E plin în perioada asta de fapte bune. Toată lumea care a dat o cană de ceai cuiva pe stradă simte nevoia să își exprime generozitatea pe Facebook. Pe lângă campaniile de sezon însă, există și organizații care fac fapte bune tot anul. Multe organizații! Iar cum majoritatea au campanii de Crăciun, veți fi probabil asaltat de cereri de donații din partea unor ONG-uri. Cum puteți ști unde merită să ajutați?
Există un criteriu foarte simplu: cereți un Raport Anual. Sau intrați pe site-ul organizației și, undeva în secțiunile „Despre noi”, „Rezultate” sau „Publicații / Rapoarte”, căutați un document numit Raport Anual. Poate avea un alt nume, dar conținutul ar trebui să fie același: ce a făcut respectiva organizație în ultimul an, într-un rezumat. Deschideți raportul, treceți de povești și căutați datele financiare: cheltuieli și venituri.
Este uimitor câte organizații de prestigiu, în 2015, nu au un asemenea document esențial pentru transparența unei organizații.
Sunt puține care îl au și mult mai puține care includ date despre cum au folosit banii pe care i-au primit. Când citiți un raport anual pentru prima dată, treceți peste cuvintele inspiraționale din deschidere, peste pozele frumoase și citatele de la beneficiari fericiți. Uitați-vă, clar, la un singur lucru: ne spune această organizație, defalcat, unde s-au dus banii? Câți au mers spre beneficiari și câți au fost folosiți pentru costuri administrative?
Nu există organizații fără costuri, ar fi imposibil; costuri administrative mai mici nu înseamnă întotdeauna eficiență mai mare, ci uneori înseamnă oameni prost plătiți care abia se descurcă. Important e să fie cinstiți și să reflecte clar cheltuirea donațiilor primite. Dacă nu există raport anual sau dacă „raportul” e de fapt doar o poveste cu poze, acea organizație îți cere bani și nu îți va spune niciodată ce a făcut cu ei.
Dacă o organizație nu vă oferă această minimă transparență, oricât de nobilă i-ar fi misiunea, feriți-vă: nu aveți niciun început de garanție că banii au fost folosiți așa cum vi se spune. Pozele frumoase pe Facebook, citatele inspiraționale și poveștile meșteșugite nu țin loc de asumarea răspunderii pentru folosirea banilor primiți.
P.S. Este normal ca acum să găsiți doar rapoarte pe 2014, ONG-urile nu sunt companii să anunțe rezultate pe trimestru sau semestru. Rapoarte pe 2015 vor apărea doar după martie 2016. Altfel, costurile administrative s-ar tripla 🙂
De mai bine de un an de zile amân să fac ceva cu banii strânși în pușculița de acasă. Arată ca o cabină telefonică din Anglia și aruncam în ea tot ce primeam ca rest la magazin, ca să nu am prea mult metal la mine, în caz că fulgeră. S-a umplut, dar tot amânam să o golesc, chiar în perioade mai nefericite; acum câteva luni numărasem banii și erau aproximativ fix 134,30 lei; între timp am mai adăugat, dar tot nu mi-am făcut timp să merg la magazinul din colț să schimb monedele.
Foarte bine am făcut – se pare că este un timp și un motiv pentru orice. Iar dacă până acum nu știam ce voi face cu banii din pușculiță, acum le-am găsit scopul.
Vor merge cu toții la Casa Veronica – un internat pentru copii din familii defavorizate, lângă Oradea, înființat anul trecut de o organizație olandeză care a cumpărat o fostă pensiune și a pus soarta acestor copii mai presus decât profitul dintr-o afacere sau alta.
Acum e rândul nostru. Știu că e greu să ne imaginăm ce înseamnă frigul în plină caniculă, dar la iarnă acest internat nu va avea nicio sursă de încălzire pe care să și-o permită. O factură 3.500 de lei pentru încălzire centrală de la sistemul orașului este nu doar inaccesibilă ca preț, ci reprezintă și niște bani care nu mai vin niciodată înapoi.
Cu banii de factură pentru o singură iarnă, se poate monta o centrală cu peleți, care scade enorm costurile de încălzire. Costă în total 6.300 de euro și dacă suntem mulți cei care contribuim la asta, nu trebuie să fie un efort financiar pentru nimeni – dar poate însemna enorm pentru ei:
Te invit așadar să golești pușculița; vasul cu mărunțiș aruncat prin casă; sertarul în care mai uiți câteva monede. Dacă nu ai pușculiță, de acum și până în 10 septembrie creează una specială pentru Casa Veronica: ai fi surprins cât de mulți bani poți strânge dacă pui separat restul primit la cumpărături vreme de o lună!
Sunt încredințat că acești bani vor fi bine folosiți și chibzuiți. De mult nu am primit o informare atât de clară (vezi PDF) precum cea de la Cristina, care mi-a scris despre proiect: costurile sunt atent calculate și defalcate, să știm cât va costa fiecare țeavă, fiecare teu, de care e nevoie.
Despre Casa Veronica și organizația olandeză care a amenajat-o, Nansenhjelpen, poți citi pe site-ul lor sau pe recent creata pagină de Facebook. Banii trebuie să ajungă în contul organizației de la BRD – RO38BRDE050SV65341820500 – până în 10 septembrie.
Iar căldura pe care le-o poți oferi acestor copii se va întoarce și la tine. Nu doar în suflet – sunt convins că faptele bune au modul lor de a veni înapoi.
Baia, pentru cei fără imaginație, este o gară de scurt parcurs în care trenurile opresc doar cât să se scuture de praf, înainte de a dudui mai departe pe aceleași șine ruginite. Pentru ceilalți, poate fi un foarte bun popas în care să schimbi complet macazul și să începi o nouă călătorie.
Ce poți face atunci când faci baie?
1. Poți savura o carte bună. Avertisment: s-ar putea să adaugi apă caldă de vreo două-trei ori, dacă e o carte cu adevărat bună! Preferabil e să nu adaugi totuşi apa peste carte.
2. Te poți bucura de un pahar de vin. Preferabil alb, rece, într-un pahar pe care se vor strânge stropi de condens.
3. Poţi face cuiva o surpriză. De exemplu aşa:
4. Te poți hipnotiza. Data viitoare, rămâi în cadă până se scurge toată apa. Închide ochii și simte cum scade nivelul apei, simte cum scade presiunea apei asupra ta, și vizualizează cum dispar toate problemele, necazurile și năbădăile lumii din jurul tău.
5. Poți face ca problemele să dispară cu adevărat. Pentru asta însă, trebuie să nu fii în cadă, ci în bazinul de înot sau pe marginea lui, la Swimathon – locul în care înotul se practică pentru cauzele bune ale Clujului.
Organizat de Fundația Comunitară Cluj, Swimathon se întâmplă mâine, 13 iulie – și e baia care spală multe nedreptăţi din acest oraş, prin efortul unor ONG-uri şi al oamenilor lor minunaţi, care înoată pentru a strânge fonduri folosite în cauze caritabile. Iar cei mai puţin acvatici pot dona câte un leu, doi sau zece pentru fiecare bazin parcurs de susţinătorii cauzei lor preferate.
Vreau să vă spun o poveste de săptămâna trecută; o poveste cu multe emoții pentru mine și un final cât se poate de fericit. Alături de colegii de muncă de la PR & More, ajutam niște prieteni dintr-un ONG clujean să strângă fonduri pentru o cauză bună: mai puțină suferință pentru copiii bolnavi de cancer, prin aplicarea unor tratamente mai moderne deci nedecontate de statul român.
În mod normal, știut fiind faptul că atenția presei și publicului pentru asemenea subiecte este limitată, e important să nu ai „concurență”, adică alte evenimente în același timp – chiar dacă nu toată lumea o să recunoască asta pe faţă. Supraiză: în seara în care asociația „Alex Damian” organiza această strângere de fonduri, la Cluj avea loc și The Global Party, un eveniment la nivel mondial, cu prezența tuturor notabilităților orașului – primar, prefect, oameni de afaceri etc.
Primul meu gând a fost că am pățit-o. Vă dați seama câtă atenție generează un eveniment de amploare, conectat la o rețea globală, cu invitați VIP. Nori negri, gânduri grele despre evenimentul la care lucram. M-am înșelat amarnic. The Global Party a strâns 10.000 de lei, bineveniți, pentru o cauză foarte bună: asociația Autism Transilvania. Dineul caritabil „Alex Damian” a strâns 60.000 de lei în aceeași seară.
De fapt, contează ca oamenii din sală să fie cu sufletul acolo – și într-o parte, și într-alta. Să participe de bună voie, să vină pentru că ei cred în cauza ta, nu pentru că e un eveniment la care „dă bine” să fii prezent. Atunci şi numai atunci când oamenii sunt acolo pentru a ajuta, contează mai puţin meniul și luxul cu care unele evenimente caritabile încearcă să atragă.
Sigur, fac o chestie nepermisă: un grafic al fericirii, un pie-chart al contribuțiilor umanitare. Îmi amintesc însă cum un eveniment de scară mică, primul concert umanitar al Asociației „Hans Spalinger”, a strâns de la 125 de oameni o sumă enormă – suficient ca o școală pentru copiii cu handicap mintal sever să rămână deschisă încă jumătate de an. Din nou, secretul a fost în public: au venit oameni care voiau cu adevărat să ajute.
Un an mai târziu, la 1 iunie 2013, am organizat ediția a doua, pentru că atât artiștii, cât și publicul, erau nerăbdători să se reîntâlnească. Le mulțumesc unor oameni adevărați – Irina Gașpar, Aminda, Cristian Gog, Ioana Mândrescu, Cristian Mandu – care și-au donat timpul și priceperea pentru cele două evenimente despre care vă spuneam. Cred că s-a simțit implicarea lor!
Nu vreau să dau rețete, dar am învățat atât: la un eveniment ONG, primul lucru pe care îl alegi trebuie să fie publicul. Apoi vorbim de sală, program și meniul de la cină.
Butonul care ar face ONG-urile fericite (ilustratie: soshable.com)
Mediul online e locul în care ONG-urile își pot găsi foarte ușor susținători. Nu e întotdeauna foarte evident cum unele principii de bun-simț din viața de zi cu zi se traduc online; în plus, Internetul ne face să cădem în capcana de a nu diferenția între „implicare în cauza X” și „implicare în promovarea cauzei X”.
Am compilat așadar o listă de sfaturi pe care le văd utile, prin prisma unei experiențe de 12 ani în campaniile de comunicare ale Habitat for Humanity Cluj și, în ultimii trei ani, și a altor organizații non-profit.
Pornim de la câteva premise: aceste sfaturi nu sunt „faceți-vă site și blog, Facebook și Twitter, dați comunicate de presă, scrieți conținut relevant”. Am încercat să trec, pe cât am putut, la nivelul următor, la care să înțelegem cum folosim aceste canale, de ce unele lucruri funcționează, iar altele nu.
Să-i dăm drumul:
1. Înțelegeți că aveți un conținut ideal pentru social media
Ca organizație non-profit, lucrați pentru binele public și aveți conținut ideal pentru social media. Conținutul care se propagă cel mai ușor este cel care stârnește emoții și reacții – high arousal emotions. Există studii care au arătat de ce unele tipuri de conținut se viralizează și altele nu; un exemplu este What Makes Online Content Viral? de la Universitatea Pennsylvania.
Așadar, vorbim de emoții: faceți parte dintr-un ONG pentru a rezolva situații care v-au indignat sau v-au făcut mânioși; aveți povești de succes, surse de zâmbete și bucurie; lucrați cu voluntari care sunt implicați și vor să dea vestea despre cum au ajutat. Toate acestea sunt scenarii care pot genera conținut cu potențial.
Dacă nu puteți identifica singuri acest conținut, întrebați un prieten! Ce vi se pare vouă banal poate fi fenomenal, văzut din afară.
În plus, nu uitați de marele vostru avantaj: când vă faceți reclamă, nu e reclamă! Nu vindeți cârnați în piață; promovați o cauză bună și e mult mai probabil ca oamenii care văd reclama voastră să reacționeze pozitiv decât dacă le-ați băga pe gât saltele și tigăi-minune. Nu vă fie rușine să vorbiți despre voi!
2. Valorificați acest conținut în cele mai potrivite moduri
Dacă vă spun că Habitat for Humanity a construit două case, s-ar putea să ziceți „mda, cool”. Dacă vi le arăt în imagini, e mult mai bine: oferă credibilitate poveștii, se poate vedea că acele construcții chiar există undeva în lumea reală. Iar dacă avem un interviu cu familia care s-a mutat acolo, cu părinții care spun cum copilul nu mai face crize de astm, pentru că acum are o casă decentă, intrăm pe teritoriul emoțiilor.
Instrumentele sunt multe: infograficele comunică credibilitate și ideea de muncă eficientă; materialele video și imaginile au puterea de a transmite emoții, dar în același timp dovedesc ceea ce faceți; blogul ținut de o echipă de voluntari pe durata unui proiect generează empatie și implicare.
Mulți se tem de foto/video, pentru că rezultatele trebuie să arate cât mai bine. Vă asigur că există profesioniști în imagine și sunet dispuși să vă ajute, punctual, cu o filmare urmată de montaj sau o ședință foto cu prelucrare ulterioară de imagini, dacă le arătați importanța ajutorului pe care vi-l oferă. Iar dacă la ei vi se pare greu să ajungeți, sunt mulți studenți talentați în căutare de lucrări pentru portofoliu!
Căutați întotdeauna atât mesajul, cât și forma multimedia în care îl îmbrăcați.
3. Respectați dreptul la viață privată și demnitatea beneficiarilor
Cele de la punctele 1 & 2 fiind spuse, înțelegeți că dacă lucrați cu oameni trebuie să respectați demnitatea celor pe care îi ajutați. Nu îi puneți în postura celor care stau cu mâna întinsă la colțul unei străzi virtuale. Nu uitați că, dacă aveți succes, viața acelor oameni va fi mult mai bună. Peste câțiva ani, nu vor aprecia să regăsească online poze care îi pun în posturi neplăcute, iar conținutul dispare foarte greu din online.
La acest capitol, unele organizații se supun rigorilor legii (spre exemplu, privind publicarea pozelor unor copii), altele au reguli interne cu privire la ceea ce se poate difuza (numele, imaginile, acordurile necesare pentru publicare). Dacă nu aveți o asemenea politică, faceți-vă timp pentru a o crea. În primul rând, o asemenea discuție internă va clarifica valorile voastre și strategia generală de comunicare.
Dacă lucrați pentru a salva caii din Letea sau câinii maidanezi, ați scăpat. Dar, indiferent de situație: nu cădeți în capcana conținutului extrem de șocant și revoltător! Am văzut, din păcate, pe Facebook, poze cu copii intubați pe masa de spital, cu pacienți în cursul operației. Vă asigur că din cei care dau share la așa ceva, nici unul nu va dona un leu pentru voi.
[info_box]În septembrie 2011, am vorbit cu câțiva copii îndrăgostiți de jurnalism despre presă, într-un program World Vision. A durat două săptămâni să pot publica o poză pentru că era nevoie de acordul părinților. Mi se pare normal![/info_box]
4. Vorbiți despre soluții, nu doar arătați probleme
Da, caii din Letea au fost într-o situație dramatică. Zeci de delfini au fost găsiți morți în Deltă. Milioane de români au WC în curte. Mii de copii se îmbolnăvesc pentru că trăiesc în condiții mizere. Dar rolul unui ONG este să rezolve probleme în zone în care statul nu are capacitatea să o facă.
Prin urmare, vorbiți în social media despre soluții, pentru că asta e de fapt munca voastră. Spuneți ce ați făcut deja pentru a rezolva acele probleme, nu fiți doar o voce plângăcioasă.
Ideea se bazează pe fapte; același studiu citat mai sus spune:
[lists style=”style_ul_2″]
tristețea este emoția care provoacă cele mai puține reacții, iar conținutul în cauză nu e dat mai departe (nu confundați cu revolta). Chiar dacă vreți să mobilizați oamenii pentru o cauză nouă, oferiți și o potențială soluție, invitându-i și pe alții să vină cu idei. Nu uitați că vreți să provocați indignare, nu tristețe, dacă vreți ca audiența să reacționeze. Tristețea e inamicul mobilizării;
conținutul pozitiv e mai bun decât cel negativ (se răspândește mai ușor la nivelul maselor). Nu sunteți tabloid și nici știrile de la ora 5, deci nu luați ca aplicabilă pentru voi regula din presă („bad news is good news”)
[/lists]
5. Cereți implicare pe proiecte specifice, nu doar general
Cei care empatizează maxim cu cauza voastră vor veni, poate, să întrebe „cum pot ajuta?”. Dar nu lăsați 90% din publicul vostru să se întrebe dacă ar putea face ceva. Dați-le informațiile relevante și continuați cu un „call-to-action” foarte clar și specific: donează pentru acțiunea X; implică-te ca voluntar pentru proiectul Y.
E aceeași regulă ca atunci când mergeți să cereți o sponsorizare în lumea reală: nu spuneți „vrem bani să lucrăm, că facem lucruri bune”. Arătați clar unde merg banii și luați-vă angajamentul unei raportări corecte și transparente. Cereți întotdeauna ajutor specific: ne trebuie un mediaplan / o ședință foto / cineva care să ne scrie trei texte.
În 2013, Habitat vrea să construiască patru locuințe pentru familii cu venituri mici. E nevoie de implicarea ta pentru ca tot mai mulți oameni din Cluj să aibă locuințe decente:
[button link=”http://habitatcluj.ro/ro/implica-te/doneaza.html” variation=”red large”]Donează online pentru Habitat![/button]
(puteți da click, că nu vă ies bani din cont cu butonul de mai sus)
6. Faceți diferența dintre „implicar„e și „like / share / click”
Social media este locul în care cauzele se transmit foarte ușor și unde oamenii se implică în promovarea lor. Atenție la formulare: nu e ușor să iei oameni de pe Facebook și să-i convingi să doneze pentru tine sau să vină la sediu pentru a voluntaria – și implicare adevărată asta înseamnă.
Întrebați-vă mereu la ce vă folosesc cei 1.000 de fani care dau „like” și câți dintre ei sunt potențiali voluntari, donatori sau voluntari. Este o strategie foarte bună să creezi o comunitate în jurul organizației tale, e excelent dacă ei sunt la curent cu activitățile tale, dar e cu totul altceva dacă măcar 20% vor redirecționa către tine contribuția de 2% din impozitul pe venit.
În afaceri, am vorbi de lead generation. Pentru ONG-uri, vă propun să îi luați treptat, parcurgeți cu ei procesul de la străini la fani, la susținători online și la susținători offline. Unii pași vin natural (oamenii se vor simți atrași în mod firesc de misiunea voastră), pentru alții va trebui să gândiți instrumentele și mesajele potrivite (misiunea voastră trebuie să devină pentru ei destul de importantă ca să se implice).
7. Obțineți sponsorizări pentru conținut, nu pentru Facebook
Nu cereți bani ca să vă faceți reclamă pe Facebook. În schimb, puteți cere unei firme de software să vă realizeze gratuit o aplicație pentru Facebook, care să ajute la promovarea paginii voastre într-un mod inedit (ajutor specific).
Atunci când folosiți Facebook ads, faceți-o punctual, targetat și măsurat. Ăsta ar fi un sfat valabil pentru toată lumea, dar bugetele ONG-urilor mici și medii sunt de obicei și mai restrânse. Folosiți reclamele în principal pentru campanii punctuale (recrutare, stimularea donațiilor etc.) și cât mai puțin pentru a vă crește pagina de Facebook. Altfel, veți da bani către Facebook ca să ducă oamenii de pe Facebook pe Facebook (din newsfeedul lor către pagina voastră de pe serverul lor).
Măsurați întotdeauna impactul investiției în Facebook ads și urmăriți dacă acei bani s-au întors în organizație, fie ca donații fie ca valori de altă natură. Nu uitați că un ziar va publica gratuit macheta voastră printr-un parteneriat media, dar Facebook nu oferă gratuit ads oricât de importantă ar fi misiunea voastră.
Lista este deschisă și sunt convins că poate fi completată. Sper să aveți recomandări, să mă corectați și să mă ajutați să o completăm: e spre binele celor care fac bine altora.
Cea mai mare măsură a eșecului unui stat este faptul că împiedică dezvoltarea propriilor cetățeni. Că își sabotează singur companiile și organizațiile non-profit care, într-o lume normală, ar fi fundamentul unei creșteri sănătoase.
Statul român, pe scurt, e o maimuță dotată cu fierăstrău, care taie cu entuziasm fix craca pe care șade.
Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie (binescunoscuta FRCCF) se gândește să își închidă porțile. A luat parte la un program european, banii de la stat au venit cu mare întârziere, deci mai totul s-a întâmplat pe banii fundaţiei. Statul, în loc să-şi ceară scuze, le cere acuma vreo 10 bibliorafturi de documente, pentru ca fundaţia (tot fundaţia, care a lucrat!) să-şi dovedească buna credinţă.
Povestea, cu absurdul ei, e foarte bine spusă de Ora de Cluj.
Asociaţia Hans Spalinger din Cluj se ocupă de educaţia, sănătatea şi, mai pe scurt, fericirea unor copii cu handicap mintal sever asociat. „Asociat” înseamnă că, pe lângă autism sau sindrom Down, copiii ăştia mai au şi alte probleme. Asociația avea un sediu oferit de Primărie. O direcție din Primărie le-a spus că li se atribuie spațiul, pentru că nu e revendicat. La câteva zile distanță, altă direcție din Primărie i-a anunțat că trebuie să plece, pentru că spațiul cel nerevendicat a fost retrocedat.
Acum, oamenii care îi ajută pe copiii pe care nimeni altcineva nu i-a ajutat înainte se luptă să plătească o chirie imensă, pentru a oferi condiții decente copiilor.
Habitat for Humanity Cluj construiește case pentru familii sărace. Voluntari din toată lumea vin la Cluj pentru a ridica aici locuințe decente, simple și accesibile ca preț. Ca urmare a acestei activități, Habitat ajunge (surprinzător, nu?) să dețină case. Până când casele sunt transferate familiilor, trebuie îndeplinite o mulţime de proceduri: parcelare, întăbulare, contracte semnate pe fiecare pagină, avize, alte avize, certificate, iar cadastru şi tot aşa.
Sunt luni şi ani de eforturi, timp în care Habitat e nevoit să rămână proprietar pe case datorită întârzierilor birocratice. Legea spune că proprietarii plătesc impozite. Iar suma pe care Habitat o are acum de plătit e mai mare decât costul a două locuinţe. Asta dincolo de faptul că a plăti o asemenea sumă deodată înseamnă a trage obloanele şi a pleca acasă!
Să mai continuăm lista asta? Mai are rost să ne luptăm cu statul, care nu e altceva decât o serie de oameni şi mecanisme puse acolo să ne ajute şi să ne servească?
Vine un moment in viata fiecarei organizatii cand acel word-of-mouth nu mai e suficient, mai ales pentru ca si intre ONGuri exista concurenta, a spus Bogdan Branzas in deschiderea conferintei „Cum comunica ONGurile?”.
Evenimentul IAA-Young Professionals incearca sa ofere o voce organizatiilor non-profit. Am fost in sala si, pana m-a tinut bateria la telefon, am notat cu liniuta si fara diacritice cateva idei. Am notat câteva din ideile care mi-au reținut atenția de la speakerii BB – Bogdan Branzas și IH – Ioan Hossu / FSPAC. Cu italice comentarii adăugate ulterior.
* Tot despre bani si finantari vorbim: daca ii vreti, trebuie sa va comunicati / BB
* „What gets measured gets done” – ONGurile comunica haotic si in general atunci cand au de rezolvat probleme relativ urgente; nu exista de regula un plan / BB –
Adaug aici câteva detalii: stabiliți niște indicatori și în munca de comunicare, încercați să stabiliți un calendar, astfel încât organizația voastră să aibă o prezență constantă în fața publicului (presă + social media), nu doar din an în paști.
* Intai planul de business, apoi pagina de Facebook. Ordinea: viziunea, adeziunea si apoi comunicarea / IH
O idee foarte bună: nu începeți să comunicați entuziast doar pentru că puteți sau aveți cum, asigurați-vă că vă știți foarte bine viziunea, că aveți o echipă bună în jurul vostru și abia apoi mergeți spre public. Comunicarea va fi însă „momentul zero” al organizației voastre.
* Comunicarea unui ONG e complexa: potentiali donatori, voluntarii nostri, autoritatile statului, potentiali beneficiari – si de la toti vrem lucruri diferite / BB
Esențial: e mai ușor să vinzi iaurt sau bere decât să comunici pentru un ONG. Avem multe mesaje de trimis către oameni mult mai diferiți.
* A comunica eficient in sectorul ONG nu inseamna sa creezi notorietate, ci sa contribui la rezultate concrete, care pot fi comunicate mai departe. Poti porni trenduri si dezbateri, sa faci ca altii sa discute cauza ta
* Daca faci rost de o „voce autorizata” pe misiunea ta, tine-l in puf, e foarte credibil. Cauta expertul care sa nu fie angajatul tau, dar sa explice de ce munca ta e esentiala /BB
Ştiţi ce am apreciat cel mai tare la protestele de anul ăsta? Că oamenii ieşiţi în stradă – la noi şi-n lume – au început să ceară guvernelor să fie mai responsabile cu banii publici şi dea dovadă de transparenţă; simplu spus, să lucreze pentru noi şi să ne arate clar unde merg banii.
De fapt, noi am cerut statului să facă exact ceea ce organizaţiile non-profit fac în mod tradiţional. Ca şi statul, ele au ca scop să facă viaţa oamenilor mai bună, fără profit personal. Dar ONG-urile serioase sunt transparente şi responsabile.
De peste 10 ani sunt voluntar al unui asemenea ONG – Habitat for Humanity, o asociaţie non-profit care construieşte şi renovează locuinţe pentru familii cu venituri mici. Sistemul îmi place la nebunie: asociaţia construieşte case pentru familii care altfel nu ar avea niciodată şansa la o locuinţă şi care, în cadrul programului, voluntariază şi ajută la rândul lor alte familii.
În curând, Habitat va publica raportul anual pentru 2011. Un asemenea document este chiar semnul transparenţei noastre depline şi detaliază activităţile din anul trecut, dar şi modul în care am cheltuit fondurile care ne-au fost încredinţate.
Când a trebuit să scriu câteva cuvinte în deschiderea raportului, ca preşedinte al Habitat for Humanity Cluj, primul meu gând a fost la toţi acei oameni care au ieşit în stradă şi au cerut statului să fie mai mult ca un ONG. În avanpremiera raportului, public aici acele cuvinte. Nu uitaţi de ele în curând, când tot mai multe organizaţii vor începe să vă ceară să le oferiţi lor 2% din impozit, în loc să îl viraţi la stat.
[box]
Misiunea Habitat for Humanity, aceea de a oferi fiecărui om o locuință decentă, mi-a fost reamintită de fiecare dată când am văzut câte o știre despre protestele care au marcat începutul anului 2012, din România și din lume. Oamenii au cerut guvernelor o administrare mai responsabilă și corectă a fondurilor existente și soluții pentru a ieși din criză; au cerut dreptul la o viață mai bună. Acele cerințe sunt, de fapt, lucrurile pe care o organizație responsabilă le oferă implicit colaboratorilor ei, iar raportul anual 2011 este modul nostru de a vă arăta deschis modul în care am investit încrederea dumneavoastră.
Și în 2012, viața mai bună este promisiunea pe care Habitat for Humanity o transformă în realitate pentru fiecare familie-partener. Această transformare nu vine însă de la sine. Într-o perioadă în care costul terenurilor la Cluj se menține foarte ridicat, iar companiile se confruntă la rândul lor cu recesiunea, misiunea Habitat de a aduce cât mai mulți oameni într-o locuință decentă pare mai dificilă ca niciodată.
De aceea, acum mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijinul tuturor celor care cred că o viață bună începe acasă. Comunitatea din Cluj are resursele necesare pentru a îmbunătăți nivelul de trai al membrilor săi; iar Habitat for Humanity are oamenii, programele și cunoștințele necesare. Orice investiție în această direcție se întoarce înzecit. Condițiile bune de locuit înseamnă sănătate pentru familie, note mai bune pentru copii și șansa la un serviciu mai bun pentru părinți.
Să văd în mod direct aceste transformări este ceea ce m-a convins să rămân alături de Habitat în ultimii zece ani. Este un cadou pe care sper să vi-l oferiți și dumneavoastră în 2012.
Nu dau bani cerşetorilor pe stradă. M-au înduioşat, pe vremuri, bunicile cu ochi lăcrămoşi care se prefăceau că vând seminţe, cumpăram umeraşe de la ambulanţi şi ghiocei doar de la bătrânele, nu din florării, dar m-am potolit. Acum, le văd ca afaceri în care tranzacţia se face cu o singură monedă: împăcarea conştiinţei celui care „ajută”.
Regula se păstrează online. De când stau mult pe Facebook, am descoperit şi acolo aceleaşi mecanisme. Primesc zilnic zeci de invitaţii să salvez copiii din Haiti. Să ajut la reconstrucţia din Chile. Să fac imagine României. Ştiţi cum funcţionează? Dai nişte clickuri şi apoi îţi inviţi toţi prietenii să facă acelaşi lucru.
Copiii din Chile şi Haiti rămân la fel de flămânzi, pentru că nu le dă nimeni de mâncare clickuri pe Facebook. În acelaşi timp, mii de „internauţi” se mândresc, în sinea lor, cu faptul că au ajutat! De fapt, n-au făcut decât să-şi liniştească conştiinţa. Impulsul de a ajuta e de bună credinţă, e unul din motivele pentru care cred că oamenii sunt în esenţă buni, dar se pierde pe programe sau în direcţii complet inutile sau irelevante.
Dacă vreţi să ajutaţi cu adevărat, regula e simplă: nu alegeţi calea cea mai uşoară (don’t take the easy way out, francofonilor!). Există structuri, organizaţii, care ajută în mod real. Sper ca în perioada următoare să vă prezint câteva dintre ele şi aici, pe blog. Un voluntar al Habitat for Humanity International care a venit şi la Cluj, Mike Meaney, e acum şeful echipei de reconstrucţie din Haiti. Habitat are nevoie de toate donaţiile posibile pentru a clădi acolo case simple. Se poate dona online. Aceste clickuri costă mai mult decât cele de pe Facebook, dar schimbă ceva!
În 13 martie, la Cluj, Teodora Enache va concerta în sprijinul Fundaţiei de Caritate Herald. Cei 35 de lei pe care îi daţi pe bilet vor merge spre mamele din Cluj care îşi cresc singure copiii.
Prin urmare, consideraţi-mă fără suflet, dar în continuare nu voi sprijini prea multe cauze pe Facebook, nu voi deveni fanul mişcărilor de „raising awareness” şi atât, nu voi da click pe tot felul de linkuri care nu schimbă lumea. Dar pe cei care vor să ridice case pentru familii muncitoare, dar sărace, îi aştept şi anul ăsta pe şantierul Habitat.
un articol greu de scris, dar cu mulţumiri pentru Camelia în final, plus un îndrumar despre cum se pot fura subiecte din Cotidianul
Richard Quest este primul nume care îmi vine în minte când mă gândesc la CNN; e primul pe care l-am reţinut, acum mulţi ani, dintre toate figurile postului şi, cu siguranţă, o mare figură.
Este şi unul dintre jurnaliştii pe care îmi ziceam de mult că mi-ar fi plăcut să-i întâlnesc (şi să le fur slujba). În fond, rar vezi un om care merge mai des cu avionul decât Emil Boc! Aşa că finalul săptămânii trecute a fost, din acest punct de vedere, perfect, după ce Richard Quest a venit pe şantierul Habitat pentru Umanitate Cluj şi a pus mâna pe ciocan. Sau aproape perfect, că nu lucrez (încă!) la CNN.
Nu am povestit până acum despre această întâlnire, aşteptând să apară articolul în ZIARUL Clujeanului. Aşadar:
