Cum chemi taxi în Cluj printr-o aplicație de smartphone

clever-taxiÎmi doream de mult să pot chema un taxi fără să vorbesc la telefon. Scenariul sună așa: ești într-un locaș de cultură, urlă boxele, tu urli la dispeceră că vrei un taxi, aia nu pricepe adresa, tu nu înțelegi ce mașină vine și când ajunge, haos!

Mă gândeam ce bine ar fi să pot comanda prin SMS, dar acum e și mai simplu: se rezolvă cu o aplicație de smartphone care există din octombrie 2012. Nu auzisem de ea, deci dacă sunteți în aceeași situație v-o recomand. Din Cluj, singura firmă înscrisă în sistem e Nova Taxi, dar și restul companiilor apar listate cu numere de telefon, să le aveți la îndemână dacă-i bai.

Aplicația se cheamă Clever Taxi și face mai mult decât să dea comanda. După setup-ul inițial, în care vă confirmați numărul de telefon și, dacă vreți, creați o agendă de adrese frecvente, aplicația vă arată adresa cea mai apropiată, ca să nu tot introduceți datele. Nu știți unde sunteți? (nu râdeți, că se-ntâmplă!) Arătați cu degetul pe hartă și taxiul vine acolo.

După ce dați comanda, vedeți live pe telefon unde este mașina care vine să vă ia. Când taxiul ajunge, veți primi un SMS care vă anunță asta, ca să ieșiți când e mașina afară și nu să o așteptați la minus 13 grade.

Dacă vă place ideea, descărcați Clever Taxi din Google Play (fostul market). E gratis. Cursa e pe bani 🙂

Drumurile care devin călătorii

Pentru că nu am lucrat niciodată la NASA, pot zice că taximetriștii sunt printre cei mai diverși oameni pe care i-am întâlnit. Sfătoși, plini de povești, știu tot ce mișcă, ar conduce țara mai bine ca orice guvern; cu burta scoasă din maieu și fumând sau dimpotrivă, domni eleganți cu pălărie și costum, transformă orice drum într-o eternă surpriză. Am scris de curând cum aș face PR pentru firme de taxi, dar ce nu am scris acolo vă spun mai jos: oamenii în sine sunt senzaționali.

Sâmbătă noaptea în Baia Mare, plecând de la cea mai nuntă, ne-a condus la pensiune o doamnă. Era un taximetrist așa cum mi-ar plăcea să văd în Cluj – știa nu doar străzile din oraș, ci și ce e dincolo de ele, istoria locurilor, poveștile lor. Prilej pentru care a fost răsplătită de un coleg de suferință bahică, de pe bancheta din spate, printr-o replică pe care n-o s-o uit până la următoarea: „Doooomnă, m-aș plimba tătă seara cu dumneavoastră!”.

Sâmbătă și mai noaptea, re-revenind  la pensiune, am dat peste un puști în a cărui mașină n-am știu dacă ar trebui să urc: oare are carnet? Deși arăta de 15 ani, tot drumul ăla a fost o lungă discuție despre rock clasic, stații online, drepturi de autor și concertele rock la care chiar merită să mergi. Suntem prieteni pe Facebook 😀

Luni, la Cluj, m-a dus acasă un domn. Un domn, mă! Pălărie de fetru de-aia prin care trece oxigenul, costum de modă veche care arăta scos din șifonier cu două minute înainte, spate drept și privire ageră. Am vorbit despre desființarea școlilor profesionale din România, domnul fiind absolventul uneia cu zeci de ani în urmă, despre plecarea copiilor în America, despre (îmi spunea el) de ce merită ca eu, tânăr, să rămân în România.

Sfătos și plin de un bun-simț rar întâlnit azi, m-a făcut să mă simt ca pe vremea când ieșeam cu bunicul în parc și povesteam în drum spre casă.

Oameni obișnuiți și povești obișnuite. Dar să deschizi o fereastră spre sufletul cuiva de lângă tine transformă drumul de 10-15 minute într-o adevărată călătorie.