Campania electorală în social media

Contează cu adevărat folosirea canalelor ăstora „sociale” într-o campanie electorală? Putem trece de etapa de postaci ai partidelor când vine vorba de promovarea unor platforme sau candidați?

Duminică seara, vreme de două ore, am avut ocazia să discut în direct la Transilvania Live câteva idei pe tema asta, în paralel cu comentariile la cald despre primele rezultate, alături de Adrian Ardelean (mulțumesc pentru invitație!) și Sabin Gherman. M-a bucurat mult că social media ca subiect a fost prezentă în prim-planul dezbaterilor, atunci când s-au anunțat rezultatele finale de exit poll-uri, și nu doar ca o pată de culoare, a doua sau a treia zi.

Pregătindu-mi vorbele pentru emisiune, mi-am ordonat și eu câteva gânduri:

  • Am avut la început bloggeri care au scris constant și coerent pe asemenea teme. O perioadă confuză, ce-i drept, pentru publicul care încă nu făcea diferența între editorialistul de la ziar și bloggerul independent;
  • Am avut postaci,  oameni plătiți să comenteze pentru a crea impresia că opinia populară merge în direcția susținută de șefii lor. Lucrurile astea se întâmplă în continuare, la scară industrială, în campanie, pentru că au efect puternic: pot crea acea „spirală a tăcerii” (definiţie – EN) despre care am învăţat de la Vasile Dâncu în facultate (şi care a rămas unul din subiectele lui preferate);
  • A existat și moda blogurilor de politician și încurajarea oamenilor politici să scrie pe bloguri. Unii şi-au creat bloguri, altora li s-au creat – multe pornind de la Cluj, prin Darius Groza; cel mai bun exemplu e Adrian Năstase, al cărui blog inițiat de Darius a fost actualizat ultima dată chiar azi;
  • Am avut oameni politici care au învăţat să comunice online, chiar dacă o fac numai pe un canal anume, şi care au luat puncte pentru asta;
  • La Bucureşti, un candidat susţinut puternic online, Nicuşor Dan, a ajuns consilier local (comparaţi site-ul lui cu emilboc.ro şi o să vedeţi clar diferenţa)

Ce am avut la Cluj în campanie?

  • Nu am avut un candidat susţinut de online;
  • Din partea candidaţilor, multă tăcere. Niciun candidat nu a folosit coerent şi organizat social media;
  • Eckstein Kovacs Peter a trimis un mail invitând bloggerii la o discuție. Din câte știu, niciun blogger nu a mers la acea dezbatere (o nouă lecție din seria „bloggerii nu sunt jurnaliști, nu îi apela la fel”);
  • USL a fost cea mai activă organizaţie – de la tentative de virale pe Facebook, de la reamintirea constantă a ideii că Boc = Apostu; rata de replici politice din partea activiștilor USL a fost mult peste ce au făcut PDLiștii;
  • Tot USL cred că a fost responsabilă pentru ceea ce cred că e la noi prima campanie pe Foursquare – am găsit toate secţiile de votare definite ca venues dinainte de alegeri, iar la cele la care m-am uitat exista deja un „sfat”: votează USL şi numele candidaţilor;
  • Altfel spus, de la avantajul dinaintea campaniei, pe parcursul ei Emil Boc a pierdut constant.

Ca o concluzie?

Profu’ de film Dov Siemens mi-a spus într-un interviu din timpul TIFF că filmele cu buget mare, ale studiourilor celebre, vor face întotdeauna bani. Filmele cu micro-buget trebuie să fie brici pe social media. Sunt convins că asta se poate aplica în politică! Eckstein trecea de 15% dacă făcea asta; Mircia Giurgiu, alt om ale cărui teme sindicaliste erau perfecte pentru promovare online, nu se făcea de râs cu sub 2% dacă învăţa lecţia online-ului.

Cred că…

  • Social media încurajează un dialog real și în care e foarte greu să te ascunzi sau să nu dai un răspuns real la întrebările care ți se pun;
  • Dacă nu ești un cameleon desăvârșit, prezența autentică în social media presupune să te dezvălui ca personalitate umană, nu doar ca persoană publică. Da, social media poate fi mai superficială și uneori mai ușor de manipulat, dar e greu să nu fii acelaşi om pe termen lung.

Voi ce credeţi? Lista asta e o înşiruire de idei la cald, care aşteaptă completări – inclusiv pe ale voastre.

Mândra deputatului, politica satului

Ştiam că Adrian Gurzău (PD-L) e căsătorit, dar văd că-şi caută mândra cu atâta spor, că a făcut şi concurs de miss pentru asta.

N-am mai auzit de concurs de frumuseţe organizat de un partid politic, dar, ce-i drept, cică au nevoie de şefă nouă la PD-L tineret şi cealaltă fată a lui Băsescu era ocupată. Ce decadence a ajuns politica asta!

miss-mandra

 

Cum am mai murit un pic

panouri PDL in fata Teatrului NationalDe două zile văd doar ecuaţii. De exemplu, PDL + EBA < PSD + PC. Sau probleme (calculaţi valoarea EBA din PDL = PDL – EBA).

Europarlamentarele au avut două feţe: despre cea publică am auzit cu toţi, e cea cu „lumea e sătulă şi nu votează”, „alegerile astea nu îi vor scoate pe români din casă”, totul pentru a da sentimentul că n-are rost să ne deplasăm la urne, că oricum nu schimbăm nimic şi, în fond, nici nu prea e miză. În spatele vorbelor, lucrurile au stat altfel. Partidele au cumpărat ziare şi, după ce le-au îndoctrinat cititorii, au încercat să-i scoată la vot cu frigidere şi râşniţe oferite premiu. Să voteze AI NOŞTRI! Aceeaşi disperare s-a văzut pe panourile de afişaj electoral din Cluj: când încerci să fii în toţi şi-n toate, e clar că 1) nu îţi pasă să fii corect; 2) eşti disperat rău.

Până la urmă, nu le-a ieşit „procentul”. Le-au ieşit însă perfect efectele secundare. De prezenţa scăzută la vot au profitat întotdeauna extremele, iar 2009 nu e o excepţie.

Doar că de data asta vreau să comenteze cei care n-au votat, deşi se zice că ei nu trebuie să se plângă. Vreau să-i aud cum se plâng pe cei care nu au fost la vot, dar sunt oripilaţi de intrarea lui Vadim şi Becali în Parlamentul European. Vreau să-i aud cum ţipă pe toţi intelectualii oripilaţi că e condusă ţara de manelişti şi pupeze, dar care duminică nu s-au deranjat să iasă din casă.

Strigaţi, strigaţi, să vă văd care sunteţi. Doar din cauza voastră a mai murit România puţin!

monitorulpdl.ro

Ora 1 noaptea. S-au stins luminile la cinema, chef de chefuri n-am. În holul blocului, întuneric. Verific cutia poştală absolut din obişnuinţă – fac asta indiferent de oră, chiar dacă revin acasă a treia oară pe ziua respectivă. Înăuntru, disting prin întuneric sigla Monitorului de Cluj. Se distribuie gratuit? Îl deschid. Sunt două foi: „ediţie specială în cadrul campaniei de responsabilitate socială pentru stimularea prezenţei la vot„. What?!

Tot ce trebuie să ştii despre izolarea termică. Reclamă Rareş Niculescu. România votează în 7 iunie. 4 şcoli şi spitalul Clujana, reabilitate din fonduri UE, cu poză Apostu. Ştiri despre Consiliul Judeţean, Băsescu, vacanţe ieftine pentru tineri, Cristian Mungiu, programul Rabla, programul Prima Casă cu Boc în titlu.

Pe ultima pagină, advertorial: „De ce PD-L”? Chiar aşa. De ce aş vota un partid care îşi bate joc de presă?

Am ajuns cu ziarul în casă, mai trist decât la ieşirea din sala de cinema. Ce să mai scrii de asta? Ce să mai zici când, iară şi iară, jurnaliştii acceptă ca ziarele lor să moară cu spiritul ca să existe fizic? De fapt, care jurnalişti? Tot suplimentul e semnat de Mihai Popovici şi Lavinia Popa, oameni care nu apar în caseta de redacţie.

Noapte bună, Cluj. Mâine o luăm de la capăt.

Secretele lui Apostu, cam publice

Domnu’ Apostu, cum putem noi să avem încredere că vă descurcaţi ca primar, dacă nici măcar o vizită „secretă” la spital nu puteţi face, fără să vă surprindă presa? (mersi, Vasile!)

Ce ghinion, domnule, ca gesturile astea secrete, umane, fireşti, să fie surprinse şi exploatate de ziariştii ăştia avizi de informaţie gen „îi va boteza sau nu Apostu pe cvadrupleţi?”… Ce ghinion ca tocmai atunci să se afle în spital un reporter, mai ales unul care a mai scris de spitale în mai 2008, dacă nu numărăm asta!

La aşa lipsă de şansă, nu cred că Apostu ar putea avea negocieri secrete cu vreun investitor…

Reamintire: campania electorală începe la 1 februarie 31 ianuarie, cică, iar CityNews NU acceptă reclamă electorală.

Câinele moare de drum lung…

… dar nu mai spun cine moare de grija altuia. Zicala asta se potriveşte în multe locuri, dar azi a încălţat-o cu vârf şi îndesat Emil Boc, în calitatea sa de preşedinte al unui partid cu doctrină variabilă şi denumire aşişderea.

Titlu pe un site de ştiri: „Emil Boc: Asistam la o restauratie a regimului Iliescu-Nastase, cu mana lui Tariceanu”. Din păcate, Boc e parte a problemei, pentru că el conduce un partid izolat în plan politic; nimeni nu pare prea interesat să colaboreze cu purtătorul de okei al Cotrocenilor.

Prin urmare, ne trezim cu tot felul de alianţe care, în context românesc, sunt contra naturii (pentru că la noi liberalii sunt de dreapta). Dar faptul că orice e posibil se întâmplă tocmai datorită unor partide precum cel al domnului Boc, care îşi schimbă orientarea politică şi creează un cerc vicios: politicienii spun că alegătorii bagă în seamă „problemele reale” şi nu „doctrine”, iar alegătorii n-au cum să priceapă doctrine politice, pentru că politicienii transmit mesaje complet alandala.

E ca situaţia ziarelor noastre „independente”: doar în România se poate ca un partid politic să treacă de la stânga la dreapta sau invers, dar să-şi păstreze electoratul.

Bătăi, ep. 2: Trozneli democrate

punctulpdDacă vă întrebaţi de unde învaţă ziariştii să se respecte reciproc, o posibilă soluţie ar fi politica.

A trebuit să aflu de la Bucureşti (adică via Comanescu) cum doi democraţi clujeni, sau democraţi-liberali, sau cum le zice mai nou, se iau de gât, culmea ironiei, fix pe „blogul” unei echipe de imagine! Unul din ei îl face troacă de porci oportunist, nesimţit şi laş pe celălalt. Pe care îl acuză, cu indignare şi fără virgule, de tot felul de lucruri care nu prea ne interesează.

În timp ce pe coloana de text apare chestia asta, pe cea din dreapta puteţi admira prima pagină a publicaţiei Punctul PeDL, cu titlul mare: „Unirea face puterea” (foto). Priceless.

Cam aşa cum vedem noi, cei care nu ştim de la ce a pornit conflictul şi nici cine sunt celebrele personaje, conflictul ăsta din PD-L Cluj, aşa se văd şi certurile între jurnalişti de afară. Solidaritate de breaslă.