Nu m-am născut Dorel

Am mai scris de-a lungul vremii despre tentativele mele de a fi electrician / instalator / zidar amator, mi-am reparat singurul o mulţime de chestii prin casă, dar adevărul e că nu poţi fi niciodată un Dorel perfect dacă nu te-ai născut pentru asta. În ultimele 5 zile, având pe la mine o lungăăă procesiune de meşteri, meseriaşi, monteuri, instalatori de apă şi gaz, dătători cu părerea şi experţi în meseria altora, mi-am dat seama că a) fix de atunci am fost invizibil prin online, fără blog, ocazional pe Twitter b) aş fi strâns din nou o căruţă de poveşti cu meseriaşi, dacă simpla lor prezenţă nu mi-ar epuiza neuronul.

Pentru că, orice s-ar zice, oamenii ăştia sunt din lumea lor. M-am învăţat şi, din fericire, cam am prin casă tot felul de scule, că meseriaşul tot timpul îşi uită șurubelnița, mașina de șmirgheluit sau flexul de 14. Am putut să răspund pozitiv la întrebări de genul „daaaa’, domnu’ Aroneţ, n-aveţi cumva un teu de juma de ţol?” pentru că, la plecarea ultimei ture de meseriaşi, am refuzat să arunc „piesele de schimb” (altfel, probabilitatea ca un om normal să aibă prin casă un teu de juma de ţol e aceeaşi cu probabilitatea de a găsi la mine în dulap două gemene suedeze. Şi dulapul meu se cheamă Narnia!).

Aşa că, uite, a trecut o săptămâni de meseriaşi şi n-am poantă de final. Deşi au fost destule: să îl aud pe instalator înţelegându-se pe limba lui cu vânzătorul de 60 de ani cu plete, sosia lui Hrubaru, de la magazinul de ţevi; să aud de la un meşter că e normal ca uşa să aibă 70 de centimetri jos şi 68 sus, pentru că el a lucrat la boloboc şi de ce nu i-am spus eu că vreau ca uşa să fie la fel de mare peste tot… e ceva normal.

Dar oameni buni, îmi pare rău dacă nici în următoarea săptămână calendarul meu social nu va fi unul plin. Acum că am ajuns la etapa de finisaje, în următoarea săptămână dorm. Dacă se poate, fără vise, pentru că ultima dată am visat că Dorel – care se ocupă de faianţă – îl lovea cu peria peste cap pe Ghiţă – electricianul – în timp ce îi arăta că peria are cap vidia (nu ştiu ce-i aia), iar Lori – omul cu gazul – bea apă cu sifonul de la chiuvetă.

Noapte bună, copii!

Dilema meşterului din mine

NU pricep şi pace. Azi mi-am fixat un sistem nou de iluminat acasă, pe tavanul unei camere. La genul ăsta de muncă nu chem niciodată vreun electrician; cred că ar trebui să fim în stare să ne schimbăm o priză sau un întrerupător prin casă şi fără asistenţă de specialitate. Ce, suntem vânători sau nu mai suntem?

Operaţiunea sună simplu, în practică e mai complicat. Lămpile vechi şi cele noi foloseau două stiluri diferite de transformatoare, aşa că a fost mult de demontat, tras fire, verificat faza şi nulul, găurit pereţi în poziţii imposibile şi fixat artistic sistemul nou, încercând în acelaşi timp să nu-mi fac freza mai creaţă la 220 V.

După ce am terminat, mi-am dat seama că în toată complicaţia asta nu m-am uitat nicio clipă pe instrucţiuni. Totul a ieşit bine şi nici n-au rămas piese de schimb.

Ce nu pricep acuma: cum mama naibii nu reuşesc niciodată să montez supriza dintr-un ou Kinder fără să citesc nenorocitele de instrucţiuni?