Cards FOR Humanity: e timpul pentru ceva bun

cards-for-humanity

Ați jucat vreodată „Cards against Humanity”? E un joc haios cu cărți, dar după prima tură m-am gândit că, dacă tot trăim într-o lume uneori foarte negativă și cinică, ar fi fain să avem și „cards FOR Humanity”. De acum, ele există – ca proiect caritabil pentru familiile cu venituri mici, realizat de Habitat for Humanity Cluj.

Cards for Humanity sunt o serie de felicitări ilustrate de tineri designeri români și tipărite cu meșteșug de Daisler Print House. Cei câțiva lei pe care îi dați pe o felicitare vor merge spre proiectele Habitat for Humanity, care construiește case pentru familii cu venituri mici la Jucu, în județul Cluj. E un mod de a ajuta familii în nevoie de sărbători și de a le face prietenilor o surpriză adevărată – fiindcă sigur se așteaptă la mesaje pe Facebook sau SMS-uri cu #fieca.

Ajutați-vă prietenii să descopere altceva decât facturi și spam în cutia poștală, ajutați familii care au nevoie de susținerea noastră: un sistem așa cum îmi place mie, câștig-câștig.

BONUS: Una din cărțile poștale e cu două mâțe simpatice 🙂 Le puteți comanda online în shop-ul festiv Habitat

felicitare-corina

 

Pentru șapte copii: povestea școlii din Tranișu

voluntari

Tranișu e un sat din județul Cluj; un sat atât de mic, că nici pe hărțile Google nu apare. Mai important pentru localnici, însă, e faptul că satul mai are mult până să apară pe harta civilizației: acel reper care marchează locurile în care oamenii au parte de căldură, apă curentă și canalizare.

În Tranișu doar șapte copii merg la grădiniță și școală. Până anul trecut, învățau într-o clădire în care geamurile reușeau să țină afară doar păsările, nu și frigul, în timp ce podeaua nu era la fel de performantă și nu făcea nimic în a ține afară șoarecii, după cum nici tavanul nu era o garanție că nu plouă în clase. Apa (în afară de cea de ploaie) și canalizarea lipseau cu desăvârșire.

Am auzit prima dată despre Tranișu de la Eusebiu Burcaș care, prin fundația lui, încerca să schimbe ceva acolo. Mi-a propus un parteneriat cu Habitat for Humanity Cluj; mi s-a părut o idee bună, potrivită noii direcții prin care Habitat încearcă să ajute în cât mai multe feluri, și am discutat cu colegii despre o potențială implicare.

Anul trecut, ambele clase şi holul şcolii au fost renovate: s-a montat tavan fals și parchet nou în ambele clase, una dintre clase a fost amenajată cu mobilier nou şi o nouă tablă de scris, s-au vopsit uşile şcolii şi s-au reparat şi vopsit pereţii interiori ai şcolii. Primăria din Poieni a renovat exteriorul clădirii şi a pus termopane în locul geamurilor vechi. De curând, s-a încheiat o nouă tură de lucrări: s-a montat un sistem de alimentare cu apă a şcolii şi s-a amenajat o baie total funcţională în interiorul clădirii.

Dar nimic nu „a fost renovat” și nimic nu „s-a montat” așa, impersonal! Au fost 35 de voluntari care au făcut drumul de Tranișu de nenumărate ori, împreună, au cumulat 440 de ore de muncă grea. Au fost companii alături de noi – cei de la Cora ne-au ajutat să amintim lumii că Habitat nu construiește doar case, ci și comunități; prin intermediul lor, copiii au primit cadouri.

Liderul pieței românești de transporturi terestru și logistică contractuală, DB Schenker, le-a făcut drum copiilor spre un viitor mai bun, spre șansele pe care e normal să le aibă orice copil. Ei au oferit tot ce s-a întâmplat în 2013 la Tranișu.

Totul, pentru 7 copii. Dar oare câți copii ar merge la școală, dacă ar avea o școală adevărată? Oare câți copii n-ar mai căuta prima șansă de a fugi la oraș, dacă ar avea apă și căldură în satul lor? Câți părinți i-ar ține mai aproape de casă dacă asta n-ar însemna să le reteze șansa la educație (și, normal, la un viitor prosper)?

Cei șapte copii din Tranișu sunt, pentru mine, o promisiune: că nu ne vom opri aici.

Sâmbătă, ne răcorim la Swimathon!

Sâmbătă, ora 14:30, dăm startul la Swimathon: un proiect al Fundației Comunitare Cluj prin care orice om care crede într-o cauză poate strânge fonduri pentru ea. Sistemul e simplu: echipe de înotători încearcă să termine cât mai multe ture de bazin, iar sponsorii care vor să susțină cauza înotătorilor dau câte o sumă pentru fiecare tură completă.

Sunt o mulțime de proiecte faine înscrise și e momentul să vă alegeți preferații! Puteți face donațiile la fața locului sau ulterior, important ca oamenii să știe de voi și, dacă se poate, să le faceți galerie la eveniment – adică la bazinul din parcul Babeș.

Eu unul susțin echipa colegilor mei de la Habitat for Humanity Cluj, care înoată pentru educația copiilor din comuna Tranișu, județul Cluj. E un cătun de munte, cu o singură învățătoare și o școală care cade peste elevi.

Așa ne-am pus noi mintea să credem că apa poate curge și la deal și că, poate, poate, vor curge și fondurile de care școala are nevoie pentru reparații. Nu e un proiect tipic pentru Habitat, pentru că nimeni nu se va muta într-o casă nouă la finalul lui, dar cred că sunt multe feluri în care putem ajuta o comunitate, iar Swimathon e un moment bun să încercăm ceva nou.

Dacă vreți și voi să oferiți 1 leu / tură de bazin (n-a zis nimeni că doar mogulii pot participa), vă aștept sâmbătă în parc – iar dacă vreți doar să donați pentru această cauză, dați-mi un semn mie sau celor de la biroul Habitat – și de luni încolo se pot strânge fonduri.

Știți ce înseamnă 10 lei pentru copiii din Tranișu? O carte, sau un geam mai bine izolat, sau o bucățică de perete prin care nu bate vântul, sau un semn că îi pasă cuiva de ei, cei de negăsit pe hărți.

Lupta românului cu statul român

Cea mai mare măsură a eșecului unui stat este faptul că împiedică dezvoltarea propriilor cetățeni. Că își sabotează singur companiile și organizațiile non-profit care, într-o lume normală, ar fi fundamentul unei creșteri sănătoase.

Statul român, pe scurt, e o maimuță dotată cu fierăstrău, care taie cu entuziasm fix craca pe care șade.

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie (binescunoscuta FRCCF) se gândește să își închidă porțile. A luat parte la un program european, banii de la stat au venit cu mare întârziere, deci mai totul s-a întâmplat pe banii fundaţiei. Statul, în loc să-şi ceară scuze, le cere acuma vreo 10 bibliorafturi de documente, pentru ca fundaţia (tot fundaţia, care a lucrat!) să-şi dovedească buna credinţă.

Povestea, cu absurdul ei, e foarte bine spusă de Ora de Cluj.

Asociaţia Hans Spalinger din Cluj se ocupă de educaţia, sănătatea şi, mai pe scurt, fericirea unor copii cu handicap mintal sever asociat. „Asociat”  înseamnă că, pe lângă autism sau sindrom Down, copiii ăştia mai au şi alte probleme. Asociația avea un sediu oferit de Primărie. O direcție din Primărie le-a spus că li se atribuie spațiul, pentru că nu e revendicat. La câteva zile distanță, altă direcție din Primărie i-a anunțat că trebuie să plece, pentru că spațiul cel nerevendicat a fost retrocedat.

Acum, oamenii care îi ajută pe copiii pe care nimeni altcineva nu i-a ajutat înainte se luptă să plătească o chirie imensă, pentru a oferi condiții decente copiilor.

Habitat for Humanity Cluj construiește case pentru familii sărace. Voluntari din toată lumea vin la Cluj pentru a ridica aici locuințe decente, simple și accesibile ca preț. Ca urmare a acestei activități, Habitat ajunge (surprinzător, nu?) să dețină case. Până când casele sunt transferate familiilor, trebuie îndeplinite o mulţime de proceduri: parcelare, întăbulare, contracte semnate pe fiecare pagină, avize, alte avize, certificate, iar cadastru şi tot aşa.

Sunt luni şi ani de eforturi, timp în care Habitat e nevoit să rămână proprietar pe case datorită întârzierilor birocratice. Legea spune că proprietarii plătesc impozite. Iar suma pe care Habitat o are acum de plătit e mai mare decât costul a două locuinţe. Asta dincolo de faptul că a plăti o asemenea sumă deodată înseamnă a trage obloanele şi a pleca acasă!

 

Să mai continuăm lista asta? Mai are rost să ne luptăm cu statul, care nu e altceva decât o serie de oameni şi mecanisme puse acolo să ne ajute şi să ne servească?

 

Cum să NU-ţi depui CV-ul la Habitat Cluj

Habitat for Humanity Cluj caută un director executiv atât de fain, încât casele să se construiască singure, din pur entuazism. Pentru că toţi ştim să scriem în CV-uri că suntem lideri înnăscuţi dar şi oameni de echipă, originali şi creativi dar în acelaşi timp minuţioşi şi organizaţi, vreau să vă fac viaţa mai uşoară şi să vă zic prin ce am trecut la selecţiile de acum ani.

 

Nu îţi depune CV-ul dacă nu ştii limba engleză. E la modă acum să se ceară limbi străine şi la alimentara din colţ, dar la noi chiar se folosesc. Avem voluntari care vin din întreaga lume să ridice case şi nu am vrea să-i doară mâinile de la vorbit gimnastică. Motiv pentru care o parte din interviu este în engleză – spre suprinderea unui fost şef de unitate militară, selectat printre „finalişti” cu ani în urmă, care la interviu a reuşit să zică „yes” şi respectiv „i like yes yes Habitat”.

Nu îţi depune CV-ul dacă nu ştii măcar în mare ce face Habitat. Cele mai faine scrisori de intenţie primite data trecută erau cele care se încheiau glorios cu ceva gen „Prin urmare, sunt convins că sunt omul ideal pentru compania dumneavoastră şi că o voi putea conduce spre profit”. Habitat, fiind ONG şi nu companie, nu are şi nu vrea să aibă profit. Faci o impresie minunată dacă îmi spui că nu ştii unde vii.

Nu ne dorim nici oameni care… dar mai bine las faptele să vorbească. Unul din candidaţi, fost şef de mare cooperativă socialistă, a reuşit să intre la interviu, iar apoi a răspuns la mobil, rugând onor comisia să-l aştepte puţin. A vorbit vreo 2 minute şi apoi a sunat el, că avea de rezolvat un business. Ulterior, şi-a cerut scuze, zicând că îl rugase ceva o femeie „şi ştiţi femeile cum sunt, n-au răbdare şi nu poţi lucra normal cu ele”. La momentul respectiv, în comisie erau doar doamne. A luat puncte pentru sinceritate!

 

Am lucrat până acum cu oameni foarte buni, atât de buni încât Habitat a fost pentru ei o rampă pe un drum ascendent. Căutăm din nou un om fain şi responsabil, care să lucreze împreună cu Consiliul Director (format din voluntari) şi cu echipa din birouri şi şantier (angajaţi) la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei; un om cu care să îţi placă să lucrezi şi căruia (sau căreia) să îi pese de oamenii cu venituri mici, care fără Habitat for Humanity nu ar avea niciodată casă.

Anunţul oficial aici, iar CV-urile le aşteptăm la info [a t ] habitatcluj.ro. Ne vedem la interviu!

 

Share Skills: sau cum voluntarii ar putea schimba lumea

foto: voluntariat.ro

Lucruri mici care ne fac viaţa de zi mult mai uşoară. Lucruri mari care ar schimba lumea. Multe din ele au în spate una din cele mai mari forţe pe care omenirea le-a cunoscut vreodată: voluntarii.

Gândiţi-vă: acum 100 de ani, conceptul nu exista. Pe atunci ne luptam încă să avem dreptul la numai 8 ore de muncă pe zi (pe care azi ni-l cam pierdem). Astăzi, pe lângă munca pe care o facem pentru a trăi, mai trăim şi ca să muncim ce ne place. Ideal, cele două sunt cât mai apropiate. Mai nou sunt tot mai pasionat de volunteer economy, așa că profit să vă ameninț cu viitoare texte pe tema asta.

Revenim însă în actualitate:

La Săptămâna Naţională a Voluntariatului de la Cluj, un eveniment mi-a atras atenţia: un schimb de abilități denumit SHARE SKILLS. Oamenii s-au adunat și au învățat unii de la alții lucruri dintre cele mai simple (cum să împăturești un tricou în 5 secunde sau cum să îți faci nod la cravată) dar și din cele cu efecte majore: confecționatul unui portmoneu dintr-o cutie de lapte nu e important pentru că de acum o să faci asta zilnic, ci pentru a realiza că deșeurile nu sunt toate gunoaie.

O altă abilitate care ar putea schimba lumea: să învățăm cum se construiesc locuințe. Pentru noi și pentru cei din jur. Colegii mei voluntari de la Habitat for Humanity Cluj au făcut demonstrații, la scară mai mică, a modului în care se ridică structura de rezistență a unor clădiri.

Pot să vă spun că, atunci când ridici pereții unei case Habitat (operațiunea e spectaculoasă, peretele se ridică dintr-o dată, gata format), simți cum se ridică viitorul unei familii. Care, de obicei, e umăr la umăr cu tine pe șantier.

Să învățăm să construim e frumos și la figurat. Pentru că, de multe ori, ne înconjurăm de demolatori. Voluntarii sunt ceilalți.

Weekendul victoriilor

Am avut un weekend puțin mai lung. Asta pentru că a fost unul plin de vești și lucruri bune, care păreau să se îngrămădească toate în doar două zile. Așa că le-am făcut loc mai mult și consider că weekendul abia s-a încheiat acum. Marți.

Carevasăzică: vineri dimineață, am lansat site-ul Garda de Media (exista deja pagină de Facebook și am început discret pe Twitter). Rolul meu acolo e de băgător de seamă și încasator de cuțite în spate, pentru că (spre distracția generală) majoritatea celor care ne semnalează greșeli din ziare nu vor să se știe că ei le dau.

Vineri seară, Cristian Gog a câștigat „Românii au talent” și am sărbătorit de parcă am fi câștigat noi – adică până sâmbătă. Și zic că am câștigat!

Sâmbătă, România a luat aurul la gimnastică, mulțumită unei părți de Românie care știe ce înseamnă munca susținută – câteva fete, cum ar veni.

Duminică, organizația la care sunt voluntar, Habitat for Humanity Cluj, a împlinit 13 ani de muncă – 13 ani în care am construit case împreună cu familiile cu venituri mici.

Luni am fost liber, așa că am continuat să sărbătorim weekendul. De fapt, am lucrat la pregătirea Nopții Muzeelor (va fi sâmbătă, 19 mai), eveniment de comunicarea căruia s-a ocupat la Cluj PR & More (cum ar veni, am fost la serviciu, dar vă rog nu le spuneți că pentru un asemenea eveniment aș lucra și voluntar!).

Așa că sunt un pic fericit (și rupt de oboseală). Mă duc să dorm, să îmi treacă până miercuri, o altă zi de weekend. Sper să îmi treacă doar oboseala!

De la mişcări de stradă la mişcările non-profit

Ştiţi ce am apreciat cel mai tare la protestele de anul ăsta? Că oamenii ieşiţi în stradă – la noi şi-n lume – au început să ceară guvernelor să  fie mai responsabile cu banii publici şi dea dovadă de transparenţă; simplu spus, să lucreze pentru noi şi să ne arate clar unde merg banii.

De fapt, noi am cerut statului să facă exact ceea ce organizaţiile non-profit fac în mod tradiţional. Ca şi statul, ele au ca scop să facă viaţa oamenilor mai bună, fără profit personal. Dar ONG-urile serioase sunt transparente şi responsabile.

De peste 10 ani sunt voluntar al unui asemenea ONG – Habitat for Humanity, o asociaţie non-profit care construieşte şi renovează locuinţe pentru familii cu venituri mici. Sistemul îmi place la nebunie: asociaţia construieşte case pentru familii care altfel nu ar avea niciodată şansa la o locuinţă şi care, în cadrul programului, voluntariază şi ajută la rândul lor alte familii.

În curând, Habitat va publica raportul anual pentru 2011. Un asemenea document este chiar semnul transparenţei noastre depline şi detaliază activităţile din anul trecut, dar şi modul în care am cheltuit fondurile care ne-au fost încredinţate.

Când a trebuit să scriu câteva cuvinte în deschiderea raportului, ca preşedinte al Habitat for Humanity Cluj, primul meu gând a fost la toţi acei oameni care au ieşit în stradă şi au cerut statului să fie mai mult ca un ONG. În avanpremiera raportului, public aici acele cuvinte. Nu uitaţi de ele în curând, când tot mai multe organizaţii vor începe să vă ceară să le oferiţi lor 2% din impozit, în loc să îl viraţi la stat.

[box]

Misiunea Habitat for Humanity, aceea de a oferi fiecărui om o locuință decentă, mi-a fost reamintită de fiecare dată când am văzut câte o știre despre protestele care au marcat începutul anului 2012, din România și din lume. Oamenii au cerut guvernelor o administrare mai responsabilă și corectă a fondurilor existente și soluții pentru a ieși din criză; au cerut dreptul la o viață mai bună. Acele cerințe sunt, de fapt, lucrurile pe care o organizație responsabilă le oferă implicit colaboratorilor ei, iar raportul anual 2011 este modul nostru de a vă arăta deschis modul în care am investit încrederea dumneavoastră.

Și în 2012, viața mai bună este promisiunea pe care Habitat for Humanity o transformă în realitate pentru fiecare familie-partener. Această transformare nu vine însă de la sine. Într-o perioadă în care costul terenurilor la Cluj se menține foarte ridicat, iar companiile se confruntă la rândul lor cu recesiunea, misiunea Habitat de a aduce cât mai mulți oameni într-o locuință decentă pare mai dificilă ca niciodată.

De aceea, acum mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijinul tuturor celor care cred că o viață bună începe acasă. Comunitatea din Cluj are resursele necesare pentru a îmbunătăți nivelul de trai al membrilor săi; iar Habitat for Humanity are oamenii, programele și cunoștințele necesare. Orice investiție în această direcție se întoarce înzecit. Condițiile bune de locuit înseamnă sănătate pentru familie, note mai bune pentru copii și șansa la un serviciu mai bun pentru părinți.

Să văd în mod direct aceste transformări este ceea ce m-a convins să rămân alături de Habitat în ultimii zece ani. Este un cadou pe care sper să vi-l oferiți și dumneavoastră în 2012.

[/box]

Vezi cum se pot ridica 10 case în 5 zile

UPDATE: Bonus, cum se pot construi 500.000 de case (vezi mai jos) |

Ştii ce înseamnă BIG BUILD? Înseamnă construcţie la scară mare: în doar cinci zile, pe un şantier al Habitat pentru Umanitate, se construiesc 10 case pentru tot atâtea familii.

Un asemenea efort este posibil cu ajutorul a peste 200 de voluntari din România şi Irlanda de Nord. Alături de ei vor lucra beneficiarii: 10 familii din Bălţeşti, judeţul Prahova, care vor intra în casă nouă vineri, dar care au voluntariat deja sute de ore şi au pregătit şantierul, astfel încât în următoarele zile totul să meargă strună.

Big Build a început azi dimineaţă şi, până să scriu eu acest articol, pereţii caselor au fost deja ridicaţi.

Nu pot să ajung acolo, pentru că nu există destul concediu pentru câtă nevoie de voluntariat e pe lume, dar mă voi uita cu siguranţă pe www.bigbuild.ro să văd în direct cum progresează lucrările.

UPDATE:

Habitat pentru Umanitate sărbătoreşte construcţia casei cu nr. 500.000 în lume! O poveste incredibilă, prin care o jumătate de milion de pământeni au ajuns cu adevărat ACASĂ şi o poveste care merge mai departe zilele astea şi în România.

Mulţumesc fiecărui voluntar alături de care am avut, vreodată, bucuria de a lucra la Cluj.

O zi de muncă la Habitat

Mulți oameni se declară dispuși să ajute și dau clickuri online pentru cauze bune. Dar nu oricine îşi sacrifică o dimineaţă de sâmbătă pentru a veni pe un şantier şi a face lucruri pe care, probabil, nu le-au făcut la propriile locuinţe.

Aşa că înainte de a spune povestea completă, încep prin a le mulţumi bloggerilor clujeni care au venit astăzi pe șantierul Habitat pentru Umanitate, unde au pus mâna pe bidinea, mistrie (imediat după ce au învăţat să o recunoască) şi mult-iubitele „powertools”:

[unordered_list style=”star”]

[/unordered_list]

Când zic că oamenii ăştia au muncit, nu glumesc. Cocoţaţi pe trei rânduri de schele, au dat cu amorsă un perete întreg al casei, l-au șmirgheluit şi au aplicat apoi și tencuiala decorativă.

Nu știi niciodată, atunci când chemi voluntari pe șantier, cât de mult o să le placă, dar mă bucur că azi am văzut o reacție pe care o întâlnesc des la voluntarii Habitat: după ce termină de muncit, mai lucrează un pic. Așa că după excelenta tură de pizza de la Marty, în loc să stea la siestă, bloggerii clujeni au montat și câteva rânduri bune de rigips pe tavan, în interior.

Casa la care bloggerii au lucrat aparține (sau va aparține) familiei Moldovan, formată din mamă și două fiice, care locuiesc într-o cameră de intervenție a CFR, în condiții, să le zicem, greu de imaginat. Habitat pentru Umanitate este o organizație non-profit, care acționează în peste 100 de țări din lume cu un singur scop: ca fiecare om să aibă o locuință decentă.

Astăzi, câțiva bloggeri din Cluj ne-au ajutat să facem un mare pas înainte. Mulțumim!