Cu februarie ce-ați avut?!

Dragi organizatori de promoții, concursuri și diverse activități reacreative,

Spre deosebire de dumneavoastră, noi, restul pământenilor, suntem în luna februarie 2012.

 

Dragă Pepsi,

De ce pot să îmi iau premiile de colecție doar până în 28 februarie ora 23:59:59?

Dragă hotel Apollonia Brașov (pe bune, așa te-au botezat?),

De ce oferta ta de cazare e 1-28 februarie 2012?

Măi GTS turism,

Dacă vreau io musai să merg anul ăsta în Bulgaria, doar până în 28 februarie îmi faceți reducere? Poate că și aeroportul din Varna e în reparații tot fix până în 28 februarie?

 

Anul acesta, 28 februarie e o banală zi de marți, urmată de miercuri, 29. Că doar e an bisex bisect.

 

 

De ce o să beau doar Pepsi o săptămână

110520092152De obicei spun despre mine că sunt alcocalcoolic (citiţi cu atenţie, da?). Dar azi m-am convertit la Pepsi, după ce am descoperit reclama în care protagonişti sunt Nicoleta Lupea şi Dan Cristea, doi tineri clujeni campioni mondiali la dezbatere universitară. I-aţi putut cunoaşte în ianuarie-martie ca nominalizaţi la titlul de Clujeanul Anului.

Ştiu că e plină blogosfera de teorii ale conspiraţiei despre campania „Eu pot” a Pepsi şi legătura cu „Yes we can” a lui Obama („can”, în engleză, e şi doza de suc), plus critici la adresa campaniei cu „aroganţii ăia de pe eupot.com„, dar câtă vreme Simona Sensual e încă vedetă în România, avem mare nevoie de oameni precum ăştia din spoturile Pepsi. Ca să ştim de ce nu renunţăm.

Nu am nimic nici cu Hagi cel din reclamele BRD, dar e foarte „safe” să îi ţii spatele unui idol. Să îi promovezi pe campionii mondiali din Cluj la o disciplină care nu aduce lumea pe stadioane e mai riscant din punctul de vedere al vânzărilor. Aşa că azi, la prima ieşire din casă, un Pepsi la doi jumate, vă rog!