Uneori merită să crezi în meseria de jurnalist

Acum patru ani, am primit un mesaj care până în ziua de azi mă face să nu îmi pierd busola (și să devin debusolat) atunci când mă gândesc la meseria de jurnalist. Acel mesaj mi-a arătat că mai există oameni pentru care jurnalismul e o pasiune nebună și o meserie pe care să o facă cu plăcere, dincolo de salarii, patroni, condiții de muncă sau plângeri legate de program.

Eram la Clujeanul și eram foarte obișnuiți să fim înjurați pentru lucruri pe care, între timp, le-a copiat toată presa. Am primit un mesaj de la o fată care voia să vină într-un internship și al cărei mesaj suna cam așa:

Nu vreau o slujbă, nu neapărat. Adică vreau, dar mi-ar plăcea dacă mi-aş putea petrece vara aducându-vă cafele,aruncandu-vă guma la coş şi furând experienţă. (…) Vreau să mă familiarizez cu tot ce doresc să-mi fie viaţa peste caţiva ani. Şi stagiatura din vară ar fi cel mai frumos lucru pe care mi l-ar putea oferi un străin care mi-a citit mailul până la sfârşit.

A fost un mesaj care mi-a arătat că uneori merită să crezi în meseria de jurnalist. Între timp, Clujeanul arată așa, cei care l-au închis  au fost promovați pentru că și-au făcut bine treaba de manageri, dar am rămas cu niște prieteni care și azi își amintesc chefurile din echipa aia și cu un mesaj care, atunci îl recitesc, mă convinge că am ales bine să petrec mai mult de 10 ani în presă, un domeniu pe care în continuare îl țin aproape.

Mesajul mi-a fost trimis de Miruna, care zilele trecute a zis toată povestea pe blogul ei – vă recomand să-l citiți, o să vedeți și ce i-am răspuns.

Uneori mai vrei să-ți crească inima și să lași cinismul deoparte, iar ăsta a fost un astfel de moment perfect, în care lucrurile sunt ca în final de Harry Potter: all was well.

New media – o privire din SUA

Abia peste 10 ani va fi online reclamă cât e azi în print, iar
ziarele locale nu vor avea resursele ca să facă jurnalism de
investigaţie adevărat, de genul celui care influenţează politica. În
schimb, o vor face bloggerii. Sunt câteva dintre ideile lui David
Vaina, research associate la Project for Excellence in Journalism.

 

Le-am aflat marţi, când am participat pentru prima dată la una
din sesiunile de chat organizate de U.S. Department of State, întâlniri
cu oameni consideraţi experţi în domeniul lor. David Vaina a fost
invitat să răspundă la întrebări despre "New Media versus Old Media".
Titlu clasic, dar idei care merită reţinute. David Vaina a vorbit pe
baza experienţei din SUA, dar cred că e uşor de văzut cum se aplică la
noi.

 

Pentru cei care nu sunt plictisiţi de o privire în viitor, selecţiile mele, în traducere liberă, sunt în articolul pe larg.

Continuă să citești New media – o privire din SUA

Scânteia mea personală

Dacă a dispărut o "scânteie", să vă ofer alta… povestea unei contestaţii la Ilie Rad, garantată de martori binoculari

 

Dubiile mele cu privire la autenticitatea mailurilor lui Ilie Rad încep să se evapore în viteză. Chiar dacă mailurile nu ar fi reale, faptul că aşa ştie Rad să "aranjeze" lucrurile mi-era clar dintr-o experienţă personală. Aşa că luaţi un loc pentru o scânteie deloc anonimă.


La examenul scris pentru licenţă de la Jurnalism, am avut un test la două materii: legislaţia presei şi ceva materie de-a lui Rad, parcă stilistică mass-media. Subiectul lui Rad cuprindea  "cerinţa": Demonstraţi cu argumente importanţa utilizării corecte a limbii române.

 

Da, profesorul de stilistică Ilie Rad ne cerea să demonstrăm cu argumente. Dincolo de faptul că a băgat un pleonasm într-un subiect de licenţă elaborat cu grijă acasă, şeful de catedră nu s-a prins că să ceri aşa ceva unui absolvent de jurnalism e ca şi cum i-ai cere unui medic rezident să demonstreze cu argumente că e important să folosească corect stetoscopul.

 

Detalii despre stilul de negociere "Ilie Rad" în continuarea postului. 

Continuă să citești Scânteia mea personală

Ilie Rad a rămas fără replică

Şeful catedrei de Jurnalism a UBB, Ilie Rad, semnează un comunicat care se vrea o replică la acuzaţiile care i se aduc pe blogul Scânteia. Le puteţi citi în premieră pe blogul lui Meme.


E o poliloghie care nu răspunde în niciun alt fel decât "nu comentez"; Ilie Rad ne anunţă însă ce planuri are el pe restul anului.


Ilie Rad nu cere o anchetă care, eventual, să îl dezincrimineze şi nu oferă lămuriri. Poate i le va cere altcineva.

Un patron de staţie TV a luat mită

Cristian Petcuţă, producător OTV şi patronul unei societăţi de radio
şi televiziune din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, a fost prins în
flagrant, în timp ce lua mită 2.000 de euro de la un primar dintr-o comună
sibiană
primarul comunei sibiene Blăjel, Teodor Roman. Anunţul a fost făcut de poliţia din Sibiu, astăzi, iar flagrantul a fost organizat luni, conform informaţiilor de pe agenţiile de presă.
Continuă să citești Un patron de staţie TV a luat mită