Harta morţii ziarelor

În ultimii doi ani, 166 de ziare din Statele Unite au fost desfiinţate sau au renunţat la ediţiile tipărite. Nu ştiu cât de multe spune această cifră (nu avem, de exemplu, o cifră clară a numărului total de publicaţii din SUA), dar o reprezentare grafică e mai mult decât grăitoare.

Oare cum ar arăta o hartă a ziarelor moarte în România? Dar dacă includem şi morţii vii?

Sursa: SFN

Bună dimineaţa, America!

În câteva ore – poate, la ora la care citeşti aceste rânduri – Statele Unite ale Americii vor avea un nou preşedinte ales. Poate va fi primul negru la Casa Albă. Poate va fi cel mai bătrân om ales vreodată pentru un prim mandat.

Dar adevărata ştire, indiferent de rezultate, a fost clară încă din primele ore de vot. Au transmis-o de la CNN până la EuroNews. E un record de prezenţă acum în Statele Unite. În ţara fast-food şi a servirii instant sunt cozi îndelungate pentru dreptul la vot. În ţara confortului, alegătorii stau în ploaie şi sunt rugaţi să se uşte înainte de a vota, pentru că derutează scannerele de retină. Într-o zi de serviciu, în plină criză, oamenii lipsesc cu orele de la serviciu pentru a alege.

O naţiune blazată se trezeşte. A fost nevoie de un război irakian care tinde spre infinit, dar mai ales de o criză care-a dat de-a dura toate economiile vestice (şi economiile oamenilor), pentru ca în America alegătorul cel mediu şi neinteresat să ridice privirea din castronul cu cereale şi sixpack-ul de bere.

Victoria cea mai mare a Statelor Unite e că cetăţenii celei mai mari democraţii din lume au redescoperit votul.

[update]

  • Vintilă, la Guerilla, citeşte o scrisoare de la un ascultător din SUA: „a fost nevoie de cea mai urâtă criză ca să ne pese să votăm”.
  • Ce faci după ce ai fost preşedinte? Ofertă de joburi pentru George W. Bush!

Paraskevidekatriafobie

Mi-am început ziua de vineri, 13, aflând că parlamentarii români au cheltuit pe deplasări prin străinătate câteva milioane bune de euro, conform Institutului pentru Politici Publice.

 

Evaluările arată că o zi de delegaţie a unui
senator sau deputat echivalează cu trei salarii minime pe economie. Că parlamentarii sunt nişte scumpi ştiam, dar am aflat şi că sunt specialişti în Orice. Un jurist a participat, în Statele Unite, la o reuniune de
tehnologie aero-spaţială. A fost
însoţit de un membru al comisiei de agricultură din Senat, medic veterinar la
bază.

Continuă să citești Paraskevidekatriafobie