Mai există scriitori vii?

fctSe spune că așa au reacționat niște copii, aflând că un grup de scriitori urma să le viziteze școala: cum, mai există scriitori vii? Pentru ei, cărțile sunt scrise de niște Eminescu și Sadoveanu, figuri cu soclu înalt, bine proptite în istorie și fără nicio legătură cu actualitatea.

Festivalul de Carte Transilvania, care a început ieri la Cluj și durează până duminică, nu se numește așa întâmplător: vrea să așeze cartea în centrul unei sărbători. Întâlniri cu autorii, lansări de carte la care autorii chiar apucă să citească din propriile opere, concerte de rock simfonic, jazz, muzică tradițională, proiecții video, spectacole de poezie acompaniată de muzică live.

E o altă rețetă față de tot ce s-a mai întâmplat în domeniul cărții și o bucurie să văd că „târgurile” de carte sunt completate cu festivaluri adevărate și nu mai au loc în groapa din Mărăști, ci în centru, nu într-un cort alb care strică Piața Unirii, ci la niște standuri decente.

Se vrea un festival al cărții vii, așadar. Un festival al cărții-spectacol, care, fără să răpească intimitatea lecturii, transformă și împărtășirea experienței într-o plăcere.

Vă recomand câteva momente pe care să nu le ratați:

Vineri, ora 21 – Dinu Olărașu – lansare de carte („Dar”) și concert folk, în Piața Unirii

Vineri, ora 00 – Spectacol de poezie și pian „Când plouă mă trezesc lefter și caut sensul vieții precum Goethe” – cafeneaua Doamna T

Sâmbătă, ora 19 – Premiile festivalului. Marele premiu e pentru un scriitor care a ridicat prestigiul Clujului, originar de aici; premiile „oameni în slujba cărții” sunt acordate celor fără de care cărțile nu ar putea apărea (editori, corectori, graficieni de carte etc.); premiul „Cartea Anului” și premiul de debut – Piața Unirii.

Premiile sunt în bani „și dacă trebuie facem și diplome”, spune Vasile G. Dâncu, organizatorul festivalului, care consideră că „România are o psihoză cu diplomele”.

Sâmbătă, 19:30 – lansarea cărții „Clujul poeților”, o antologie a celor mai frumoase poezii despre Cluj, colecționate de Horia Bădescu (îl știți sigur – „E toamnă nebun de frumoasă la Cluj”), urmat de un concert de chitară clasică – Silvan Stâncel – Piața Unirii.

Duminică, ora 14 – „Citește ce-ți place” – clujenii sunt invitați să vină cu cartea preferată pentru a le citi tuturor pasajul lor preferat – o acțiune care îmi place fiindcă marșează tot pe ideea de „carte vie”, de a reconecta oamenii și cărțile – Piața Unirii.

Duminică, ora 19 – Cinema Victoria – lansare de carte „Fahrenheit 451” urmată de vizionarea ecranizării cărții, în regia lui Francois Truffaut. – cinema Victoria.

Că festivalul se închide cu o carte despre salvarea cărților de la ardere (451 de grade Fahrenheit e temperatura la care arde hârtia) și în care oamenii DEVIN cărți pentru a le salva mi se pare mai mult decât potrivit.

Chiar dacă nu aș vrea să trăiesc distopia din SF-ul genial al lui Bradbury, mi-a plăcut întotdeauna să întâlnesc oameni-cărți: nu cei care au citit neapărat multe, sau au multe acasă pe un raft, ci pur și simplu oameni pentru care cărțile sunt o experiență cotidiană.

Efectul Kindle

Acum că o generație întreagă își strigă indignarea asupra faptului că site-urile ilegale de conținut video, precum vplay.ro, sunt „atacate” și riscă să fie închise, acum că am aflat alte 41 de site-uri similare din România de care nu știam, vreau să vă dau un exemplu de luptă cu pirateria. Unul de mult mai mare succes, pe nume Amazon Kindle.

Am fost șocat să văd că oamenii inteligenți, pe care îi respect, care câștigă din drepturi de autor, plăteau abonamente VIP pe vplay. În vremea în care existau, acele abonamente eliminau timpul de așteptare impus înainte de a putea vedea seriale, băgând bani în buzunarul unor oameni care pur și simplu furaseră filmele respective. Raționamentul „plătesc pentru că vreau să le văd, nu e treaba mea că vplay nu are drepturi” m-a lăsat mască – tocmai fiindcă îl auzeam de la oameni ale căror venituri veneau în mare măsură din același gen de contracte, adică drepturile de autor pe care vplay le ataca.

Acestea fiind spuse, mișcarea CNA / Pro TV de a reclama la poliție acele site-uri și a încerca închiderea lor e pur și simplu frecție la proverbialul picior de lemn. Pro TV s-a ales doar cu înjurături la adresa propriului portal – voyo.ro – și multă publicitate negativă. La 24 de ore după marele scandal, vplay funcționează bine-mersi. Chiar dacă ar dispărea, sunt zeci de alternative în România, sute la nivel mondial.

Legătura cu Kindle?

Am cititorul electronic de câteva săptămâni și cumpăr tot mai multe cărți, deși aș putea lejer să le descarc de pe torrente. Recunosc, asta am și făcut inițial – e foarte ușor să iei orice fișier în formatul potrivit, să îl trimiți gratuit pe Kindle-ul personal prin wireless și să citești fără să dai vreun ban.

Și totuși, cumpăr cărți bune, deși le-aș putea avea gratis.

Kindle ar putea fi o lecție pentru mulți: singurul mod de a opri pirateria de orice fel este să faci conținutul ușor accesibil și ușor de suportat pentru portmoneu, iar experiența accesării acelui conținut să fie cât mai plăcută. Amazon a creat sistemul prin care prefer să cumpăr cărțile originale: cumpăr cu un click și cărțile vin instant; ultima pagină citită se sincronizează automat între Kindle și aplicațiile de mobil sau desktop, așa că mereu reiau cartea din același loc oriunde aș fi; prin conexiunea la Internet se adaugă un meta-nivel de lectură, pentru că pot să văd pasajele preferate ale altora sau comentarii lăsate de alți cititori specific pe anumite porțiuni din text; iar în final rămân cu sentimentul foarte plăcut de a fi răsplătit autorul pentru o carte care mi-a plăcut.

În curând, sincronizarea ultimei pagini citite va fi disponibilă și pentru „documentele personale” – categorie în care intră și cărțile mele „piratate”. Cu toate astea, sunt convins că, în continuare, voi cumpăra mai mult, după cum sunt sigur că cineva de la Amazon se gândește la noi funcții care să îmbunătățească experiența lecturii. Dacă e ceva ce vplay a făcut bine, e asta: organizarea serialelor în sezoane și faptul că puteai vedea clar unde ai rămas; abonarea la episoade pentru a fi anunțat când apare ceva nou; faptul că puteai da play și pause cu bara de spațiu, ca într-un player offline. Altfel spus, experiența de utilizator era de nota 10. Din păcate, pe un conținut furat.

Mi-ar plăcea ca același sistem să funcționeze pe seenow.ro, un site perfect legal, cu conținut foarte bun pentru cei pasionați de documentare și filme românești. Prețuri mici, folosire ușoară pe orice device (inclusiv telefoane mobile), interfață ușor de înțeles.

Nici un site românesc nu se apropie însă de conținutul site-urilor ilegale, pentru că, spun administratorii, prețurile ar fi prea mari. Poate la all-inclusive, dar sunt convins că am putea plăti abonamente doar pe anumite tipuri de conținut; iar dacă chiar nu suntem în stare să construim un site cu toate serialele noi disponibile legal, pe bani, nu vă mirați că pirateria e în floare!

Prin urmare, nu, nu cred că împotriva pirateriei poți să lupți, pentru că victoriile vor fi doar temporare. Poți însă să construiești. Să câștigi făcând un sistem mai bun, mai ușor de folosit.

Acestea fiind spuse, vă mulțumesc pentru atenție; mă așteaptă o carte bună pe Kindle!

Cărțile cu care vorbești

Una din marile plăceri din concediu e să-mi amintesc plăcerea de a citi în tihnă. Țin minte că, pe la vreo 10 ani, aveam o ediție pentru copii a poveștii lui Don Quijote. Nu mi-a plăcut povestea: nu vedeam nimic interesant în faptul că individul avea orbul găinilor și nu vedea bine morile de vânt. Pentru că nu mă trăgea ața să o termin de citit, maică-mea mi-a explicat cam așa: e una din cărțile pe care orice om trebuie să le fi citit.

Am aflat mulți ani mai târziu ce înseamnă asta cu adevărat, atunci când am putut înțelege că unele cuvinte, ușor de spus, au în spate nu povești, ci romane întregi. La finalul liceului, împreună cu colegii de clasă, i-am dat profesoarei de spaniolă premiul „Doña Quijote” – pentru că ea, care vedea poate cel mai bine ce se întâmpla în educația noastră, se lupta cu morile de vânt. Și pentru că noi știam ce înseamnă ideea asta. Citisem cartea!

E cea mai completă formă de comunicare: atunci când transmiți nu doar ideea, ci implicit și o poveste în jurul ei; atunci când vorbirea nu doar spune, ci și apropie, pentru că cele două părți descoperă că au o poveste în comun. E modul în care apar comunități: grupuri de oameni cu aceleași povești.

Generațiile vechi la asta se referă când vorbesc de lipsa de cultură generală: dispariția unor repere comune. Generațiile noi știu că reperele nu au dispărut, ci au fost înlocuite. Nu mai spun despre cineva că a avut soarta lui Icar. Spun „close enough” sau „genius mode activated”.

Contează? Din punctul meu de vedere, indiferent de unde ne luăm povestea, important e ca până la urmă să ne reținem o capacitate esențială: aceea de a striga, atunci când trebuie, că împăratul e gol!