Vrei să fim prieteni? Regulile mele pentru social networks

Unii au mii de prieteni pe Facebook, alţii doar câţiva zeci de oameni cunoscuţi personal. Unii dau follow cu găleata, alţii sunt foarte reţinuţi. Când am început să scriu pe blog, eram foarte precaut şi reţinut în a împărtăşi orice informaţie personală. În lumea virtual-socială, am descoperit că parcă nu-i aşa rău să laşi lumea să te cunoască – poate ai parte de surprize plăcute!

În acelaşi timp, am câteva reguli care mi-au făcut viaţa foarte uşoară. De ce le scriu aici? Ca un exemplu; o fi bun sau rău, dar un lucru e sigur: pentru mine funcţionează. Mai ales odată cu noile schimbări ale Facebook (nu mai poți păstra profilul privat, ca să nu apară în căutări), cred că e bine de știut că nu orice trebuie publicat oriunde pe Internet.

 

FACEBOOK. Nu vor exista acolo informaţii teribil de personale, cel puţin nu din punctul meu de vedere, aşa că dau Accept tuturor celor care îmi dau Add, dacă au cel puţin poză de profil şi un nume, nu ceva gen „Trolu Lingurică”.

Da, mă împrietenesc şi cu firmele față de care am un minim interes (e mişto să vezi că îmi cere prietenia „Judetul Cluj” şi „Reglementare lobby”), măcar că poate într-o zi o să le pot scriu să le zic ce nu fac bine şi să le ofer consultanţă la făcut pagini 🙂

Facebook înseamnă pentru mine audienţă, deci cu cât mai mulţi, cu atât mai faină petrecerea!

 

TWITTER. Dacă pe Facebook sunt în postura vorbitorului faţă cu audienţa, pe Twitter sunt ascultător. Mă interesează ce spun alţii şi vreau să văd o conversaţie relevantă, nu zeci de replici cu subiect necunoscut. Prin urmare, sunt foarte atent la Follow şi prefer să cresc încet numărul de oameni, chiar dacă asta înseamnă mai puțin următori (unii dau follow în masă în speranța de a primi follow înapoi, dar prefer să mă urmărească oameni interesați de ce scriu).

Pe Twitter vreau să am capacitatea şi timpul de a chiar urmări timeline-ul. Subiectiv, dar selectiv.

 

FOURSQUARE. Eee, aici e aici – chiar nu cred că trebuie să ştie tot Internetul unde sunt şi pe unde beau citesc. Prin urmare, mulţumesc de intenţie celor 145 de pending friends, dar dacă nu am băut niciodată o bere împreună, nu ne vom împrieteni pe Foursquare. E locul relațiilor personale: dacă am făcut afaceri împreună, nu înseamnă neapărat că trebuie să știe fiecare unde e celălalt.

Însă, dacă am schimbat vreodată două vorbe şi ne învârtim prin aceleaşi cercuri personale, atunci de-al meu eşti: utilitatea lui Foursquare pentru mine e să văd pe unde e lumea, iar distracţia adevărată e între prieteni, nu?

Ce face Google+ şi nu face Facebook

M-am jucat discret cu noul Google +, despre care am auzit că nu e bun pentru noi ăştia de la uman – cică e cu calcule. De când s-a lansat, tot stau să mă minunez cum poate fi lăudat un serviciu nou pur şi simplu pentru că a reinventat roata.

La propriu: una dintre cele mai menţionate funcţionalităţi din Google+ e CIRCLES, opţiunea care ne lasă să distribuim conţinut separat pentru familie, prieteni, colegi sau foste prietene. Majoritatea comentariilor pe care le-am citit pe tema asta, inclusiv în ziare şi reviste care se dau de specialitate, ziceau aşa: „De acum puteţi controla cine ce află despre voi…”.

De acum?! Facebook are LISTE de o vreme bună. Eu chiar le folosesc – grupurile numite Personal şi Profesional îmi pot vedea numărul de telefon, în timp ce oamenii pe care nu îi ştiu în lumea reală şi care mi-au dat add din varii motive au acces mai… domol. Şi da, sunt statusuri pe care nu le pun pentru toată lumea, că nu îi interesează pe toţi ce-mi mai face pisica (apropo, e bine, îşi revine, mersi!).

Google a luat ochii cu reinventarea roţii – adică desenarea cercurilor, care mie îmi aduc aminte de vechiul meu telefon fix cu disc de acasă. E drept, pe Facebook e chiar greu să gestionezi listele, pentru că Zucky ne tot lămureşte că ar trebui să fim prieteni doar cu oameni pe care îi ştim – deci nu va implementa prea curând unelte prin care să edităm deodată 1.000 de contacte.

Sunt convins că Google+ e un serviciu bun; creatorii lui au luat lecţii destule din episoadele Buzz şi Wave. Dar va lua aripi pe principiul „pentru că Pitong”: adică pentru că e lansat de Google. O opţiune care ar fi fost esenţială din start, accesul prin aplicaţia Android, îşi întâmpină încă utilizatorii români cu mesajul „Not available in your country”.

Mai vorbim peste o lună. Sunt curios ce fel de comunitate se va crea pe Google+, pentru că în niciun caz nu îmi voi importa contactele de pe Facebook, cum văd că e la modă. N-ar avea niciun rost!

P.S. Google+ are un mare avantaj: acum, reţeaua socială, căsuţa de email şi mobila din sufrageria mea sunt toate de aceeaşi culoare! No, asta da integrare.

 

BrandTailors pariază pe reţele sociale

Premieră în România: o companie şi-a creat un site corporate pe care tot conţinutul e preluat de pe reţele sociale. Ştirile se pun pe Twitter, portofoliul e pe scribd, galeria foto pe Flickr, pagina despre echipă trimite la profiluriLinkedIn. La toate se adaugă deja „tradiţionala” pagină de Facebook. Site-ul nu face decât să reunească toate astea.

Mişcarea mi-a atras atenţia pentru că aparţine BrandTailors, o agenţie de branding, adică exact genul de companie care n-ar face aşa ceva fără să vrea să transmită un mesaj clar. Normal, din punctul lor de vedere, e o poziţionare simbolică în avangarda companiilor care lucrează cu social media. Pentru prima dată, canalele de comunicare de pe social media nu mai sunt anexele site-ului principal, ci ele sunt în centrul atenţiei.

Dar e o temă de gândire, văzută din afară. Mişcarea poate însemna şi căBrandTailors se aşteaptă la o mulţime de comenzi în acest domeniu din partea clienţilor, iar asta ne poate interesa şi pe noi foarte direct, pentru că majoritatea firmelor româneşti sunt încă în preistoricul internetului şi trebuie convinse că e bun şi Facebook la altceva decât poze de la chefuri.

Adevărul e că, de când am auzit ştirea, încerc să mă gândesc la lipseşte unui site construit în felul ăsta. Şi nu prea mai găsesc exemple de conţinut pe care să îl pot publica pe site-ul meu şi care să nu poată avea echivalent în reţele sociale, omniprezente azi în toate domeniile.

Voi ce ziceţi, vom mai avea site-uri de acest gen sau rămâne un exemplu unic?

V-am blocat, vrăjitoarelor!

Voi aveţi prieteni din ăia enervanţi care vă trimit sute de mii de invitaţii pe toate reţelele sociale pe care le-o inventat cineva vreodată? Serios, s-o fost apărut Janis, socializaţi acolo, învăţaţi să patinaţi, abonaţi-vă la Viaţa Clujeanului, faceţi ceva să nu mă mai invitaţi pe TripIt, WeGame, WeMeet, Sentimente.ro (cu excepţia blondelor, chiar şi întinse cu placa), Birthday Alarm (care nu-i reţea socială dar e tot o cozărie inutilă), FanIQ , Tagged (răspunde sau X îşi va tăia venele cu pletele tale!) – şi astea sunt doar cele pe care le-am blocat în ultimele două săptămâni.

Culmea e că, deşi primesc des invitaţii de-astea, am vreo 2-3 persoane care par să fie active în TOATE reţelele astea. Ce nu îmi explic e cum naiba mai reuşesc în timpul ăsta să fie şi jurnalist, şi purtător de cuvânt…

Ca să vă relaxaţi cu mine şi să uitaţi că e vineri: