu le mai pot spune inedite: deja e ceva normal ca festivalul de film să își dea mâna cu acel decor de poveste.

Iar partea cea mai bună e că anul ăsta avem două zile de evenimente atât de variate, încât plictiseala nu-i o opțiune. Eu trebuie să ajung sâmbătă seara la Cluj, dar până atunci… tir cu arcul, atelier de olărit, pictură, desen și pantomimă, atelier de tehnici cinematografice și un curs de dans țigănesc. Organizatorilor, care spun că astea-s activități de copii, le pot transmite doar atât: ÎNCERCAȚI SĂ MĂ OPRIȚI!

Tot sâmbătă, încercați să prindeți spectacolul de magie al maestrului Belloni (ora 17), urmat de un super-concert Apolodor – pentru cine nu a văzut-o pe Ada Milea în acțiune, merită! Seara devenim latino cu Ioana Lascu și Horia Pop, care fac o demonstrație de tango, iar apoi Bigg Dimma a’Band au recital de chitară clasică.

Pe lângă toate atelierele de mai sus, duminică ne vedem la Bonțida pentru un festin culinar evreiesc (știu deja pe cine duc, mazel tov!), și un concert cu muzică klezmer – dacă n-ați ascultat niciodată, merită să veniți doar pentru asta. Incredibil câtă energie, câtă bună dispoziție, câtă poftă de viață înseamnă un asemenea concert.

Am uitat ceva? Păi da, cireșile de pe tortul celor două zile: sâmbătă, ora 21:30, filmul anului din Spania: „Albă ca Zăpada” – nu vă gândiți la povestea din copilărie decât ca inspirație pentru unul din cele mai creative și inspirate filme din ultima perioadă. O poveste pe care vă promit că scena castelului o va pune minunat în valoare.

Duminică, aceeași oră, un film românesc din 1925, „Manasse” – cu acompaniament live al trupei britanice Minima.

Ne vedem la castel, stimabililor! Program – pe Facebook.

Cine face ca TIFF-ul să sune bine

E voie la un festival de film să începi prin a scrie despre muzică? Nu știu, că nu le-am cerut voie, dar mă bucur că TIFF 2013 aduce și concerte în oraș; parcă de ceva vreme auzeam tot aceleași nume și cam aceleași stiluri. Așa că simțeam nevoia nu doar de noutăți, ci și de… altceva, când vine vorba de stil.

Cel mai bun exemplu sunt The Tiger Lillies. Adică vodevil, teatru de stradă, cabaret și musical la un loc. Vă spun doar că o mulțime de melodii sunt inspirate de copilăria fondatorului Martyn Jacques, trăită în Soho, lângă un bordel. Am găsit o propoziție despre ei care-mi place foarte bun: „sunt cel mai frumos mod de a spune cele mai urâte lucruri”.

Îi vedeți în 3 iunie, la Conti.

Și tot Conti va fi scenă pentru indie rock, cu Sofa Surfers (fără legătură cu couchsurfingul meu). Vă invit să ascultați A good day to die, că dacă vă spun că e un mix de rock cu electro, trip-hop, dub și acid jazz, cu tușe de R&B și soul, s-ar putea să ne luăm câmpii împreună.

Pot doar să-mi imaginez ce atmosferă va fi la concertul lor!

Șiiiiiii… (hai că am păstrat the best for last)… Marinaaaa Voicaaa! Seriously, nu știam nici eu ce bunicuță rock avem; iar la TIFF vine cu Discoteca, un program special în stilul și spiritul anilor ’80 – ’90. Faza asta se întâmplă la Euforia Music Hall, în 8 iunie, la (aproape) finalul festivalului.

O filmare realizată în București anul ăsta:

😀 Ne vedem la TIFF?