La PR Trend, un pic despre politica online

O conferință devenită tradiție la UBB Cluj, PR Trend, a abordat anul ăsta și tema comunicării online din perspectiva modului în care comunică oamenii politici în „noile media”, ca să rămân în cadrul academic. Pentru că mă știe non-stop pe Facebook la firmă, Renate de la PR & More m-a luat de-o aripă, să îi completez entuziasmul în cadrul dezbaterii. Am povestit un pic și despre ce i-am văzut pe politicieni făcând anul ăsta, dar am avut în tolbă și câteva modele din PR-ul comercial care, credem noi, ar merge bine pe politic. Data viitoare le prezentăm mai pe larg 😀

Pentru că mi se pare ciudat ca la o conferință în care să fie vorba și de online să nu existe pagină de Facebook sau un hashtag pe twitter măcar, am încurajat oamenii să îl folosească pe cel din urmă, iar un semn al succesului a fost că s-a iscat și acolo o mini-discuție paralelă cu cea din sală (hai că-s curios cât rezistă). Un și mai mare semn al succesului a fost că, după ce am povestit despre politicienii care sunt „cu adevărat în social media”, în discuție s-a implicat și primarul Emil Boc…

Câteva idei la cald, din discuțiile de azi:

  • Politicienii își amintesc de social media sau măcar de Internet când își amintesc de alegători – în campanie
  • O campanie inedită și de succes, „Ești supărat pe Băsescu. De ce?”, cu 26.000 de like-uri, a încremenit după referendum. Zero follow-up. Omul s-a văzut cu sacii în căruță (neacademic vorbind, desigur!)
  • Dintre site-urile candidaților clujeni la Primărie și CJ de anul ăsta, unul singur a rămas și e actualizat: al lui Horea Uioreanu. Alin Tișe a pus un mesaj de mulțumire pentru votanți, iar Marius Nicoară nici atât (își vor reaminti cu toții că au site-uri la următoarele alegeri). Emil Boc a desființat site-ul și redirecționează spre pagina de Facebook (activă)
  • Emil Boc e și un exemplu de personaj public foarte activ (personal și prin consilieri) în social media, începând cu revenirea la Primărie. La Cluj Brands Tour s-a și văzut asta.
  • Mare parte din politicieni nu vor social media pentru că nu vor să asculte cu adevărat. Au agenda lor, nu vor idei de la votanți în mod real.
  • Nu vă mai spun de comparațiile cu campania electorală din SUA. Ne deprimăm și n-are rost 🙂

Cum spuneam, multe din tehnicile dezvoltate în PR-ul comercial le-ar folosi politicienilor. În fond, PR-ul înseamnă și management al reputației, iar pentru un om politic asta e cheia. Mai greu, însă, e să găsești clientul pentru care să faci acest efort.