Granturi de 18.000 de euro pentru iubitorii de bere :)

Pentru că ne apropiem de weekend și se arată niște beri la orizont, cred că e bine să știm ce bem și ce efecte are cu adevărat consumul de bere. Așa că vă provoc la un test: care din cele de mai jos credeți că sunt adevărate?

1. Berea NU îngrașă, ba chiar e o sursă de fibre
2. Berea conține antioxidanți naturali
3. Berea previne osteoporoza
4.  Berea reduce riscul de apariție a bolii Parkinson, ulcerului, pietrelor la rinichi sau al apariției declinului cognitiv
5.  Fără alcool, berea e recomandată mamelor care alăptează

Răspunsul corect este: toate cele de mai sus, cu condiția să fim oameni și să bem moderat, nu să concurăm butoaiele în capacitate de stocare. Pentru datele științifice garantează Centrul de studii despre bere, sănătate și nutritiție, din care fac parte profesori universitari specializați în medicină, nutriție și științe inginerești.

Ca să știm și mai multe despre efectul consumului de bere, Centrul oferă acum două granturi de 18.000 de euro fiecare pentru studii pe această temă. Altfel spus, studenții, masteranzii și doctoranzii (ca să nu mai vorbim de cei din post-doc, cărora nu știu cum să le zic în afară de „bine, tată!”) pot aplica pentru burse dacă au idei despre ce vor să studieze la bere.

De ce e nevoie de studii? Pentru că majoritatea informațiilor despre efectele consumului de alcool vin în urma unor studii despre vin, deși  berea e o băutură mult mai populară și încă nu îndeajuns explorată… științific.

Eu mă pot gândi la vreo două – trei teme de cercetare pe tema asta și sper ca și prietenii din online să fie de acord să facem un mic research la finalul săptămânii 😀 Pentru cine vrea să abordeze științific problema, site-ul unde se poate aplica este beresanatatenutritie.ro

Când eşti bolnav, toţi sunt doctori

foto credits: decenthospital.comDă-i omului un ciocan şi nu va vedea decât cuie, zice un vechi proverb chinezesc din Ardeal. Experienţa îmi arată însă că, dacă îi arăţi omului un bolnav, va deveni automat doctor. True story!

Ştiu că am zis că nu e frumos să te plângi de sănătate, dar contextul poveştii e următorul: tuşesc. Cam mult şi cam de mult timp. Prin urmare, am fost la medic, care mi-a prescris un tratament. Simplu, nu?

Păi nu. Pentru că între timp prieteni, colegi şi în general cam oricine m-a văzut în ultimele zile a venit măcar cu un diagnostic, dacă nu direct un tratament, ignorând faptul că nu eram la „Vrei să fii milionar?”, opţiunea „întreabă publicul”. E nasol să tuşeşti tare şi prelungit; dar şi mai nasol e să auzi de la cineva că un antibiotic trebuie luat maxim cinci zile şi că trebuie luat cel puţin şapte zile, din altă „sursă”.

Este deja sigur că sufăr de ceva care se termină în -oză (să sune grav), chiar dacă medicul de familie este, săracul, de altă părere.

Le mulţumesc şi pe această cale tuturor prietenilor cu diplomă de medic amator. Datorită lor, ştiu acum că trebuie să stau în pat la căldură, dar cu geamul deschis să fie răcoare şi aerisit, dar să nu fie curent, să beau ceai fără zahăr cu miere şi lămâie cu grepfruit în timp ce fac gargară cu ceai de muşeţel sub un prosop peste o oală aburindă din care respir aburi şi mănânc polen, pentru imunitate.

Concurs de boli la medicul de familie

Motivul pentru care am tăcut mult în ultimele zile e că mi-i destul de greu să vorbesc. Teoretic, asta ar fi trebuit să mă facă foarte „vorbăreţ” pe blog – numai că, în acelaşi timp, mi-i foarte uşor să dorm, iar din combinaţia celor două a ieşit cea mai lungă pauză de anul ăsta.

Aceeași problemă s-a soldat și cu o vizită la medicul de familie. Moment în care m-am convins că autoarea Codului Bunelor Maniere, care a scris că un om civilizat nu vorbeşte despre sănătate sau bani decât cu prietenii apropiaţi, şi atunci fără să se plângă, nu a fost niciodată într-o sală de aşteptare a unui medic român.

Românii la medic fac concurs de boli. Dacă te-ai dus acolo răcit sau cu roşu în gât, eşti degeaba. Începe să fie bine dacă tocmai îţi pică o mână şi ai şanse să câştigi dacă ţi-a putrezit juma’ de creier şi nici cealaltă nu se simte prea bine. Au fost suficiente 15 minute să pot radiografia toate bolile suferinzilor în aşteptare; de la băbuţa cu şale reumatice şi până la domnul care nu vă spun ce avea verde, dar mi-a amintit de zombie apocalypse, am aflat tot ce nu mi-am dorit să aflu vreodată.

Din fericire, măcar la capitolul ăsta sunt vaccinat. Nu o să uit niciodată când, acum câţiva ani, aşteptând să iau un interviu unui celebru urolog clujean, am auzit o replică de senzaţie în sala lui de aşteptare, aşa, între băieţi:

– Şi… dumneavoastră aveţi sonda acum?

Despre bolnavi lucizi şi guverne oarbe

sxc.hu / spekulator„Nu mai ştiu ce să fac şi gata!“. Câteva cuvinte simple, din păcate lăsate ca ultim mesaj de o femeie din Zalău, care a decis să îşi ia zilele într-un mod cumplit de brutal. Un capăt de drum, un orizont blocat, o sufocare.

M-a şocat însă francheţea formulării. „…şi gata”. Până aici. E strigătul copilăresc de direct al unui om care a depus armele. Odihnească-se în pace!

Dar gândul mi-a zburat la cei care tot timpul ştiu, ba ştiu şi pentru alţii. La oamenii care sunt convinşi că fac ceea ce trebuie să facă, iar faptul că în practică lucrurile nu se mişcă e întotdeauna vina altuia, vina vremurilor, vina moştenirii. Aceşti oameni peste dubii sunt peste tot, dar cei care ne afectează direct au un nume colectiv: Guvernul României. Întâiul club al oamenilor care au întotdeauna o soluţie, dar faptul că în practică soluţiile lor nu funcţionează trece pe lângă ei fără să-i atingă.

Am cumpărat recent medicamente, iar farmacista m-a întrebat de două ori dacă sunt sigur că vreau să le iau, s-a asigurat că ştiu preţul. M-am uitat ciudat şi, atunci, ea mi-a spus că tot mai mulţi vin, se uită, întreabă, pleacă. Mai ales bătrâni. Bolile lor rămân netratate, suferinţa lor continuă, iar viaţa lor se apropie de „şi gata”, pentru că nu îşi mai permit să trăiască.

Oare, în tot acest timp, guvernul nostru are vreun dubiu? Oare miniştrii, măcar atunci când ajung acasă seara, au acel moment de luciditate de care până şi o pensionară de boală a fost capabilă? Oare îşi spun vreodată „nu mai ştim”?

Cei care nu mai ştiu cum să trăiască în România se sinucid. Cei plini de certitudini, se pare, îi ucid pe alţii.

Avem conştiinţă, ofertă limitată

/Rompres, săptămâna trecută, chiar înainte să plec din ţară/ – "Medicii ginecologi din Timişoara nu mai fac chiuretaje la cerere în Săptămâna Patimilor, pe mesele de operaţie ajungând doar cazurile ce ar pune în pericol viaţa gravidei, transmite corespondentul ROMPRES.
Această atitudine a fost îmbrăţişată de ginecologii timişoreni de mai mulţi ani".

Una din ştirile care m-a enervat cel mai mult în ultima zi de lucru dinaintea Paştilor. Domnii medici din Timişoara n-au nici un bai în a face avorturi pe bandă rulantă în tot restul anului. Doar în Săptămâna Patimilor avem restricţie, că doar conştiinţa funcţionează doar în etape. Cum vine asta?

Continuă să citești Avem conştiinţă, ofertă limitată