Renaştere la TIFF 2011

Tema TIFF 2011, pentru mine, e renaşterea. Nu e vorba doar de reinventarea festivalului, odată cu plasarea pe o listă de onoare mondială, ci cu ceea ce două filme de anul acesta mi-au lăsat în suflet: „Odessa în flăcări” şi „Demascarea”.

Odessa în flăcări” a fost proiectat la castelul Banffy din Bonţida, dar filmul s-a extins dincolo de ecran, pentru cine avea ochi să vadă. Pelicula ne arăta atrocităţi comise de bolşevici în Basarabia celui de-al doilea război mondial. Dincolo de ecran, castelul rămas coajă, scheletul frumuseţii de altădată, ne spunea că între acele ziduri căzute au murit soldaţi germani în acelaşi război. Aceeaşi armată care, la retragere, a distrus castelul, lăsând ruina pe care o vedeam în spatele filmului proiectat.

Potrivirea nu se opreşte aici. „Odessa în flăcări„, o capodoperă a vremii ei care a luat atunci premiul cel mare la Veneţia, era considerat dispărut. O copie a fost găsită, din greşeală, într-o arhivă italiană, cu doar câţiva ani în urmă. Castelul de la Bonţida e cam la fel – o ruină pe care ai noştri o abandonaseră. Din fericire, castelele dispar ceva mai greu decât filmele – iar o mână de oameni hotărâţi s-au decis să-l ajute să renască.

Puteţi vedea filmul INTEGRAL aici:

Despre „Demascarea” lui Nicolae Mărgineanu e mai greu de scris. Pot spune doar că e un film pe care vi-l recomand cu convingerea cu care v-aş recomanda o operaţie dureroasă, dar care vă poate salva viaţa. În cazul filmului, ne poate salva memoria şi deschide uşile unei conştiinţe a comunismului care ne lipseşte („eeeh, ce bine era când ne dădea statul casă” e ceva mai greu de zis după).

Foarte mult din TIFF e monden şi distracţie, iniţiative sociale gen Foursquare Swarm şi paşi dinspre public spre lumea filmului. Dincolo de toate astea însă, sufletul TIFF înseamnă filme pe care altfel nu le-ai descoperi, într-un context care le pune în valoare. Cel puţin, pentru cinefilul amator care scrie pe blogul meu.

Cum am jucat împreună cu Robert de Miro

Ocazie unică: aveţi şansa să mă vedeţi nedormit, şifonat, cu ochii-n pioneze şi păru-n vânt nu doar la matinal, ci şi în pelicula de mare răsunet pe Facebook Cluj: The Movie.

După două zile pe drumuri, m-a convins Mironeasca ca la revenirea în Cluj să facem un ocol prin Piaţa Unirii, unde „avea ea ceva de filmat„. A fost ca în bancul cu maşina care era de fapt bicicletă şi care nu s-a dat, ci s-a furat; până la urmă, mai mult am filmat io.

Dacă nu ştiţi cum e să fii luat ca din avion, fără să ştii despre ce-i vorba, să ţi se zică replicile cu 3 secunde înainte să le rosteşti şi fără să repeţi nimic, distraţi-vă cu filmul de mai jos (io-s bulina aia albastră dezorientată, dacă nu mă recunoaşteţi).

Noroc cu cei din echipa Vodafone, Silviu şi dom’ regizor Ştefan, care fac toată tărăşenia cu remake-uri după filme celebre cu bloggeri clujeni; s-au dovedit un compas bun. Culmea coincidenţelor? Alături de Miro & me apare Adrian Radic, pe care l-am cunoscut recent, dar care din câte ştiu era întâmplător pe-acolo şi, ca mine, habar n-avea că trebuie să joace în vreun film!

Nu uitaţi că e musai să ne votaţi capodopera folosind acest cel mai lung link pe care l-am dat vreodată!