Nu, nu, nu…

Mircea Geoană a arătat în seara asta ca un iepure plouat care încearcă cu disperare să se uşte dând din mustăţi. Tizul său, adică motanul meu Mircea, scotea din pălărie un discurs mai bun după ce a aflat că 75% dintre români au votat împotriva ideilor lui (evident, în cazul pisicii mele, voturile ar fi fost de 99% în favoarea lui, iar 87% ar fi venit şi cu cadouri la urnă).
Continuă să citești Nu, nu, nu…

Votează cum vrei, dar votează

În 19 mai, preşedintele României va fi demis sau păstrat în funcţie INDIFERENT de numărul românilor care vor merge la urne. Decizia a aparţinut Curţii Constituţionale, care permite acum oficial ca soarta tuturor să depindă de un număr oricât de mic de voturi.

Dacă eşti blazat sau nu mai ai chef să auzi de politică, acest text e în special pentru tine. Pentru că dacă nu mergi la vot, vei face exact ce vor ei: îi vei lăsa în pace, să-şi vadă de jocurile lor, în loc de a le arăta că nu sunt singuri şi că cineva, aici jos, îi controlează.

Iar cei care pun interesul politic deasupra binelui tău pe asta se bazează: pe dezinteresul tău, pe faptul că nimeni nu îi va verifica, iar la alegeri vor putea din nou duce mulţimile cu vorba.

Votează DA. Votează NU. Dacă nu te interesează rezultatul, votează YOU SUCK, adică du-te şi anulează-ţi buletinul de vot. Pune ştampila şi pe DA şi pe NU. Sau, mai bine, scrie-le pe buletin exact ceea ce crezi tu despre politică şi politicieni, pentru că acest gen de dedicaţii au şanse mari să ajungă prin ziare, via preşedinţii secţiilor de votare.

Dacă nu eşti de acord cu ce a făcut Traian Băsescu, nu permite indiferenţei celorlalţi să îl lase în funcţie. Dacă eşti un susţinător al preşedintelui suspendat, nu uita că poate fi demis cu un număr foarte mic de voturi, mulţumită manevrelor contestate ale Parlamentului.

Orice ar fi, orice ai alege, du-te la vot! Arată-le celor care se bazează pe indiferenţa noastră că nu sunt singuri în ţara asta. Adu-le aminte că şi noi avem priorităţi, care nu seamănă, de data asta, cu ale lor.

În 19 mai nu voi fi în România, dar acolo unde voi merge, voi vota, şi îmi voi folosi legitimaţia de presă pentru a mă asigura că şi alţii îşi pot exercita dreptul de vot.

Primele efecte ale deciziei Parlamentului

Acum câteva zile, indignare colectivă: parlamentarii hotărâseră că dacă nu vin destui români la vot, vor decide ei ce se întâmplă mai departe, că ştiu ei mai bine. Aşa cum anticipam atunci, decizia menită să îl încurce pe preşedintele suspendat s-a dovedit a avea efecte contrare.

 

Parlamentul i-a oferit pe tavă lui Traian Băsescu o nouă porţiune a electoratului. Reacţiile pe care le-am văzut în ultimele două zile arată că o mulţime din cei indiferenţi, din cei care nu ar fi mers la vot, se vor duce doar din cauza indignării contra parlamentarilor. Şi mare parte din ei nu erau fani ai şefului statului.

 

Continuă să citești Primele efecte ale deciziei Parlamentului

Uite cine pe cine suspendă

Parlamentul României a decis să schimbe legea referendumului într-un mod foarte curios. Pe scurt, dacă nu se prezintă destui români la vot, Parlamentul e cel care va decide ce se întâmplă în continuare şi poate decide reluarea scrutinului! În mod normal, dacă nu veneau destui români să-l demită pe Băsescu, el rămânea în funcţie. Acum, suspendarea se poate prelungi aproape sine die. O abordare tare interesantă, care calcă în picioare prerogativele Curţii Constituţionale şi, a, da, parcă şi Constituţia.

Continuă să citești Uite cine pe cine suspendă

Fumigene râd în soare argintii

fumigeneV-aţi săturat de suspendare? Şi eu! Ar trebui să facem o pauză de cinci minute, că oricum aud că acum e oficial: se dă cu fumigene.


Bine că-l amendaţi pe ăla de a dat cu gazul prin Braşov, dar când Tăriceanu şi Băsescu ne fumigenează cu demisia lor, nu rămân fără carnet de conducere categoria Ţ (ţara). E ca la furat: nu te arestează decât dacă furi găini, nu dacă devalizezi o bancă. Fix la fel şi cu ei. Ăla dă cu fumigena?

Continuă să citești Fumigene râd în soare argintii

Adevărat au vacantat?

Suspendarea lui Băsescu face pe toată lumea să dea cu capul de Constituţie. Deja Realitatea şi BBC dau informaţii contrare. Ba că avem preşedinte, ba că nu avem. Rompres e convins că e interimat şi are chiar un comunicat de la Curtea Constituţională, care scapă nebăgat în seamă de Realitatea.


realitatea_ver1Text apărut pe Realitatea la 11:43:


Curtea Constituţională a constatat vacantarea funcţiei de preşedinte al României după ce a înregistrat, în această dimineaţă, documentele privind suspendarea din funcţie a şefului statului.


Postul se contrazice singur, fiindcă mai jos apare:

 

Continuă să citești Adevărat au vacantat?

haBEMus Nicu

Acest site a fost suspendat de Parlamentul României şi va demisiona în 5 minute. Sau în 48 de ore. Sau mă rog, cândva…

 

La finalul unei zile pline de agitaţie, daţi-mi voie să spun un singur lucru: a fost o zi obişnuită. Democraţia, ieri, nu a fost nici atacată, nici măcar nu a învins ea pe cineva, ci doar şi-a urmat cursul firesc. În România nu s-a petrecut ieri nimic care să nu fie prevăzut în Constituţie. Cine e câştigătorul în acest război strict politic mi se pare foarte puţin important, iar adevăratul meu regret este cel din postul anterior.

 

Să rezumăm câteva dintre punctele zilei de ieri, pe care le-am notat, pe parcurs, în mare dezordine:

Continuă să citești haBEMus Nicu