Pentru cei care ne încurajează să muncim mai puțin

Prea multa muncaMi se umple zilnic Facebook-ul de articole care îmi spun să lucrez mai puțin. Știți povestea emoționantă cu „gândurile oamenilor aflați pe patul de moarte?” Dacă nu ați citit-o încă, nu-i bai, o să se viralizeze iar în două-trei zile, cu lait-motivul „regret că am stat mult la serviciu și prea puțin cu cei dragi”.

Azi am mai dat peste două mostre. Una e publicată pe LinkedIn, rețea de profesioniști muncitori, și spune că bărbații regretă că au muncit pentru mărirea aia de salariu, în loc să-și ajusteze stilul de viață. Alt articol spune că programul de 40 de ore de muncă este o conspirație corporatistă care ne face să cheltuim mai mult, ca să „prețuim” puținul timp liber.

No, țineți-vă de caii voștri!

Nu sunt deloc un fan al programului fix de 8 ore pe zi, cu prelungiri la 12. Mă enervează să fac echilibristică pentru a ajunge la bancă sau a fi acasă când vine Electrica să-mi schimbe contorul. Sper să nu ajung niciodată ca o „prietenă” de pe Facebook (poveste adevărată!) care a pus o poză cu o prăjitură și textul „mulțumesc șefa că m-ai lăsat să merg la dentist!”. Ok, e complicat să le îmbini. Nu imposibil.

Fiindcă întrebarea mea este: dacă nu lucrăm, noi cum mama naibii mai creștem?

Tot ce știu să fac azi, știu fiindcă lucrez din clasa a XII-a. Atunci am pus prima dată piciorul într-o redacție și, după un an, am luat primul salariu. Între muncă și stat în hamac în grădină, prefer ultima variantă, dar asta m-ar fi ajutat doar să am vreo 100 de kilograme în plus, din care zero neuroni.

Dacă nu muncești, și nu muncești până la capăt – adică locul în care simți tu că ți-ai făcut treaba bine -, cum evoluezi, ca om? Experiența de muncă m-a învățat nu doar să scriu mai bine, ci și să fiu mai calm în situații de criză, să fiu mai bun la matematică și să țin un buget, să fiu înțelegător cu personalitățile „explozive”, să învăț să fac față unor critici meritate sau complet pe lângă subiect. Am învățat să organizez evenimente ca PR, nu doar să scriu comunicate, am învățat o mică parte din a construi case, ca voluntar.

Nu la școală, nu la facultate! Prin muncă. Contactul cu alți oameni decât prietenii cu care ieși la bere, nevoia de a lucra cu și pentru oameni care nu ți-s probabil cei mai buni prieteni.

Dacă muncești atât de mult încât îți ignori familia, uită-te întâi la ce faci când ajungi acasă. Dacă ești tot pe mailuri, ia o pauză și joacă-te cu copii, iubește-ți prietena sau soția. Sau pe amândouă. Dacă petreci ore întregi la televizor, nu mai da vina pe serviciu – privitul la un ecran nu e „timp de familie”. Folosește 5 minute din pauza de masă ca să cumperi flori sau să planifici o surpriză.

 

Cu bani sau fără bani, indiferent de salariu, munca e singura chestie pe care un adult o folosește ca să evolueze. Nu te defini prin funcție, ca să cazi în depresii când ieși la pensie, ci prin ceea ce ai învățat muncind. Fiindcă noi toți – patroni, angajați, PFA sau neautorizați – muncim pentru noi înșine. Nu pentru șefi, nu pentru clienți.

Lucrezi pentru tine atunci când iei ceva ce îți folosește din fiecare experiență profesională și devii un om mai bun.

Eu nu am descoperit încă o metodă de a fi mai bun fără muncă. Știe cineva?!

Atunci când visez că zbor

Atunci când micuța pasăre colibri zboară, bate din aripi de aproape 100 de ori pe secundă, suportă forțe de 9G în întoarcerile bruște și parcurge 383 de lungimi ale corpului ei într-o secundă. Prin comparație, oamenii fac 2-3 pași pe secundă, piloții militari leșină la 9G, iar naveta spațială NASA atinge 207 lungimi de fuselaj pe secundă.

Atunci când oamenii visează că zboară, se întâmplă ceva și mai ciudat: nu depun niciun efort. Senzația de zbor din vis este una de libertate absolută, de anulare a gravitației, și nu de învingere a ei prin efortul depus de mușchi.

Zborul oamenilor înseamnă visul libertății depline.

Știți ce trebuie să facem pentru a ne transforma visele în realitate? Să ne trezim și să ne apucăm de muncă pentru acele vise. Oricât ne-ar plăcea concediile care nu se mai opresc, oricât de mult iubim zilele de vineri, ori cu cât de multă plăcere voluntariem, sunt zilele de luni, sunt revenirile din concediu, sunt orele de muncă cele care ne transformă visele în realitate.

Am revenit să dau din aripi. Am de îndeplinit niște vise!

Dedicaţie de Ziua Muncii

mircea_geoana_1Raluca Stroescu este o tânără care a murit cu dosarele de la serviciu în braţe, iar colegii ei spun că a murit din simplă epuizare, constantă, produsă de un program de muncă dublu faţă de cel normal, de ani încoace. Ieri, dl Geoană i-a făcut un cadou Ralucăi, spunând că îi dedică ziua de 1 mai. Cum a sărbătorit preşedintele PSD ziua asta a muncii? Chemând românii la un miting cu mici şi bere plin de mesaje electorale. Asta a primit Raluca Stroescu ca dedicaţie de la PSD. Mici, bere şi promisiuni.

Continuă să citești Dedicaţie de Ziua Muncii

Lui Walter Ghidibaca i-a dispărut oboseala în exclusivitate

Când Walter Ghidibaca s-a întors în România după opt luni de arest în Rusia, am spus că gestul lui de a refuza iniţial contactul cu mass-media şi a amâna conferinţa de presă este, pe undeva, firesc. Oboseala şi starea de tensiune acumulate pot fi înţelese şi e omeneşte să ne închipuim că omul avea alte priorităţi decât a vorbi cu ziariştii, chiar dacă şi el face parte, într-un fel, din breaslă.


M-am înşelat.

Continuă să citești Lui Walter Ghidibaca i-a dispărut oboseala în exclusivitate

S-a întors Ghidibaca, episodul 2: dar a plecat

Tocmai am terminat de vorbit cu nişte oameni foarte, foarte supăraţi, veniţi de pe teren. Motivul? Jurnalistul independent Walter Ghidibaca nu a mai apărut la conferinţa de presă promisă pentru astăzi, la ora 17. Colegul meu Remus spune că explicaţia oficială, dată de mama jurnalistului, este că acesta s-ar simţi rău şi ar fi obosit, de înţeles, într-un fel, după opt luni într-o colonie de muncă rusă. Unde, culmea ironiei, Ghidibaca nu a lucrat, pentru că nu avea drept de muncă în Rusia şi nu îl puteau "folosi" legal…


Păcat însă că jurnaliştii trebuie să alerge după un coleg de-al lor, pentru informaţii. Aseară, asta s-a întâmplat la propriu, pentru că a fost o cursă prin oraş, de citit în postul vechi:

Continuă să citești S-a întors Ghidibaca, episodul 2: dar a plecat