Noul site Monitorul de Cluj

Monitorul de Cluj are de azi un nou site, mult mai bun decât cel vechi şi la care mai e mult de lucru.

E ciudat că nu există un titlu mare pe primul ecran, ci sunt multe titluri de nivel egal, dar îmi place foarte mult că pot naviga printre ele cu rotiţa de la mouse. Ceva mai jos, am descoperit cu surprindere ştirile împărţite şi pe categorii. Categoria MULTIMEDIA, din dreapta sus, nu are deocamdată conţinut pe măsura importanţei, mai ales că toate explicaţiile care apar pe prima pagină sunt „foto”.

Noul site monitorulcj.ro are în spate Joomla, acelaşi CMS pe care îl folosesc şi eu pe aronet.ro (deocamdată!), cu toate probleme aferente şi evidente în sursa paginii. Ziarul are enorm de recuperat la capitolul ştiri online şi  rămâne de văzut dacă vor să se lupte cu adevărat cu portalurile de ştiri sau site-ul va rămâne doar o prezenţă a ediţiei tipărite. E drept, una mult mai bună decât cea de până acum.

Soluţia finală. Clujeanul, Monitorul, Cotidianul

Nu ştiu, în aceste momente, ce se va întâmpla cu colegii mei de breaslă de la Monitorul de Cluj, una dintre cele mai faine şi închegate echipe din presa clujeană, după anunţul venit joi, că EMI se retrage. Iar EMI asigura finanţarea. Nu ştiu ce se va întâmpla cu corespondenţii Cotidianul din teritoriu, într-o zi în care a mai murit un vis, iar ziarul meu preferat a căzut victimă aceloraşi false raţiuni economice care par să domine presa.

Ştiu că niciunul din cele două ziare nu mai era conectat aşa cum trebuie la cititorii lui, aşa cum probabil şi Clujeanul începuse să fie. În toate cazurile însă, ceea ce se aplică nu sunt soluţii. Decât dacă folosim acea expresie-oroare din istorie, „soluţia finală”.

Când am început acest blog, mai făceam haz de prostiile publicate de presă – cu credinţa că toţi greşim, iar cititorii au voie să descopere poveşti de culise, să înţeleagă care ne sunt slăbiciunile, ce putem face şi ce nu e cu putinţă. Ştiind tot timpul că putem fi mai buni, că putem învăţa unii de la alţii, că onestitatea deplină cu cititorii tăi e singura cale.

Nu am mai făcut asta de mult timp, nu pentru că ziarele n-ar mai publica chiftele sau pentru că mogulii locali ar fi învăţat să dea linkuri, ci pentru că ceea ce se întâmplă acum în presă e deja la alt nivel. Se cheamă supravieţuire şi toată lumea e în aceeaşi oală. Cu vorbele unei colege: unii au murit, iar alţii sunt ţinuţi la aparate. Nu îi învidiez.

monitorulpdl.ro

Ora 1 noaptea. S-au stins luminile la cinema, chef de chefuri n-am. În holul blocului, întuneric. Verific cutia poştală absolut din obişnuinţă – fac asta indiferent de oră, chiar dacă revin acasă a treia oară pe ziua respectivă. Înăuntru, disting prin întuneric sigla Monitorului de Cluj. Se distribuie gratuit? Îl deschid. Sunt două foi: „ediţie specială în cadrul campaniei de responsabilitate socială pentru stimularea prezenţei la vot„. What?!

Tot ce trebuie să ştii despre izolarea termică. Reclamă Rareş Niculescu. România votează în 7 iunie. 4 şcoli şi spitalul Clujana, reabilitate din fonduri UE, cu poză Apostu. Ştiri despre Consiliul Judeţean, Băsescu, vacanţe ieftine pentru tineri, Cristian Mungiu, programul Rabla, programul Prima Casă cu Boc în titlu.

Pe ultima pagină, advertorial: „De ce PD-L”? Chiar aşa. De ce aş vota un partid care îşi bate joc de presă?

Am ajuns cu ziarul în casă, mai trist decât la ieşirea din sala de cinema. Ce să mai scrii de asta? Ce să mai zici când, iară şi iară, jurnaliştii acceptă ca ziarele lor să moară cu spiritul ca să existe fizic? De fapt, care jurnalişti? Tot suplimentul e semnat de Mihai Popovici şi Lavinia Popa, oameni care nu apar în caseta de redacţie.

Noapte bună, Cluj. Mâine o luăm de la capăt.

Monitorul – chiar de Cluj

Uitaţi-vă cu atenţie, astăzi, la Monitorul de Cluj, pentru că (teoretic) ar trebui să aveţi în mână primul număr care se tipăreşte din nou la Cluj şi nu la Braşov. Nu ştiu ce va însemna asta pentru tipar, la ora la care scriu, dar va fi un plus pentru ei la capitolul "închiderea ediţiei", care se va întâmpla mult mai spre dimineaţă, cam aşa cum făcea Ziarul Clujeanului pe vremea când 1) exista 2) eu nu lucram acolo.


Tot despre Monitorul se spune că pregătesc noutăţi şi pe partea de online, unde ar vrea să se implice mai serios în partea de "în timp real". Sper din suflet că pe altă platformă decât cea de acuma.

Să devină mai "vorbăreţ" ziarul care stă de vorbă cu oamenii? Îmi amintesc cât de tare mi-a plăcut Monitorul chiar la lansare, în prima zi, când s-a distribuit gratuit. Sper să repete surpriza şi cu noul site.


Nu sunt singurii, pentru că există şi publicaţii gratuite care vor să facă schimbări la capitolul internet.

 

Actualizare:  nu ştiu dacă vorbeşte patriotismul local în mine sau nu, nici măcar n-am confirmarea faptului că Monitorul a început să fie tipărit la Cluj, dar parcă tiparul pare mai bun şi hârtia mai albă…

Cum scăpăm de răspundere

Stârnit de întrebările referitoare la răspunderea juridică a ziariştilor şi a ziarelor, în cazul în care publică prostii, am dat o raită prin paginile publicaţiilor tipărite, ca să văd cine ce spune despre subiectul "nu ne daţi ziarul în judecată, autorul e de vină, noi nu ştim nimic". Discuţia a pornit în postul ăsta, dar am primit după întrebări legate de "disclaimer"-ele de care vorbesc.


Prin urmare, iată-le: campioană e detaşat ZIUA, în timp ce alte trei publicaţii insistă şi ele că doar autorul răspunde pentru un articol şi citează (greşit) Codul Penal. Asta e ce am apucat să găsesc azi, voi completa şi cu restul ziarelor. Dacă aveţi şi voi exemple la îndemână, daţi un email sau comentariu cu ele!

 

ZIUA, ediţia naţională:  NU NE MAI TÂRÂŢI PRIN TRIBUNALE! – Editura noastră, directorul general al acesteia şi redactorul şef al ziarului ZIUA nu răspund nici civil, nici penal pentru articolele apărute în ediţiile locale ale ziarului (care funcţionează în regim de franciză) şi nici pentru cele publicate în ediţia naţională, dacă sunt semnate de ediţiile locale. Pentru toate celelalte procese precizăm că singurii răspunzători de conţinutul articolelor sunt semnatarii acestora.

 

Adevărul de Cluj, Monitorul de Cluj, Evenimentul Zilei: Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

 

Cluj Expres, România Liberă, Ziarul Financiar, Business Standard – nu au / nu am găsit.

 

Jurnalul Naţional are doar o precizare: Opiniile exprimate în articolele publicate aparţin în exclusivitate autorilor. Deci fără referiri la răspunderea juridică.


Dacă aveţi completări, le aştept, mai ales de prin publicaţii locale.

Cum să scapi gratis de închisoare

petrecosteDomnul fost primar din Jucu, ăla care a luat mită pentru că a avut o cădere psihică şi nu a găsit alte antidepresive mai puţin penale, a fost eliberat din închisoare în Monitorul de Cluj şi a rămas deocamdată după gratii în Clujeanul. N-am citit încă despre caz în restul ziarelor, să vedem că poate a evadat, a fost condamnat sau, mai ştii, a învăţat să croşeteze.


Asta pentru că Tribunalul a decis să-l elibereze, dar procurorii s-au opus şi rămâne de văzut dacă recursul lor suspendă eliberarea au ba.


Cum îl cheamă? Petru Coste sau Petre Coste, în funcţie de ce vă place să citiţi.

Ics şi zero printre ziare

x-o
Până apuc şi eu să scanez ziarul,
Citiţi cu mare atenţie Făclia de astăzi, ultima pagină. Vom reveni cu informaţii de la faţa locului, vorba ştiriştilor rămaşi fără prompter. Ca să vedeţi că s-a introdus rubrica "XXX" într-un ziar cunoscut pentru audienţa lui, hm, adultă şi foarte adultă.


Până atunci, să facem aerobic cu Dorinel Munteanu. În calitate de cititor neprofesionist de presă sportivă, am o problemă cu deschiderea din Gazeta Sporturilor… "neamţul" e pe locul 6 la selecţii în echipa naţională conform Gazetei şi creşte brusc în clasamentul ProSport, unde ajunge pe locul 4. Motivul: jucătorii cu acelaşi număr de selecţii se numără diferit, iar alt neamţ, Mathäus, are 152 de selecţii în Gazeta şi 150 în ProSport.

 

Continuă să citești Ics şi zero printre ziare

Prea mult Băse, prea puţină şcoală

RELATIV NOU! Experţii ne răspunde! Citiţi comentariile dnei. Petruţa Covaci,
"cenzor regional" la Europlan, la articolul în care scriam despre cum a reflectat presa acest caz.

Nu mai trebe, dom'le, nici un raport despre starea educaţiei! Tragem concluziile şi singuri, de pe Realitatea TV:

Privind titrarea

Hai, că era dimineaţă, se întâmplă

Continuă să citești Prea mult Băse, prea puţină şcoală

Ce mai preluăm din CLUJEANUL

Vă ofer o listă de articole apărute în presă în ultima vreme, împreună cu data apariţiei, fără alte comentarii. Doar o precizare:n-am nimic împotriva ideii de a scrie despre subiecte de care au scris deja alţii, dacă o faci mai bine sau mai temeinic. Dacă în acest caz e mai bine sau mai temeinic, judecaţi voi. Actualizare: lupta se încinge, atenţie la reacţiile de după text!


CLUJEANUL
în 18 aprilie:
{xtypo_quote}
O firmă vinde la Cluj apartamente într-un bloc inexistent, care nu are nici măcar autorizaţie de construire * Autorităţile avertizează potenţialii clienţi că riscă să rămână şi fără bani şi fără casă{/xtypo_quote}

MONITORUL DE CLUJ în 24 mai:
{xtypo_quote}… mai multe familii de clujeni … au platit mii de euro avans pentru niste apartamente intr-un bloc de 10 etaje, de pe strada Pasteur, nr. 10, care nici macar nu are autorizatie de constructie{/xtypo_quote}

ZIUA DE CLUJ în 9 iulie:
{xtypo_quote}
Marius Leontiuc pretinde de un an şi jumătate că va construi un bloc cu 10 etaje pe strada Pasteur, fără ca blocul să aibă măcar autorizaţie de construire.{/xtypo_quote}


{jomcomment_lock}

Presa în reluare

Acum exact o săptămână, în 14 iunie, un bărbat a agresat o funcţionară de la Cartea Funciară Cluj. Eram în primele zile de Clujeanul Cotidian; imediat după incident, colegul meu Remus a scris un articol pe tema asta şi în câteva ore cititorii Clujeanului au putut afla ce s-a întâmplat.


Şapte zile mai târziu, fix azi adică, ăsta e subiect – şi nu oricum, ci deschidere! – în monitorulcj. Tot azi a apărut subiectul şi în ZIUA de Cluj, Făclia şi în România Liberă de Transilvania-Banat. De ce? Că acuma au anunţat oficial cei de la Oficiul de Cadastru ceea ce se ştia de-o săptămână, iar ziarele au stat frumos şi au aşteptat comunicatul.

Continuă să citești Presa în reluare