De la Citynews la Habitat

Fostul redactor-şef al CityNews Cluj, Mădălina Mocanu, a început astăzi munca la Habitat pentru Umanitate Cluj, după o binemeritată perioadă de relaxare…

Ea este de acum coordonatorul departamentului de PR şi se va ocupa de promovarea imaginii organizaţiei care construieşte şi renovează la Cluj locuinţe pentru oamenii cu venituri reduse.

Mai multe despre motivele pentru care Mădălina a ales această schimbare veţi putea citi, fireşte, în exclusivitate – în viitorul newsletter Habitat!

Apropo, v-am spus că puteţi direcţiona 2% din impozitul pe care îl daţi oricum la stat către Habitat pentru Umanitate? În felul ăsta, ajutaţi la eliminarea locuinţelor sărăcăcioase din Cluj şi, pe deasupra, păstraţi şi banii în comunitatea locală.

A, nu v-am spus? Las’ că de-acuma vă spune Mădălina!

Mădălina Mocanu pleacă de la CityNews. Monica Neamţ, redactor-şef

CityNews Cluj îşi începe anul cu o schimbare la vârf: redactorul-şef Mădălina Mocanu a plecat, iar locul ei va fi luat de Monica Neamţ, care până acum era editor.

{xtypo_code}Motivele sunt atat de natura profesionala, cat si personala, ambele parti preferand sa nu le faca publice. {/xtypo_code}

anunţul oficial

Unde a plecat Mădălina? Deocamdată, în concediu. Pentru CityNews, este a doua schimbare a redactorului-şef, după ce prima persoană care a ocupat această funcţie din octombrie 2007, Gelu Radu, a demisionat în aprilie 2008. Tot pentru un concediu, înainte de a începe din nou lucrul.

Monica, succes, că uşor n-o să fie!

Transfer ZIUA – CityNews

CityNews câştigă de azi un nou jurnalist. Mădălina Mocanu şi-a dat demisia de la ZIUA de Cluj, iar de astăzi va începe să lucreze online, printr-o mişcare pe care o descrie drept "bruscă".


Mădălina era la ZIUA de aproape doi ani – am fost colegi puţin timp înainte să îmi dau şi eu demisia de acolo – şi se ocupa de administraţie, în special de Primărie. Asta va face şi la CityNews, unde va fi un "cityreporter" cu aceeaşi specializare.


Mult succes, Meme, în rest, s-ar putea să schimbi numele blogului tău, pentru că nu ştiu dacă mai apuci să te plictiseşti de-acuma…

Tweety dă din aripi online

Să dăm aşadar din aripi şi noi în semn de bun-venit pentru cel mai nou jurnalist clujean care s-a gândit că fără blog viaţa e tristă: Mădălina e online la http://tweetyshor.wordpress.com/, blog numit, dacă bine pricep, după o poreclă de prin liceu.


Ea zice că de plictiseală, dar după cum o văd că scrie de cu spirit, cred că e ceva mai mult de atât. Printre primele episoade, o super-poveste cu Vocea Plictisită de Centralistă Electrica pe care am avut plăcerea s-o auzim cu toţi în momente, let's say, întunecate ale existenţei noastre. Tâât, tââât, tââât…. 😀


Să citiţi cu plăcere!