Ce înseamnă să ai un avocat bun

super lawyerN-o să uit niciodată povestea unei avocate care mi-a povestit cum şi-a scăpat un client de la ani grei de puşcărie. Era un caz din oficiu – adică unul din acele cazuri în care de multe ori avocatul merge şi recită ceva rapid în faţa instanţei, îl bifează şi merge acasă. Oricum ia aceiași bani, indiferent de efort.

Iar cazul părea unul de reţetă: un ţigan, familie mare şi sărăcie şi mai şi, era acuzat de procurori că ar fi furat ceva (nici măcar nu-mi amintesc ce) dintr-un vagon de tren, cu vreo doi ani înainte să fie arestat. Nimeni nu i-ar fi acordat omului ăluia prezumţia de nevinovăţie. Ţiganii fură, nu? Ce contează dacă nu era acest ţigan în particular sau dacă nu a furat tocmai atunci; ceva tot furase el la viaţa lui, aşa-i?

Din fericire, cineva a gândit altfel. Avocata. Care, verificând punga de rafie cu acte adusă de soția clientului, a descoperit că omul fusese internat în spital fix în perioada în care era acuzat că s-ar fi lipit de bunuri care nu-i aparţineau. Un om simplu, fără multă şcoală, clientul nici nu menționase că ar fi fost în spital; nu făcuse legătura cu acea perioadă. Oricât de ciudat ar suna asta pentru noi, care ne uităm la istoricul mailurilor sau mesajelor pe smartphone și știm ce și cu cine am vorbit.

A scăpat de închisoare. Pentru că un străin și-a făcut meseria nu la superlativ, ci doar… normal. Așa cum trebuie.

O cunosc bine pe doamna avocat – între timp, la pensie – și așa am aflat povestea acestui caz mărunt, cu o concluzie care mă urmărește de ani întregi. De la ea am învățat mai multe decât crede despre prejudecăţi şi despre modul în care îi clasificăm pe oameni înainte de a-i cunoaște cu adevărat.

Uneori, ai nevoie de un asemenea „avocat” – un om care să îți dea cu adevărat o șansă atunci când se uită la tine. Altfel, ne grăbim prea tare să fim judecători.

Tu avocatul cui ești?