George Jiglău pleacă de la City, Delia Cărbune merge la Prima…

… pe scurt, se agită iar piaţa transferurilor:

* Delia Cărbune este noul corespondent Prima TV Cluj, post care şi-a schimbat, tot zilele astea, şi cameramanul. Delia a trecut de la TVR Cluj la Realitatea, dar promisiunile de acasă nu s-au potrivit cu criza din târg. Succes la Prima!

* Mă pregăteam să anunţ că va fi redactor-şef la Mesagerul de Cluj, dar trebuie să scriu taman contrariul: editorul George Jiglău părăseşte CityNews, după foarte puţin timp petrecut acolo, respectiv din 22 iunie. George se desparte de City în cei mai amiabili termeni şi va rămâne acolo până la găsirea unui înlocuitor, după care se va ocupa de proiectele personale. Din păcate, se pare că n-au mai putut fi împăcate cu redacţia. Îi ţin pumnii Monicăi, că data trecută când s-a schimbat editorul a lucrat vreo lună singură 🙂

* UnCopilutz a scris deja de plecarea lui Eugen Olariu de la ZIUA de Cluj. Ar mai fi de notat ceea ce cred că e o premieră în presa de pe la noi, adică faptul că ZIUA nu mai are voie să folosească imaginile surprinse de Eugen, pentru că drepturile de autor aparţin firmei acestuia. Un model bun de urmat! Pe de altă parte, ZIUA caută deja înlocuitor şi o soluţie ar putea fi aducerea unui colaborator part-time.

* Iar s-au intensificat zvonurile despre colaborarea Rareş Bogdan – Liviu Alexa pentru Mesagerul de Cluj. Devine amuzant!

Dragi cititori, jurnaliştii vă salută

Mă gândesc la cititorii de ziare. Cei care vor să afle, care mai cred că merită să dai un leu pentru o publicaţie. Sunt curios ce cred ei despre jurnalişti, acum, dacă citesc presa şi blogurile. M-am întors după câteva zile de discuţii cu jurnalişti din Austria, pentru un proiect ale cărui rezultate le veţi putea citi în curând şi aici, dar cu sentimentul că revin într-un mediul de lucru toxic.

Am revenit în ţara în care la Cotidianul s-a instalat o dictatură a nimicului. Nu mai ştiu unde am citit expresia care defineşte situaţia: „Cotidianul nu mai reprezintă pe nimeni”. Cel puţin, m-a pierdut ca cititor din momentul în care nu mai găseam nimic diferit faţă de ce scanam la nivelul întregii prese aruncând un ochi pe feed-urile RSS. Partea bună a acestui dezastru e că ar putea limpezi – sau despărţi – apele.

Am revenit în oraşul în care blogurile erau ocupate de scandaluri din presă: unul pornit de la mizeriile scrise de Alexa despre Mihai Goţiu şi Mihai Hendea (adică episoadele 2 şi 3 din „ameninţarea fantomei ridicole”), al doilea – super-dezvăluirile făcute cu copy-paste de pe un forum, de către CityNews, despre scandalul enorm provocat în APPC de Tiberiu Fărcaş, pe motiv că şi-a luat salariul. Nu le-am aprofundat pe niciunele, în primul rând din cauza sentimentul că a rămas prea puţin din vară ca să mi-o petrec în faţa ecranului, dar aştept cu nerăbdare să văd pe cine mai bagă Mihai în insectar.

În timp ce suntem ocupaţi să ne înjurăm unii pe alţii (cred că e un fel de concurs de măiestrie a scrisului, aşa cum gazetarii interbelici mai practicau – cine înjură mai artistic, cine o scuipă din penel mai frumos), ziarele bune mor.

De câteva zile nu-mi ies din cap nişte cifre: Austria este o ţară cu opt milioane de locuitori, în care cel mai popular ziar are trei milioane de cititori. România are 22 de milioane de locuitori şi cam atât.

„Iară scrii de Alexa?” Plăcerea atacului la persoană

Nu asta îmi era intenţia, dar postul precedent a devenit un super-experiment amuzant (pentru mine) pe tema „cine se simte”. Şi, mai ales, „cine se simte pentru alţii”. Am scris despre incapacitatea unor oameni de afaceri de succes de a conduce ziare cu adevărat profitabile. Adică să facă presă cinstită şi să scoată bani din asta, nu să finanţeze ziarul din sumele scoase din alte „deal”-uri.

Pe parcursul zilei, a plouat cu reacţii. Ca de obicei, mare parte pe messenger, pentru că unii oameni au încă mari probleme cu a-şi asuma public opiniile, chiar şi alea pozitive. „Nu te-o sunat încă Sorin Dan?”, „Ţ, iară ai scris de Alexa?”, „Credeam că eşti prieten cu ăia de la ….”, ca să dau doar o parte din mesajele de întâmpinare pe care le-am găsit dimineaţă.

Culmea e că nu scrisesem absolut deloc cu gândul la vreunul din ei. Aveam în minte mai degrabă câteva exemple de la nivel naţional, dar textul era o constatare generală despre o piaţă pe care puţini se auto-susţin.

Pe de o parte, lipsa de reacţii asumate, iar pe de cealaltă numărul mare de „feedback”-uri venite privat pe tema unor persoane specifice mi s-au părut o demonstraţie clară a plăcerii (pe care am ajuns acum să o consider cvasi-generală) de a vorbi direct despre persoane, nu despre idei.

Poanta cu elicopterul-hotel, vândută la solduri pe CityNews

hotelicopterDe 1 aprilie, CityNews a scris că Paszkany a cumpărat Obsession, ca glumă de păcălici. Au pus botul Au luat-o de bună cei de la Sport.ro, care au dat articolul crezând că e serios. Imediat, City a publicat un articol mustind de satisfacţie, în care se distrau cum „au pişcat-o” cei de la Sport, care, vezi Doamne, nu au verificat informaţia din trei surse. Ei, cum se întoarce roata, vorba uriaşului Fărcaş!

Ia uitaţi aici ce elicopter-hotel zburător ne vinde CityNews de 8 aprilie! Cică: „Astazi va fi prezentat lumii intregi primul hotel-elicopter. Deja denumit Hotelicopter, inventia arata ca un elicopter ceva mai mare, dar ofera confortul si conditiile unui luxos hotel de cinci stele”.

Hotelicopterul de care scrie pe bune City este, mai ales, o poantă de 1 aprilie… pe care vajnicii reporteri ai Departamentului Cercetare şi Copiere de pe Internet au publicat-o astăzi ca ştire serioasă.

PSEUDO UPDATE

O ştire de ultimă oră anunţă că, după ce a citit postul ăsta, Liviu Alexa a fugit cu elicopterul!

Gelu Radu e redactor-şef City News

[ACTUALIZARE] Un alt om care a acceptat oferta City News şi va lucra acolo este Cosmin Lucaci, colegul meu de la CLUJEANUL. Interesant e că el nu se va mai ocupa exclusiv de sport, ca în CLUJEANUL, ci pe mai multe domenii. Nu e însă persoana de care scriam mai jos, aşa că negocierile continuă…


Fostul meu coleg de la CLUJEANUL şi recent demisionarul ofiţer de presă al "U" Cluj, Gelu Radu, este noul redactor-şef la City News. Informaţia a fost confirmată azi de şeful Imagistica, Liviu Alexa. Editorul portalului de ştiri va fi Iulian Haba.


Citynews.ro a început deja să lucreze la rece (oameni pe teren etc.), dar tot nu există o dată oficială de lansare, pentru că se mai poartă negocieri cu o persoană. Probabil, va fi săptămâna viitoare.

City News: vine concurenţa

citynews
În postul de ieri scriam că nu spun nimic despre un cotidian online pe punctul de a se lansa la Cluj. De azi am undă verde, deci rămânem online şi amânăm radiourile până caut printre licenţe.


Proiectul se cheamă City News şi e făcut de Imagistica. Soluţia tehnică există, sediul e (aproape) gata şi se fac ultimele angajări. Vor fi oameni care vor străbate Clujul cu multe aparate la ei (foto, laptop, filmare) pentru a transmite cât mai aproape de "în timp real". Au pregătite surprize şi la capitolul "cum atragem oameni pe site" şi o reţea de promovare suficient de puternică în spate.


Având în vedere că la CLUJEANUL Cotidian spunem "Ştiri din Cluj, imediat ce se întâmplă", iar City News are sub siglă "afli acum", se anunţă o competiţie a vitezei pe un domeniu în care clujeanul.ro nu avea competitori serioşi.


De fapt, CityNews nu e singurul proiect de acest gen, ci doar cel mai avansat; mai există pregătit, ca parte tehnică, încă un portal de ştiri regional, despre a cărui soartă nu ştiu încă multe.


Având în vedere ce investiţii se fac în online, ar fi interesante şi câteva prognoze legate de cititori. Ce trafic credeţi că pot atinge astfel de portaluri, având în vedere numărul de vizitatori pe care îl au acum, online, cotidienele locale?