Acasă la Hitler, despre Israel și Fâșia Gaza

antisemitSuntem în mașină și încercăm să ascultăm radioul. O complicație: știrile sunt în germană și noi știm în total vreo sută de cuvinte. Printre frânturi: atac, Israel, sute de morți, Fâșia Gaza. Și ceva despre copii, dar nu prindem numărul.

Suntem în concediu, mergem spre casa lui Hitler și ascultăm știrile difuzate de posturile din Germania. „Casa” e de fapt un fost centru de comandă, zis Eagle’s Nest sau, pentru cei care își știu rupe limba pe nemțește, Kehlsteinhaus. Plasată într-un vârf de munte, era pe atunci locul în care Hitler și-a plănuit masacrele. Azi, este o destinație turistică populară datorită panoramei. Oficial.

O broșură ne spune că Eagle’s Nest reprezintă „nebunia regimului național-socialist”. Pe telefon, citesc știri în engleză și înțeleg că în urma întețirii războiului din Gaza, au crescut cu 36% atacurile împotriva evreilor din Anglia.

Ajungem la liftul care urcă ultimele sute de metri spre „cuib”. Dar e coadă și stăm cam 45 de minute. În înghesuială, deschid iar știrile de pe telefon. În mulțimea de oameni care merg să vadă centrul de comandă a lui Hitler, pe telefonul meu apare mare titlul: „Zilele evreilor în Europa sunt numărate”. Un citat dintr-un extremist al zilelor noastre, ales democratic, prin vot. Cam ca Hitler.

Din centrul de comandă nazist a mai rămas azi doar un restaurant. Nu veți vedea acolo niciun exponat care să amintească de Hitler. Nici nu cred că e voie. Din păcate, pare să nu fie nici nevoie.

Urmele lui Hitler sunt încă vii, în oameni pe care încă îi votăm. Magazine ale evreilor au fost vandalizate în Franța. După acest titlu, închid telefonul pentru restul zilei. Nu știu cine are dreptate în eternul conflict Israel – Gaza. Nici nu cred că contează, pentru că să vrei exterminarea unui popor, indiferent de motiv, e un coșmar venit cu mașina timpului.

Prefer să cred că, dintr-o greșeală, am citit știri din presa de acum 60 de ani.

Prefer lumea în care fosta cabană a naziștilor e un restaurant plasat într-un loc mai impresionant și unde azi, întâmplător, șnițelul este „sold out”.snitel-sold-out

 

 

 

 

Traseismul în presă. Există?

M-a stârnit Ciprian Păun cu
un post în care scria despre "mobilitate" la ziarişti şi politicieni.
Şi le compara pe cele două. După ce mi-a trecut prima tură de nervi,
mi-am dat seama că s-ar putea să aibă dreptate.

 

Asta
pentru că, teoretic, politicianul şi jurnalistul sunt amândoi în
serviciul public – nu lucrează pentru ei înşişi şi nici pentru patron.
Când un politician schimbă partidul, vine cu următorul discurs: nu m-am
schimbat eu, s-au schimbat ei. Iar presa e o breaslă aparte, mai ales
într-un oraş al proiectelor eşuate cum e Clujul. E ceva absolut normal
la noi să ai cinci locuri de muncă – din domeniu – înainte de 30 de
ani.

 

Doar că pe mine, ca ziarist, nu m-a votat nimeni,
nu m-a trimis nimeni într-un anume post decât pregătirea mea şi acordul
angajatorului. Dacă plec, poate o fac pentru condiţii mai bune, poate
pentru că simt că "s-au schimbat ei" şi îmi pot face mai bine meseria
altundeva. Şi nu e acelaşi lucru! Policienii au fost votaţi pentru că
au declarat că sunt adepţii unor valori care fluctuează în funcţie de
partid, jurnaliştii sunt adepţii unor valori care ar trebui să fie
aceleaşi pentru orice instituţie media.


În cele din urmă, dacă întocmim CV-ul unui personaj, fie el politician,
strungar sau ziarist, o mulţime de locuri de muncă în timp scurt vor fi
un dezavantaj, pentru că fluctuaţia de personal costă în orice afacere.


Cum ar putea avea dreptate Ciprian Păun? Numai într-o ţară normală, în
care ziarele nu s-ar sfii să îşi recunoască orientarea politică pe care,
oricum, o au. Dar noi nu avem ziare de stânga sau de dreapta, sau
anti-Băsescu, sau care îl susţin pe Năstase pentru Cotroceni. Nu, cu
România Mare în frunte, la noi, toate ziarele sunt independente. 

 

Edit: Cele trei transferuri de care ziceam recent, în Zvonul Zilei, s-au confirmat (şi ca să nu săriţi, nu le-am pus la capitolul traseisme, pur şi simplu mi-era lene să fac post separat). 3 din 3 nici nu-i rău. Al patrulea: Sabin Gherman va fi editorialist pe presa.md. Dar staţi cu ochii pe butelie, că urmează încă unul!

New media – o privire din SUA

Abia peste 10 ani va fi online reclamă cât e azi în print, iar
ziarele locale nu vor avea resursele ca să facă jurnalism de
investigaţie adevărat, de genul celui care influenţează politica. În
schimb, o vor face bloggerii. Sunt câteva dintre ideile lui David
Vaina, research associate la Project for Excellence in Journalism.

 

Le-am aflat marţi, când am participat pentru prima dată la una
din sesiunile de chat organizate de U.S. Department of State, întâlniri
cu oameni consideraţi experţi în domeniul lor. David Vaina a fost
invitat să răspundă la întrebări despre "New Media versus Old Media".
Titlu clasic, dar idei care merită reţinute. David Vaina a vorbit pe
baza experienţei din SUA, dar cred că e uşor de văzut cum se aplică la
noi.

 

Pentru cei care nu sunt plictisiţi de o privire în viitor, selecţiile mele, în traducere liberă, sunt în articolul pe larg.

Continuă să citești New media – o privire din SUA

N-ar putea să se înscrie în PM?

Nu cred că înjuratul face prea bine la sănătatea omului, dar mişcările de trupe din Parlament îndeamnă la o sesiune de exorcizare printr-un exerciţiu neregulamentar de trimitere în zone tenebroase a unora dintre aleşi. 


Astăzi, deputatul Constantin Tudor, celebru la el pe scară pentru cât bine a făcut ţării, a trecut de la PC la PD, iar Cătălin Buhăianu şi-a dat demisia din PSD. E vorba, desigur, nu de o trădare a celor care i-au ales sau, Doamne fereşte, de vreo lipsă de răspundere. Nu, e doar libertatea conştiinţei unor eroi ai neamului care au avut o revelaţie privitoare la locul unde îşi pot întinde mai bine şoricul pe altarul de sacrificiu în serviciul ţării!

Continuă să citești N-ar putea să se înscrie în PM?

Ce-ar fi să le alegem salariul?

am rămas şi azi în ţara lui Don Quijote. îmi place aici…


Cumva în continuarea textului de ieri, într-un ton ceva mai pragmatic. Politicienii ăştia se tot laudă că lucrează pentru popor. La ultima verificare, poporul eram noi. Eu sunt plătit de cel pentru care lucrez, prin urmare politicienii sunt plătiţi de noi. Nu că ar fi o flotare logică deosebit de dificilă.


Şi unde s-a mai văzut ca patronul să nu poată alege salariul angajaţilor, pentru că ei şi-l votează singuri?


Prin urmare, cât ar fi de greu ca, la fiecare tur de alegeri, să avem acolo o rubrică în care să notăm salariul pe care ar trebui să îl ia oamenii aleşi pe buletinul acela de vot?

Continuă să citești Ce-ar fi să le alegem salariul?

„La putere” vs. „în serviciul public”

Astăzi, corespondenţă specială din ţara imaginară a lui Don Quijote

Cuvintele pe care le folosim dau formă realităţii în cel mai direct şi eficient mod posibil. Nu sunt înşiruiri de litere în dicţionar, ci definesc conceptele după care ne ghidăm o viaţă întreagă.

Dacă analizăm retorica folosită atunci când ne referim la „venirea la putere” a unuia sau altuia dintre politicieni, vom vedea cât de ancoraţi suntem în anumite noţiuni şi cum pricepem ceea ce se întâmplă în jurul nostru strict din perspectiva lor. Ba mai mult, aşteptările noastre faţă de ceilalţi pornesc tot de acolo.

Continuă să citești „La putere” vs. „în serviciul public”

Două remarci înţelepte

Curtea Constituţională a confirmat oficial că modificările la legea referendumului sunt de aplicabilitate imediată; prin urmare, în 19 mai, Traian Băsescu ar putea fi demis de majoritatea celor care vin la urne, şi nu din numărul total al românilor cu drept de vot.

 

Decizia confirmă poziţia PSD. Anterior, PD susţinuse că regulile nu se pot aplica la o campanie deja demarată, ci doar la cele viitoare. Fals, se pare. O comparaţie de efect a făcut însă preşedintele PD Cluj, Daniel Buda.

 

Continuă să citești Două remarci înţelepte

haBEMus Nicu

Acest site a fost suspendat de Parlamentul României şi va demisiona în 5 minute. Sau în 48 de ore. Sau mă rog, cândva…

 

La finalul unei zile pline de agitaţie, daţi-mi voie să spun un singur lucru: a fost o zi obişnuită. Democraţia, ieri, nu a fost nici atacată, nici măcar nu a învins ea pe cineva, ci doar şi-a urmat cursul firesc. În România nu s-a petrecut ieri nimic care să nu fie prevăzut în Constituţie. Cine e câştigătorul în acest război strict politic mi se pare foarte puţin important, iar adevăratul meu regret este cel din postul anterior.

 

Să rezumăm câteva dintre punctele zilei de ieri, pe care le-am notat, pe parcurs, în mare dezordine:

Continuă să citești haBEMus Nicu